Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂRUIA I SE POATE REZISTA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 33 pentru CĂRUIA I SE POATE REZISTA.
Titu Maiorescu - Observări polemice
... la părete, ce le tot schimba după direcția soarelui și pentru care își bătuse câțiva pari în zid după punctele geografice. Pe lângă acești pari se mai aflau în părete un șir de cuie de lemn, bătute în linie dreaptă de la ușă și pănă la locul unde se întâmpla să-i fie patul în acea zi. Când intra Pralea în odaie seara, pentru ca să se culce, începea să se dezbrace la ușă, și de cuiul dintâi își acăța căciula, și așa mai încolo, de fiecare cui câte o parte a îmbrăcămintei, pănă ... între cei morți volnic, Depărtați de mine ai mei cunoscuți, Au-mă de ură și rămâi cu muți. Apoi vine Viața și vitejia lui David , care se termină astfel: Eșii spre întâmpinare Ear smulgându-i lung-lat-taiul, La filisteanul cel mare Pre Criș ceva mai scurtaiul. Și pentru a lui lungime Și am ridicat ocara, Sudui-mă ... de teologie la Universitatea din Iași. Pentru obșteasca plăcere de a unui tânăr mână, De un Dăniil Scăvinschi cel mititel la statură, Pe care plăcu naturii a-l lucra-n miniatură. Mai înainte se află curioasa călătorie la Borsec , în care ...
... Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre ... a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate printre care creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregii vegetații pe care o sugrumă cu încâlciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se ... s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... Ce monstru de geniu! Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel â ... că cetatea Bucureștii, geloasă de gloria francesului, scoate la lumină pe Aamsky [3] , un geniu cu picioarele strâmbe, vorbind pe nas într-un dialect cât se poate mai curat românesc, și d-o dulceață de caracter estremă. Aamsky - care mai târziu muri în floarea tinereții, prăpădit de fatigele [4] infernali ce-i impuseseră redacțiunea ziarului „Dâmbul" (nume împrumutat de la un fluviu ce curgea la marginea cetății Ploiești, numai când ploua 6 săptămâni d-a ... spui numele autorului d-tale de predilecțiune. - Mii de scuze, doamnelor și domnilor; vă mărturisesc că, din distracțiune numai, mi-am uitat această datorie, pe care
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... stradele Șerban-vodă, Leon-vodă etc., mă aflai în noaptea aceasta în cea mai grozavă întunecime. Felinarele erau stinse pentru că n-aveau gaz destul, se vede, încât era întuneric, după cum cu onoare v-am spus-o. La reclamația care o făcui sergentului s-au condus secției respective sus-numitele felinare. Primiți, vă rog, etc. G h i ț ă V. ... comerțant" D. Ghiță V. ... este un iubitor de lumină, care urăște foarte mult întunericul. E bine — cu atât mai bine că felinarele sus-numite nu au fost supuse la tortură; mai ales cum sticla ... ierburi și băuturi pentru a avorta." Sărmana baba Pleșca la ce nouă clasificație a elementelor ne face să ajungem! Romanul nu poate găsi emul în clasificația sa științifică decât poate în Cultivatorul, care susținea zilele trecute că mălura grâului este o... insectă, și că tot insectă e și răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înțelege că tot atât de puțin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa și cuprul babei Pleșca. * Dar să lăsăm seninele câmpuri ale științei, pline ... a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum, ca niciodată, întreaga țară gustă Din cupa amoroasă o băutură-Augustă Prin ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... mâni. Mitropolitul începu slujba divină; bolta Trei Ierarhilor răsuna de cântări; frunțile credincioșilor erau plecate spre pământ, când, deodată, întocmai ca o nălucă venită nu se știe cum și de unde, apăru dinaintea domniței Ruxandra un necunoscut, care, dându-i o ramură verde, îi zise: Acela căruia cerul te-a menit, îți hărăzește acest semn al iubirii sale și jură a te ... sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de blăstăm, și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur pe dânsul. Și un al treilea, și un al patrulea răspunseră în miazăzi și în miazănoapte, până când aceste răcnete se împreunară într-un concert îngrozitor de care și ceriul și pământul păreau înspăimântați. Atunci călărețul se ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... omăt. Ulicioara în care ea se afla era cu desăvârșire pustie. Oftând, biata femeie porni înainte și după un drum greu de tot obositor, ea se opri dinaintea unei căscioare. Aici se așeză pe scări nemaiÂputând de osteneală; capul îi se slobozi pe piept și ea rămase câtva timp fără mișcare, ca și când grele gânduri i-ar zbuciuma mintea. Dar iată că sculându-se întinse mâna ei uscată după frânghiuța clopoțelului atârnat dinaintea ușii; ea de câteva ori se sili să prindă mănunchiul clopoțelului, zbuciumat de furtună, și când îl prinse și voi să-l tragă, deodată la spatele ei se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petreceÂrile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din care ... loc de bărbat, pentru că toate apuÂcăturile ei erau îndrăznețe și de o energie nespusă. Ea semăna cu viteazul său tată, căpitan de artilerie, care în crâncenul război, suindu-
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... una câte una într-o stagiune de patru luni. Publicul îndărătnic la citire găsea la teatru romanul gata în acțiune; într-o seară vedea desfășurându-se înainte-i, cu toate fabuloasele ei peripeții, o poveste viu ilustrată, care ar fi costat cu mult mai mult timp și atențiune pentru a fi citită. Piesele montate într-un mod absurd se jucau într-un mod ridicul, pentru că într-o săptămână trebuiau cel puțin două cu totul nouă: era un fel de muncă silnică artistică, făcută ... fel mai vechi din străinătate; însă prin mai multă disciplină, tragere de inimă și cunoștință de cauză din toate părțile, Teatrul Național, cu elementele de care dispune și cu situația de stat ce i s-a creat, va putea ajunge la o stare mai înaltă de dezvoltare. Se înțelege că pentru această înaintare, mai mult decât pentru orice, competența este neapărată, și fără a contesta deocamdată niminui această competență, vom face ... notițe de câte ori s-a dat la București Lucia, și de câte ori s-a dat Lucia la noi nu se mai poate ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel ... au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și de nevoi publice, și care schimbă, la fiecare câțiva ani, și moravuri, și legi, și deprinderi, și costume, ca și unele spețe inferioare care leapădă la zăstimpuri pielea din vârful botului până-n sfârcul coadii. În târgul de vremi statornicit, micul debitant știe ce marfă caută, știe ce trebuie ... niște întrebări din cale-afară de dificile. Ce diferență este între un amator și un artist? e greu de spus; dar desigur e ușor să-i deosebești din chiar lucrările lor. Ceea ce pot spune eu cu siguranță (și privii încă o dată cu un zâmbet dulce cuibul de zahar) e ... destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o așa operă. Saloanele noastre Ca toți aceia cari nu ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoie de conducere și disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerări școlare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinuiți de demonul lăuntric. Libertatea aceasta crește din starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul să ... de sacrificiu, nerentabil, pentru inutila urmărire a idealului, Inteligența creatoare contemporană, e în totalitatea ei zdrobită: de masivitatea impertinentă a bogătașului care asudă grăsime și de brutalitatea greoaie a proletarului care nu se gândește decât la mai multă pâine. Ținta oricărei cheltuieli de energie în lumea actuală e sporirea productivității. O monstruoasă stoarcere a tuturor puterilor ... de însemnătate nu numai locală, ci mondială. Într-adevăr, toate marile întrebări ale sufletului omenesc conștient de continuitatea istorică a gândirii omenești luptătoare, se pun din nou: cum să se facă cercetarea realului; cum să se îndrumeze căutarea adevărului; cum să se înțeleagă frumosul; cum să se ia poziție față de lume și viață; cum să se ajute selecționarea naturală a talentelor și geniilor; cum să se înnobileze scopurile vieții sociale, politice, naționale; cum să
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... nu este o lege fatală a meritului care să puie pe fiecare la locul lui. Oamenii de diferite valori, închiși în societate, nu se aseamănă cu lichidele de diferite densități turnate în același vas. Da, mon cher , în natură știm de mai nainte care va fi deasupra și care va fi dedesubt, în lume, însă, sunt nebuni care conduc pe oamenii cuminte, sunt pungași care împart dreptatea oamenilor cinstiți, sunt arlechini care legiferează pentru popoare serioase. Ei, ce i-a făcut pe nebuni, pe pungași și pe arlechini ca să se ridice și să domnească? Examenele? Universitățile? E altceva, Cosmine... e altceva... Este marea artă de-a nu roși de nimic și de nimeni ... bani, și la cei de geniu, femeie, casă, masă, bani și pozițiuni sociale. Mănoiu a ajuns până la bani. Cei mai puțin deștepți se opresc numai la masă . Ce copilărie! Dar după femeie, casă și masă absolut nimic nu se mai poate măsura cu ceea ce deja au comis... Cosmin privi în tăișul cuțitului și îngână: — Da, da, ai dreptate... tot ce urmează după primul păcat ... nu se ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... întâlnit decât rareÂori în cărțile de mediÂcină și aproape nimeni dintre profesori nu l-a pronunțat înaintea D-voastră. Veți zice poate că admirația mea se explică prin împrejurarea că am fost crescut la școala acestui maestru. Dar pietatea elevului se află aici în fața daÂtoriei profesorului, care trebuie să-și cântărească toate vorbele ce rostește și să probeze tot ceea ce afirmă. Ei bine, Domnilor, repet sus și tare că medic ca ... Aceste sindroame vor face subiectul lecțiilor viiÂtoare. Pentru astăzi, dați-mi voie să vă întrețin, spunân-du-vă câteva cuvinte deÂspre spiritul ce se cuvine să - i însuflețească pe medici, când se află în fața bolna - vilor, într - un spital ca acesta în care ne aflăm. Dar, ce este un medic? Ce este un bolnav? Ce este un spital? I. Ce este un medic? Un medic este un om care exercită medicina. Dar ce este medicina? Medicina este o știință și, în același timp, o profeÂsie. 1 - Ca știință, medicina studiază omul, - și-l ... dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece sau să prevină bolile, - ci încă să perfecționeze pe oameni și să-i ...