Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘEZAT (ÎN CEVA)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 284 pentru AȘEZAT (ÎN CEVA).

Emil Gârleanu - Frați

... de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse ... bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva ... din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își aruncă sabia și chipiul într-un colț, mantaua în ... aproape, silind pe soldat să se arate: era Stan Petre... Dar, în

 

Emil Gârleanu - Musculița

... Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță ... pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus ... a dat tocmai peste ce căuta: o pată, zaharisită proaspăt, arăta că degețelul ce-și lăsase urma avusese grijă să se înmoaie dintru-ntâi în dulceață. Musculița se pune pe ospătat; prăpădenie de lacomă ce-i! Numai din când în când prinde, cu ochișorul, roșul slovei mari din susul foii, un S frumos, încondeiat cu măiestrie, ca și cum ar fi fost țesut la începutul ... supără și mai rău. Până și cărțile mi le-au vrăfuit! Repede, cu o mișcare iute, sfinția-sa închide ceaslovul și-l aruncă, la loc, în

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi a Egiptului se numea Tolla. El se numea pe atunci Bertrand... tempi passati! "Nimic! nimic! â ... nveți cum trebuie să mă port? — Și cu toate astea, zise el încet și dureros, luna-nfrumusețează lumea pentru amorul nostru. Ea se uită în sus și ochii ei umezi de dulci lacrimi străluceau în lună. El îi cuprinsese talia și se uitau amândoi — nu gândeau nimic. Era ceva atât de dureros, atât de fericit în fața, în tot sufletul lor — ai fi râs ș-ai fi plâns dacă i-ai fi văzut astfel. În fine începur-a râde — doi copii — râdeau cu lacrimele-n ochi. Și era atât de argintos râsul ei și gurița atât ... spus-o... dar... eu nu te mai iubesc defel... și tu mi-ai spus-o azi, că eu nu te iubesc -Așaa! Ea-și pusese ceva în ...

 

Ion Luca Caragiale - Reformă

... de un șir întreg de învățături... ș. cl., ș. cl. Ministrul se încăpățânează... Spiritul secolului... lumina civilizației... demnitatea omului liber... ș. cl., ș. cl. — În fine, această reformă este absolut trebuincioasă: trebuie făcută, măria-ta!! — Bine, Mihalache dragă zise vodă biruit bine; s-o facem și p-aiasta! Au ... călcând de la Olt și până la podul lui Traian pe flori și aclamați de un popor întreg. Lume paradă entuziasm oltenesc banchet luminație. Seara în sfârșit, într-un târziu, cei doi iluștri amici sunt la gazdă împărtășindu-și impresiile. Cu tot zgomotul și entuziasmul, vodă n-a uitat ... fie gata a doua zi la șapte, spre a începe împreună inspecțiile de rigoare la autoritățile locale. Apoi m.-sa șoptește ceva în taină feciorului lui conul Mihalache un țigan de casă, care cunoaște bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache, trebuie să știm, nu obicinuiește nici papuci, nici halat ... se aruncă după țigan, îi pune mâna pe guler, îl întoarce-n loc și-ncepe să-i arză câteva palme... moldovenești. Țiganul începe să urle. În ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... dară nu pricepu nimic. Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. Se sculă binișor, fără să-i pese de ceva, și se duse acasă. A doua zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai aducă aminte că plecase în pețit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăsi la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. Și cum sta el ... și el norocul, iată că broasca mai țâșni o dată, iar el își aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaștei, și simți un nu știu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Șezu iarăși jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, așa ca să se depărteze, dară în deșert. Picioarele nu se mai mișcară, ca și când ar fi fost butucite. Se miră de astă lâncezeală. Și, mai aruncându-și căutătura la broască ... spuse zânei că se duce să înștiințeze și el pe tătâne-său că a să-și aducă și el logodnica. Broasca intră iarăși

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... roșii ale steagului fluturară, și bătrînul general, coborînd de pe cal, se apropie de trăsura noastră, duse o mînă la chipiu și rosti cîteva cuvinte în franțuzește. Tata coborîse și el, și acum, în timp ce armata sta neclintită, amîndoi apropiați de marginea trăsurei, vorbeau cu mama ce-și ridicase vălul de pe față, sus. Era ceva blînd în fața omului aceluia bătrîn, care străbătea țara noastră prin codrul străvechi de stejar, ducînd alaiul lui la moarte. Gesturile lui corecte arătau parcă prea puțin ... o spadă, pe a căreia lucire, desigur, nu înflorise încă pata sîngelui. Mîna lui se pusese pe creștetul meu, tremurătoare, amintindu-și parcă ceva. Și ochii lui erau triști, triști, ca ochii care lasă ceva în urmă. Da, nu era nimic războinic în înfățișarea lui, precum nimic războinic nu era în tot alaiul acela de capete bălaie, cu mustața abia mijindă, îmbrăcat numai în aur și în fireturi, care plecase din țara lui spre necunoscut... Era mai mult o armată gătită de paradă, o armată ca să facă frumos la cucoane, un ... noi cînd călătorind prin aer, cînd tîrîndu-se ca sub pămînt, plîngînd toate bucuriile și toate regretele, pînă ce amuțiră și ele. Iar noi, purtînd în ...

 

Ion Luca Caragiale - Luna de miere

... de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată. M-am suit, a fluierat, pornește. E foarte cald în vagon și lume multă mai ales în coridor, unde se vorbește tare în mai multe limbi, și miroase strașnic a funingine de lignit amestecat cu trabuco popular. Întru într-un compartiment, unde văd loc gol; îmi ... în plasa de sus și m-așez într-un colț lângă ușă. În compartimentul meu, sunt deocamdată numai două persoane, alături pe bancheta din potrivă, în colțul opus, de lângă fereastra vagonului. Deși lampa îmbrobodită aruncă o lumină foarte slabă și nu pot distinge figurile, înțeleg după siluete că e o ... Atunci, du-te puțin p-afară. Cocoana se scoală și trece-n coridor... Și mie mi-e grozav de cald; mă fac că mă-nvârtesc în loc... Un sărutat prelung amuțește... Mă ridic de pe banchetă și, fără să mă uit în partea opusă, ies după cocoana în coridor. Cocoana vrea să-și răsucească o țigaretă de tutun; eu scot tabacherea mea și-i ofer galant țigarete cu carton. Ia una... — Mersi ...

 

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

... zile, rugându-l să vie, îi făgăduise că vine, dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se ridică repede și alergă la geamul ușii, în sală. În poartă răsări ceva negru, care se mărea, se apropia, până ce se desluși că e un poștalion. Caii se izbiră cu piepturile de fruntea troianului, se opintiră și ... mai pot aduce nici o alinare, acolo, în mormântul ei, lângă care ar trebui să stai zile întregi, îngenuncheat... ca un nemernic. Toma se sculase în picioare. Sub biciuirea cuvintelor lui Filip parcă-i încolțise o lumină în minte, o lumină care lega anumite fapte din trecut și al cărora înțeles se deslușea acuma, așa, deodată, într-o scăpărare ca de fulger. În ... avere uitată într-un colț și un simțământ străin care-i umpluse pieptul, apoi îl golise repede, poate o părere de rău. Amândoi stăteau față în față. Filip cu încredințarea că spusese prea mult, deși parcă ar mai fi vrut să adauge

 

Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase

... frumoase de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragmente.     Ci acea odihnă nu fu delungată,     Fiindcă iubirea vrăjmașă s-arată.     Îi strică odihna, liniștita pace:     În cuget, în minte schimbări mari îi face:     Harite Margoala lui Aristef pruncă     Într-a Ioaninei răsfățată luncă     Și dintră oricâte Miletul fecioare     Cu minte înaltă ... mai mare a sa năcăjire     Mai rău să aprinsă, cum să îndrăznească     Ceva de iubire, de dor să-i grăiască?     Un fecior departe în străinătate     Așezat de scurtă vreme în Cetate,     Lipsit de părinți și făr' de noroc     La cel mai de frunte a cetății loc,     La cea mai cinstită casă boierească     Cum ... fire.     Înzădarnica luptare     Nice un folos nu are,     Coată să-ți spui adevărul     Măcar să mă storc ca mărul,     Să iau orice pedepsire,     Să ard în foc cu cumplire,     Să fiu jertfă pe altare.     Să fiu fiarălor mâncare     Sau să merg în izgonire,     Să rabd orice prigonire:     Mi-ai venit în prăvălie,     Mi-ai dus a mea veselie.     Te-am văzut și m-am rănit,     Am rămas încremenit.     Dintr-acel cescuț încoace     Inima-n ... ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate ... Și, cum stăteam noi așa tăcuți, auzirăm, deasupra noastră, vocea signorei Giulia, care ne chemă la masă. Urcăm treptele, până ce dăm de cerdacul învelit în viță sălbatică. În cerdac e așezată masa, iar de sus, din tavan, atârnă lampa. Ce fericită idee de a cina în cerdac, unde-i așa de răcoros și unde Transmontana se joacă cu frunzele! Eu stau față în față cu Giovannina și-i privesc gropița din bărbie, ochii, ciudații ochi, și buzele ce par tăiate cu un pumnal. Ea ține privirile pironite-n ... ceva din gură, și acompaniază-te de mandolină! Ea plecă puțin capul pe umăr, se uită așa, în deșert, ca și cum și-ar aminti

 

Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"

... apucat capul... ...Numărul 9 — Odaia mea... E o căldură năbușitoare înăuntru și miroase a vopsea cu terbentină proaspătă... Să deschiz... Ferestrele dau în uliță. În față e o răspântie. În fund se vede foișorul de foc d-asupra casei orașului. Pe sub ferestre trece strada "Independenții", care la dreapta dă în strada "Regală", strada principală din fața otelului. Aceste lămuriri topografice le datoresc chelneriții, care, manifest indispusă c-am deranjat-o, mi le dă scurt, îmi ... iritați - simt enorm și văz monstruos. Lumânarea îmi dă drept în ochi... Mă scol s-o mut și apoi m-așez la loc. ...Deodată sar în picioare... Zgomot mare în uliță! Merg degrab la fereastră... Cadranul transparent de pe foișorul de foc ațată unul ș-un sfert... Când au trecut trei ceasuri?… Am ațipit ... am văzut una adineaori la "confiserie" cu un cățel în brațe -, și ea ar fi amica vreunui om influent din localitate, atunci măturătorii... Ceartă jos în cafenea... S-a spart ceva... parcă o ușă cu geamuri trântită cu violența... Țipete de femei, strigăte de bărbați, fluierături febrile de gardiști... Aha! a venit stăpâna cațelului ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>