Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂȚ
Rezultatele 11 - 14 din aproximativ 14 pentru CÂȚ.
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinţii apostoli Petru şi Pavel Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel de Antim Ivireanul Atâta sunt de mari vredniciile ale slăviților apostoli Petru și Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putință limba omenească a le grăi. Atâta sunt de multe învățăturile lor cĂ©le vrĂ©dnice de minune cât întrec la număr năsipul mării și stĂ©lele ceriului. Atâta sunt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească și să nu să minunĂ©ze toată mintea omenească. Atâta sunt de slăvite faptele lor, cât covârșesc tot cuvântul și fac fărde graiu toată mintea spre lauda lor și spre cinstea pomenirii lor. Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrĂ©dnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii mĂ©le, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor cĂ©le mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulțemitor și ca acela ce ascunde facerile cĂ©le mari de ...
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
... adevărat, iară nu ca un năemit carele junghe și strică. Și alta: pre acĂ©ste vremi aș pohti să știu, cine nu iaste datoriu, din câț ne fiiarbem într-această ticăloasă de țară? Că întâi și pre măriia-ta te auz totdeauna zicând cum că iaste datoare țara cu doao sute ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
... au certat pe vrĂ©mea lui Moisi, pre Core și pre Dathan și pre Aviron, pre carii, crăpând pâmântul, i-au înghițit și pre toț câț era cu dânșii, precum zice la cartea Numerelor. Cu văzduhul au certat pre faraon cel vârtos la cerbice, ca prin sila vântului de la Austru ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
Dosoftei - Psaltirea în versuri Psaltirea în versuri de Dosoftei Cuprins 1 Psalmul lui David, 1 2 Psalomul lui David, 21 3 Psalomul lui David, 46 4 Psalomul lui David, 48 5 Psalomul lui David, 94 6 Psalomul lui David, 96 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n-iț1 ...