Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALBIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 125 pentru ALBIT.
Alexandru Macedonski - Calul arabului
Alexandru Macedonski - Calul arabului Calul arabului de Alexandru Macedonski Arabul căzuse în aspră robie, Mușchioasele-i brațe legate era... El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție, Nici larga pustie Ce-n veci treiera! Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la săgeată, — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire, Pe brânci se târăște s-ajungă la el; Mișcat de-o înaltă și dulce gândire, Spre-a lui mântuire Lucrează cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, ...
Alexandru Macedonski - La visul profan
Alexandru Macedonski - La visul profan La visul profan de Alexandru Macedonski Frumos ca îngerii din cer E visul ce-n adânc mister Urzesc! În mii de feluri îl prefac, Căci albele conture-mi plac. O! Vis frumos, cât te iubesc! Când din-nălțime te cobori Cu ochii tăi scânteietori, O! vis, Vis parfumat de buze dulci, Tu vii cu mine să te culci, Ș-alunec în al tău abis! Frumos cum nu e pe pământ Nici om, nici cuget, nici cuvânt, Vis alb Încoronat de primăveri, Că te iubesc n-o știi de ieri Nici tu, nici corpul tău rozalb. În schimb de mă iubești și tu Fiindcă soarta nu putu Să-mi ia Nici inimă, nici ochi, nici minți, Oh! strânge-mă la sâni fierbinți, Să nu mai simt durerea mea. Fă-mi loc în floarea ta de crin Să nu m-ajungă alt suspin Decât Suspinul unei voluptăți Într-însul cu eternități, Ce sunt scutite de urât. Primește-n ochii tăi profunzi, Privirile să mi le-ascunzi... Voiesc Să mai sărut cum sărutam, Să-ți dau tot sângele ce am Și sub plăceri să-nnebunesc! Iar când vom fi transfigurați, Ca doi columbi înaripați, În sus Luând- ...
Alexandru Macedonski - Mănăstirea
Alexandru Macedonski - Mănăstirea Mănăstirea de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Mănăstirea-și doarme moartea lângă țărm de Acheron... Oglindindu-se în undă, stâlpi ș-arcade se confundă, Pe când clopotu-nviază trăgănat și monoton Un fior ce din aramă zboară-n lung și-n larg pe undă. Pretutindeni e-ntuneric, neagră moarte pretutindeni... -- Sub uitare, ca-ntr-o vată, zace-al traiului transport; S-au dus patimile toate, — voci de tunet sau de grindini, -- Lângă glaucele ape mănăstirea e un port. II Dar tăcere: rugăciunea, și un disc în noaptea brună... -- Limbi bronzate graiul ritmic îl propagă împrejur, Tinicheaua de pe turnuri albăstrită e de lună Ș-a bisericii nălucă își dă brânci în clarobscur. Tot așa se naște-n mine, sub mister, o frământare... -- Oh! simțire, te crezusem întinată pentru veci. Și afară din Gomora te-azvârliși prin o sforțare Spre-a-mi repune-argint în suflet și un psalm pe buze reci. III Și deci iată că de lapte se fac glaucele ape, Balta mucedă e toată fermecat mărgăritar, Iar pe vechiul zid pe care liliacu-atârnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...
Alexandru Macedonski - Răsmelița morților
Alexandru Macedonski - Răsmeliţa morţilor Răsmelița morților de Alexandru Macedonski Domnea-n locașul vecinic o noapte-ntunecoasă, Și unul după altul, falangă fioroasă, Ieșeau de prin morminte scheletele de morți ,,Deschidă-ne iar viața lucioasele ei porți... Destul de când mormântul ne supse și ne roase", Striga învălmășită răsmelița de oase, ,,Destul de când ne-apasă mormântu-ngrozitor... Vrem viață, vrem lumină, vrem soare-ncălzitor." Și țestele prin iarbă dau fuga-nsuflețite, Purtate de schelete în grab' reîntocmite, Așa că cimitirul era ca un vârtej În care câte-o țeastă fugea după-un gâtlej, Iar deget după deget, și coaste după coaste, Urmau în goana mare ca oaste după oaste... Femurul, câteodată, un tibia prinzând, Da jalnice ocoale, trosnind și șchiopătând, Și-n groaznicul amestec, ciocnindu-se în cale, Albeau prin noaptea neagră coloane vertebrale... Claviculă și cubit, și metatars, și stern Păreau mișcate astfel de-același dor etern, Iar oasele cu-ncetul la rând înghesuite, Cu zgomot în schelete erau reîntocmite, Și glasul ce din toate țipa îngrozitor Era: ,,Vrem aer, viață, vrem soare-
Alexandru Vlahuță - Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii
Alexandru Vlahuţă - Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii de Alexandru Vlahuță Publicată în Neamul romînesc , Iași, an XII, nr. 314, 15 noiembrie 1917 O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare. Pururea împresurată de priviri cuceritoare — Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii — Ea pășește, zîmbitoare, Arborîndu-și pretutindeni "semnele-i particulare": Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase. În tăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina... Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii, Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna, Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase... Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii. Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare. Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire, Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii. Ea, cu farmece-n privire, Grațiile și le plimbă, în costum de vînătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze
Alexandru Vlahuță - Sonet (Lăsați-mă singurătății mele)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Lăsaţi-mă singurătăţii mele) Sonet de Alexandru Vlahuță Lăsați-mă singurătății mele. Mi-albește capul, în vârtejul lumii, Pe frunți de valuri stă cununa spumii, De mult ce se frământă între ele. De visuri inima pustie nu mi-i... Senin mă urc pe-a lor înalte schele, Străbat albastre văi, plutind prin stele, Pământul ducă-și droaia lui de můmii! Tihnit, ascult a gândului poveste, Mă-nșel, și cred că tot ce-a fost mai este. Ce dulce-i astă amăgire-a vieții! Tăceți s-adorm, nu voi să prind de veste Că mi s-a stins văpaia tinereții, Ș-asupră-mi anii grei și-aștern
Alexandru Vlahuță - Sonet (Vuind s-azvârl șuvoaiele devale)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vuind s-azvârl şuvoaiele devale) Sonet de Alexandru Vlahuță Vuind s-azvârl șuvoaiele devale Pe deal stă zarea de brânduși albită. În aer i-o căldură liniștită, Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale. Sar apele din matca prididită; Un cocostârc, pe mal, pășește-agale, Dând spaimă-n broaștele ce-i fug din cale. Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită. Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă; Doinind, s-aude trișca de la târlă. Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare: Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață, Se umple de lumină și viață, Iar inima-mi se-ntunecă și
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele-i muginde Și șerpuind se pierde în depărtat ascuns; Lacul colo-și revarsă apele lui dorminde, Pe care steaua serii ivită le-a pătruns. Seara-și aruncă încă o rază rubinoasă P-al munților nalt vârf de brazi încoronat; Ș-a umbrelor stăpână în caru-i rourat Pășaște, și albește o pânză fumegoasă. Religiosul sunet, curmând astă tăcere, În aer se revarsă din turnul goticesc; Pe călător oprește; și luciul câmpenesc Ne-nsuflă-n locul zilei o sfântă mângâiere. Dar sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu las din lume, și văz că nu se poate Ferice eu în vruna mai mult a fi ursit. Ce pot afla în aste livezi, ...
Alphonse de Lamartine - Suvenirul
Alphonse de Lamartine - Suvenirul Suvenirul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 Ziua se duce ș-altele vin, Și fără urmă se strecor toate; Dar să te stingă nimic nu poate Dintr-al meu suflet de tine plin. Anii mei repezi, viața-mi trăită Le văz grămadă în urmă-mi stând, Precum stejaru-și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din viață ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a ...