Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂT AI CLIPI DIN OCHI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 94 pentru CÂT AI CLIPI DIN OCHI.

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

... largul unui șes întins, deasupra căruia deodată o flacără scăpără, luci și se făcu nevăzută. Întâi nu-i veni să creadă și frecându-se la ochi își făcu semnul crucii. Dar cum porni înainte, flacăra se ivi din nou și îl ademeni. Atunci se luă după ea. Flacără și om se întrecură. Fugea vâlvătaia albastră pe fața pământului parcă avea aripi, dar nici ... supuse, ce au o sapă în mână, al cărui tăiuș, oricum, e o armă la vreme de nevoie și pe care ei n-o ridică din zori și până-n seară decât pentru a brăzda fața mult răbdătorului pământ. Și când a încetat izvorârea asta neagră, o ... și urcând scările neoprit de nimeni a intrat înlăuntru. Lumina soarelui ce năvălea pe ferești părea oarbă pe lângă aceea ce se împrăștia din globul policandrelor. Cristalurile și argintăriile luceau, și în jurul meselor pline de bunătățuri, cei ce erau noroacele "altora, a atâtor chinuiți și oropsiți ... frate gemen. Dar la o mișcare a celui ce-i semăna atâta de bine, sute de brațe s-au ridicat, și omul nostru, cât ai ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V

... noastră bărbată: Ca din vis acuma să rădică Bucuroasă că-au scăpat de frică. Ci peste puțin întoarsă iară Bărbăția lor cea de după-ușă: Cât călăreții să depărtară Muntenești, iată, ca din culcușă Iepurii scorniți, așa ieșiră Uitându-și de frica ce pățiră. Toți apoi a să mira-începură Cum au putut ei să să ... arăta vitejie Ca când nu s-ar teme nici de-o mie. [10] Iar' Muțul rumpând lunga tăcere, [11] ,,Dar, ian întoarceți acum încoace, Vitejilor (din toată putere Strigă), voi, căror numa vă place Furiș' a veni cu-înșelăciuni Ș-a spăria pruncii din tăciuni!" De-acolea-îndemnându-să mai toată Murga țigănime,-inimă prinsă Ș-acum avea chief să să și bată, Dar' ceata muntenească fuga-întinsă Ș ... r PĂ¡șa iacă le vine Cu o groasă-ordie tocma-în față. Omar, care-a oștilor păgâne Atuncia era-întia povață, Eșisă din tabăra turcească Locurile-împrejur s-iscodească. Cum țiganii zăriră departe Venind cu oaste-așa număroasă, Iarăș căzură-în fiori de moarte Și toată gura iară ... să-ș' mai facă șagă; Dar' fiți bărbați și vă țineți bine, Nice vă dați cu-una sau cu doao, Că nici voi sunteți făcuți din

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... alteori măsurați, între timp, cu compasul pentru a nu scădea la întâmplare. De aci, printr-o trapă făcută anume în dușumea, se ajunge, din partea stângă, în o subt-pământă ce formează sala de recepție, iar din partea dreaptă, prin ajutorul unui cărucior pus în mișcare cu manivela, se pătrunde într-un canal răcoros, al căruia unul din capete nu se știe unde se termină, iar celălalt, la partea opusă, într-o încăpere scundă, cu pământ pe jos și în mijlocul căreia se ... dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta, cât de curând, pe doi frățiori nevoiași ai săi, cu șoldurile scoase prea mult în afară, cauză pentru care fuseseră dați afară din slujbă. Într-una din zile, lui Stamate, ocupat fiind cu obișnuitele sale cercetări filozofice, i se păru, o clipită, că a pus mâna și pe cealaltă jumătate ... o scară mobilă de lemn,la capătul căreia își rezuma rezultatul observărilor sale în afară. IV Fericirile mari sunt totdeauna de scurtă durată... într-una din ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul își îndeasă căciula pe urechi, tușește ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă: — Ia vedeți, băieții ăia să înceapă să adune uscături! La aceste ... ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice că-s niște oi cu lâna de oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ... regulat, și puștanii făceau mare haz. Râdeau de el, îl luau în bășcălie. Nu se sinchisea. Continua să se arunce cu cazanul peste toate buruienile din jur, și de le veadea mișcând și de nu. După un ceas de pescuit ne întorceam acasă cu traista doldora de pește. Tata n-aducea ... cum era, îl sfătuia să stea mai bine acasă, să pună la sărat pește, să facă de mâncare, să spele rufe și să mai cânte din ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... deșert: — Mă doare strașnic ici, tare mă doare, domnule doftor. De-aghe merg. Doctorul se dete mai înapoi, să-l poată privi bine, apoi clipi și-i spuse: — Se poate, se poate. Nu mă uit eu că ești cât un munte. Pe urmă îl pipăi pe sub cămașă; îl întinse pe-o bancă, îl ciocăni și-i zise: — Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa, chiar așa, domnule doftor. — Ești bolnav de mai, băiete, de mai ... prin mai. Și eu n-am fost bolnav de zilele mele. Cum o să mă împungă? Popii nu-i prea plăcuse purtarea finului, numai da din cap; după ce mântui ciobanul, îi zise: — Orișicum, taică, acela-i om cu carte; dacă ți-o zis că ai ceva, ăi fi având, mai știi? — Taci, sfinția-ta, că eu, cum ți-am spus, n-am fost bolnav de zilele mele. Popa iar ... măi Bugheo, îi zise acesta. — Păi bine, domnule premare, cum o să mă înjunghie în mai, că eu rup ghioaga asta în două. — Ai

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... a tras cu revolverul. Atâta le-a trebuit! L-au chinui, i-au fierăstruit până i-au dat gata. Nu se putea ști cât jefuiseră, desigur fusese o sumă însemnată – arendașul vânduse de curând o cătățime mare de bucate. Dar în sfârșit fărădelegea asta fusese cea din urmă. Oamenii spoiți cu negru căzuseră în lanțurile justiției az-noapte, tocmai când se porneau la o nouă ispravă. Vestea aceasta se împrăștiase într-o ... sfoară de moșie! Cum de nu ți-e teamă să te calce tîlharii! pesemne că ești dres!" Neica Stavrache ascultă în sfârșit și povestirea isprăvii din urmă de la arendașul Dărmăneștilor... Dar nu popa îl omorâse; el luptase cât putuse să-i oprească de la așa crudă faptă; ce era să le faci însă? erau îndârjiți: baba țipa și arendașul a tras ... rea vreo câteva săptămâni, murise, dimineața, la 28 noiemvrie) - se-ntâlni cu factorul rural... O scrisoare cu timbrul de la Turnul-Măgurele și cu data din ajunul morții bătrânii. Neica Stavrache a cunoscut slova. Repede, omul deprins a nu mai aștepta zadarnic vești de la acela pe ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe ... să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ... Urzind, pe-o clipă de iubire, O lume de povești senine, Te urmăresc în cartea asta, Ca și cum unele cuvinte Ar mai păstra ceva din glasul, Din respirarea ta fierbinte; Ș-adesea când mă-neacă plânsul De-atâta dor, de-atâta jale, Eu îți sărut aici privirea Și urma gândurilor tale... Cine ... ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... o canapea. * Șargul meu sprinten și spornic la mers alerga acum pe câmpia albă, ca o nălucă ce fuge de umbra ei. Două doruri care din inima stăpânului trecuse într-a lui, îl mânau din urmă. Unul era dorul vânatului, patimă a mea din copilărie, celalalt dorul Elenei, fiica lui Neagu, cea mai frumoasă fată din împrejurimi. Dar, cât fugeam eu de iute, ziua fugea și mai iute, încât în dreptul morii de vânt noaptea mă și întâmpină. Deodată sania mea se sprăvăli. Ha ... așezai sania pe tălpi, mă scuturai de zăpadă și plecai și mai grăbit. Pe la cornul cel de luncă un lup bătrân cu o coadă cât un măturoi îmi curmeziși drumul. Îi dădui un foc din fugă ca să nu zică că a trecut fără cinstea cuvenită pe lângă un vânător, însă el numai va fi știind de i ... rătăcea într-atâta, încât mai-mai mă credeam însumi vinovat. Când veni ziua judecății, fui introdus într-o sală mare ticsită de privitori. Sute de ochi se ațintiră asupra mea, ochi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... colori vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați în ochii mei și veți vedea dacă-mi arde de basme. Pe supt pielea lustruită a ... cu creionul pe hârtie albă. Ochii verzi dormitau supt pleoapele moleșite, și părul negru i-atârna în talaji cu lumini argintii pe spetele înguste. - Iar ai visat. - Iar n-ai dormit ast-noapte. - Așa e. Era o lună, către miezul nopții, că ai fi citit la lumina ei. Și cu firea lui, p-așa lună... - Ei, nu știți nimic, răspunse Trubadurul. De trei zile mi-a rămas ... și se duce adânc-adânc, până în fundul creierului. Eu, care vă spuneam cu ochii închiși toate ierburile; eu, care vă spuneam tot ce șopteați din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest miros îmi omoară simțurile. Auz un sunet uscat, văz un trup alb și întins p ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... în urma lor, toți cânii mahalalii, lătrând și chefnind a bucurie. Și vorba se dăschide, de la biserică până la ștreajă, între cei din căruță și din șei și cei de pe jos. Femeile întreabă pe alții de ai lor, pe ai lor de cât chila și cum au dat-o . Copiii vor pepeni verzi și galbeni, și mai ales să-i ducă în brațe, măcar de i-ar doborâ ... mare, topenia pământului, că și-a surpat malurile, c-a sorbit toate podurile și și-a răvărsat apele afară din albie cât îți bate ochiul. Dar tu fă-ți gânduri bune, că nimeni nu moare cu zile. Când ai zile, treci prin foc și prin apă și n-ai habar, când nu, te pârjolește cărbunele din lulea și te îneci într-o picătură de apă. O să vie el, o să vie, de i-o fi scris să vie... Astfel îi ... de la mijloc, cu mintea aiurită de rugăciuni, cu ochii storși de plâns, se suie în pat, se înalță în vârful picioarelor și sărută icoanele din creștetul până la tălpile sfinților, fără să-i scape un locșor,

 

George Coșbuc - Fulger

... atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână se duce și, cum umple Paharul său de apă, trei taberi îl pândea, Dar nici un om din taberi cu ochii nu-l vedea, El fură și se-ntoarce; fugea fugaru-n fugă, Cât pare că din frâie vrea suflet să mai sugă, Și-n zori de zi s-oprește la Volbură-n palat. Și s-au mirat curtenii și lumea s ... fete Frumoase și bălaie, și-aceste fete port În sân mărgele scumpe: de-atingi pe omul mort Cu-aceste mărgeluțe, tot omul mort învie. Vai, cât mi-a stat de-atuncea mereu în gânduri mie, S-aduc din țara Dalbă mărgele și s-ating Pe Lia, să-i dau zile! Dar iată, zile ning Pe fruntea mea-ncrețită și-n groapă-s cu ... mergi cu zâmbet la Cetină-mpăratul, Tu nu mai ceri și-n urmă eu nu-ți mai pot da sfatul: Dar cugetă la mine, căci ai să-nvingi mereu! Tu ești frumos și tânăr, acesta-i chinul meu; Mă tem să nu te-nșele copilele din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>