Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ASTFEL DE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 666 pentru ASTFEL DE.
Mihai Eminescu - O călărire în zori
... rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă La plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc ... i, se leagănă-n brate În tandre visări; Pe cînd ca profume pe blînda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În dalbe cîntări: „Ah! ascultă, mîndruliță, Drăguliță, Șoapta-mi blîndă de amor, Să-ți cînt dulce, dulce tainic, Cîntul jalnic Ce-ți cîntam adeseori. De-ai fi, dragă, zefir dulce, Care duce Cu-al său murmur frunze, flori, Aș fi frunză, aș fi floare, Aș zburare Pe-al tău sîn ...
... Mihai Eminescu - Mortua est! Mortua est! de Mihai Eminescu Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfeli ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaia de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint ... radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu arcuri de aur zidite din stele, Cu râuri de foc și cu poduri de-argint, Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt; Să treci tu prin ele, o sfântă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină, În haină albastră stropită cu aur, Pe fruntea ta pală cunună de laur. O, moartea e-un chaos, o mare
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... sunt și dânșii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de ...
... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... sunt și dânșii... Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări Și le umflă orișicine în savante adunări Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... a casei înălțime Atât nu se învoiesc, Încât ochiul ce le vede Cu lesnire poate crede Că se plătea altădată Vreo dajdie însemnată Sub nume de ferestrit; Măcar că nu mi se pare Nici undeva am citit, Că la vreo întâmplare Nobilii să fi plătit. Astfel de năravuri proaste, Dacă vreodată-au fost, N-au putut fi ale noastre, Ci-ale norodului prost. Numai el singur plătește, Fiind mai obișnuit; Iar de ... din urmă soare Ce ei poate mai privesc; Supus la acea uimire, L-acea adâncă simțire, Care sub ceruri senine Seara aduce cu sine, Slobod de griji, de dorințe, În cugetu-mi mulțumit, Slăvind o-naltă putere, Eu ascultam în tăcere Al multor mii de ființe Concertul nemărginit. Și când luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea plină, ocolită De stelele curții sale, Pe dealurile râpoase, Stam, mă opream să privesc Cerurile semănate De globuri nenumărate, Care, făclii luminoase, În umbra nopții lucesc. Prin aluniș sufla vântul, Frunza ușor clătina, Nucii bătrâni ca pământul De-a lungul se desina; Unda cea armonioasă A unui ascuns izvor, Ca o șoaptă amoroasă S-auzea în preajma lor. Curmând ... ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" Copilița nu sfârșea Și Domnul astfel grăia: ,,Copiliță, mândruliță, Cu sân alb de porumbiță, Nu mai plânge, că-n curând Împlini-voi al tău gând. Voi, boieri ce ospătați, Stați și nu mai închinați, Cuvântul să-mi ascultați ... gândit-ai că păcatul Își urmează vinovatul Și că-n lume orice faptă Are faptă și răsplată?" Și cum sta și cum zicea O frunză de fag smucea Si-ntre buze o punea Și suna hoțiș din ea. Frunza-n patru că plesnea, Codrul negru clocotea, De
... Nu vă încruntați, Că-s o biată fată, Zău! nevinovată!" Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Șerpii Dunărei, Acasă-o duceau, Apoi ce făceau? O legau de-un par, De-un par de stejar Și pe lângă ea Vreascuri aduceau. Și ce mai făceau? Trupu-i cătrăneau După ce-l goleau, Apoi foc îi dau Ș-astfel o mustrau: ,,Soră ticăloasă! Soră păcătoasă! Unde s-a aflat De s-a-mpreunat, Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare? Arzi în foc nestins, De noi trei aprins. Și te fă tăciune Și te fă cărbune Cu-arapi de vroiești Ca să te iubești!" Focul s-aprindea, Vreascurile-ardea, Para se suia, Chira, vai de ea! Gemea și plângea, Trupul își frângea, Și amar zicea: Frățiorii mei, Mă rog la tustrei, Faceți-vă milă De-o biată copilă. Ah! mă doare foarte! Ah! mă tem de moarte Fie luminată, Fie-ntunecată! Vai ș-amar de mine, Iată moartea vine, Vine, se repede Și nime nu-mi crede! Măiculița mea, Ce pedeapsă grea! Focul mă cuprinde, Carnea mi-o aprinde; Maică ... ...
... Măi bosneni, măi brăileni, Mișei dușmani și vicleni! V-aruncați sută pe-un om Ca și cioarele pe-un pom. Ce vi-i robul vinovat, Astfel de l-ați ferecat? De vă-i robul de iertat, De vândut sau de schimbat. Mie mi-e de cumpărat." ,,Nu ne-i robul de vândut Ci ne-i robul de pierdut." ,,Alei! frate Badiule, Cum te calcă babele!" Cât zicea, se repezea, Stâlpul hornului smuncea, Pe Badiu că-l slobozea Și din gură-i poruncea ... Auziți voi parele Cum mănâncă oasele? Auziți voi mamele Cum își plâng păcatele?..." ↑ Această baladă se cântă pe o arie cam serbească, cu trăgănituri de glas orientale, și lăutarii adaugă la sfârșitul ariei un soi de suspin pe cuvintele turcești Brui aman, aman! ↑ Turcii dau numirea de frânci la toate popoarele îmbrăcate cu haine europene, și fiindcă ei au avut multe războaie cu ungurii și cu nemții, poate că versul de sus face aluzie la unul din acele măceluri crâncene ce au roșit cu sânge de atâtea ori malurile Dunării. Punem înainte această presupunere, fiindcă caracterul mai modern al baladei Badiului nu ne îngăduie a o crede de ...
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
... Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească  E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că ... și-n gându-i și-n biblia lui scrisă Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă. Astfel în noaptea noastră pierdută și amară, Un glas de deșteptare adânc a răsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solară, Un stâlp pin chinuire un drum ne-a ...
Dimitrie Bolintineanu - Petru și Asan
... Dimitrie Bolintineanu - Petru şi Asan Petru și Asan de Dimitrie Bolintineanu Împăratul Anghel șade în palat, De mai-marii țării mândru-nconjurat. Printre capii oștii intră doi străini, Doi români din Mezii, mândri ca doi crini! — ,,Împărate-doamne! la-ne în ... veche moștenire!" — ,,Nu voi pune-n oaste doi români barbari. De vă place lupta, mergeți la bulgari!" — ,,Împărate doamne! Nu se cade ție Astfel de mustrare cu-astfel de mânie!" Anghel trage-o palmă fratelui primar. El înclină capul, însă geme-amar. P-o măgură neagră cei doi frați s-adună; Jură să nu ... Îngerul său dulce nouă a trimis Și ne-a zis: purcedeți cu îndemânare Și vă bateți mândru pentru neatârnare! Domnul tuturora astfel a voit. Nu sunteți poporul Domnului iubit? Grecii, prin mândrie și prin necredință, A pierdut amorul de la providință. Domnul ne trimite în acest război... Credeți întru Dânsul și va fi cu voi." Astfel ei vorbiră către luptători. Și atacă p-Anghel prin adânci strâmtori. Cum din munți se varsă, urlă cu urgie, Undele de ploaie după vijelie, Se cobor românii spre vrăjmași în văi... Anghel pierde lupta și soldații săi Și abia c-o sută de
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... mi închipui C-al meu e trupul dulce? c-a mele: fața-i, chipu-i...? Nebun ce sunt... Nu râzi tu? O, râzi de mine... Râzi. Plângând cu-amărăciune, eu ochii să-mi închiz, Să nu mai văd nainte-mi acea frumoasă zeie, Cu capul ei de marmur pe umeri de femeie... Astfel îmi trece viața, astfel etern mă chinui Și niciodată, Ana, nu m-a lăsat la sânu-i, Căci ea nu vrea iubire... vrea numai adorare... Tâmpit să ... gândul nostru-n ceață n-o pune pe hârtie... Suntem ca flori pripite, citim în colbul școlii Pe cărți cu file unse, ce roase sunt de molii. Astfel cu meșteșuguri din minte-ne  un pir  Am vrea să iasă rodii sau flori de trandafir. În capetele noastre de semne-s multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume, Aceeași lume strâmbă, urâtă, într-un chip Cu fraze-mpestrițată, suflată din nisip. Nu-i acea altă lume ... martor nefericirii tale. Decât să scriu la versuri, mai bine-aș bate toba: Cu rime și cu strofe nu se-ncălzește soba. Chiar inima-mi