Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AMĂRÂT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 118 pentru AMĂRÂT.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la pogrebaniia omului prestăvit Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit de Antim Ivireanul Mult pătimașul acela și îngăduitoriul Iov, piatra răbdării, după luptele cĂ©le mari ce i-au făcut vicleanul diavol și l-au golit ca într-o clipă de ceas de toate averile lui și l-au lipsit de toată cinstea, de toată bogățiia, de toată slava și de toate soțiile lui și au rămas numai cu muiarea, afară din casa lui, șăzând într-un gunoiu, cu multă ticăloșie, plin de bube și de viermi, iar încăș la acĂ©stia toate, pentru ca să rușinĂ©ze pre vicleanul diavol și să-l biruiască cu bărbățiia sufletului lui și cu răbdarea, precum zice mai pre larg istoria lui, n-au dat nebunie lui Dumnezeu, nici au greșit cu buzele lui, măcar că cu acĂ©stia toate, socotind și el deșărtăciunia și ticăloșiia aceștii vieți și multele învârtejiri și prefaceri ale lucrurilor omenești, plângea și să tânguia și suspinând zicea: Pre moartea am chiemat-o să-mi fie tată, Iov, 17, adecă, ea cum ar zice: moartea-mi iaste tatăl, carele mă naște. Oare ce poate fi aceasta, iubiții miei, ce zice direptul ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet Adevăratul poet de Bogdan Petriceicu Hasdeu Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe inima la tot minutul: Vrăjmașii și-au ales același loc! Cumplită-i lupta! ea se poate simte! Dar n-o deplânge-al graiului penel: El zugrăvește plastice morminte, Mormântul inimii i-ascuns de el! Sunt clipe când văpaia cea sublimă Se urcă, strălucind ca meteor: Se pare că splendoarea se dărâmă Pe elemântul ce-o poprește-n zbor! Sunt clipe când povara târâtoare Întinde falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și-apoi rostesc osânda: "îi
Cezar Bolliac - Un suvenir Un suvenir de Cezar Bolliac Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie. Cineva iubește precum te-am iubit eu; Și blestem pe aceia care, prin viclenie, Mi-au amărât viața și tot amorul meu. Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită, Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc, Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită, Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc. Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea! Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău! Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău. Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, - Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește, Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, - Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă: Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând; Privește însă vântul ce-acuma o să treacă, Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i
Cincinat Pavelescu - Lui Ion Adam
Cincinat Pavelescu - Lui Ion Adam Lui Ion Adam de Cincinat Pavelescu I Regretatul scriitor Ion Adam, care mi se plângea într-o scrisoare că unii critici i-au contestat fondul, alții forma Adame, biblicul tău nume Orice discuție o curmă: Ca om, ești cel dintâi pe lume, Ca scriitor, ești cel din urmă! II Nevoind sa amărăsc pe prietenul Adam cu prima epigramă, i-am trimis de la Constanța acest madrigal Adame, nu mai poți să mori, Oricât te-ar înjura cei fameni: Ești cel dintâi și printre oameni Și printre
Cincinat Pavelescu - Simfonia ploii
Cincinat Pavelescu - Simfonia ploii Simfonia ploii de Cincinat Pavelescu Dlui Take Ionescu E noapte de toamnă și plouă! Ce trist e când plouă în noapte, În plânsetul ploii nu-s șoapte De flori sărutate de rouă, Sunt lacrimi ascunse și mute Ce nasc și ce mor neștiute. În fiecare picătură Ce picură din ramuri, În fiecare picătură Ce-alunecă pe geamuri, Sunt voci de jale și de ură, Sunt rugi, crâmpeie de blesteme, E o largă, surdă simfonie, E toată sumbra tragedie A sărăciei care geme Pe bănci, sub poduri, prin grădini Întunecând cu ochi haini Și glasuri amărâte Tăcerea plină de fiori A nopților posomorâte! Sub lustrul apei strada pare Un râu statornic, fără val, Și flacăra de felinare E ca o lamă de pumnal. Pe când visezi la pianu-ți, doamnă, Și-asculți al sobei dulce cânt, N-o să-nțelegi ce triste sânt, Când plouă, nopțile de toamnă. Paris.
Constantin Stamati - Un român înstrăinat
Constantin Stamati - Un român înstrăinat Un român înstrăinat de Constantin Stamati Mâhnit și pe gânduri șed posomorât, Cu un dor nespus Ș-întristat, și dornic trăind amărât, Mă uit spre apus... Acolo îi viața! Acolo-i speranța! Să fim fericiți De-am fi toți uniți. Eu tânăr fiind, Acolo lăsând Strămoșești mormânturi, frați ce mă iubea, Și plină de grații pe Moldova mea Dornic
Dimitrie Bolintineanu - Fericirea
... dorințele pierind, Și a lăsa prezentul să-și ia în lacrimi zborul, A aspira la fală, și-a se-amărî dorind, A geme-n sărăcie precum și în avere, Pe piatra țărânoasă, pe patul aurit, A geme-n întuneric, a ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
George Coşbuc - Prutul Prutul de George Coșbuc Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oștiri păgâne Și cai roibi fără de frâne! Iar de maluri tu izbești Capete moldovenești Și prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai cazaci. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci Tot erau mai mulți cazaci. Barba lor bătea-le brâul Și țineau cu dinții frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Și când i-am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu fulgerătura, Pletele cu zbârlitura, Bărbile cu-ncâlcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri și-ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă- ...
George Coșbuc - Rugămintea din urmă
George Coşbuc - Rugămintea din urmă Rugămintea din urmă de George Coșbuc după Lermontov (publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr.6) Ești schilav tot! Un cerșetor Te-ntorci acum acasă, Și ce fecior frumos erai! Dar oricum ești, ce-ți pasă! Tu vei vedea iar satul tău Și casa voastră-n vale, Și biata mamă-ți va ieși Plângând în cale. Și eu rămân să mor pe-aici Cu liftele păgâne! Ah, parcă simt că n-am s-ajung Să văd ziua de mâine. Cu douăzeci deodată-n car La groapă mă vor duce, Și, bun e Domnul, de-om avea La cap o cruce. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine. Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare; Să-ți răsplătească Dumnezeu, Că-i bun și mare! Și-auzi acum! De-or întreba În sat de-a mea venire Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine știre, Că n-am fost la un regiment Dar spune-le ce-ți place. Că pentru ei ori viu, ori mort, Totuna face. Iar mamei ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ...