Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA INUL
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 3430 pentru CA INUL.
Mihai Eminescu - Ca și Stoa, ce pretinde...
... Mihai Eminescu - Ca şi Stoa, ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca și basmele păgâne De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte ... de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric ...
Mihai Eminescu - Ca și Stoa ce pretinde...
... Mihai Eminescu - Ca şi Stoa ce pretinde... Ca și Stoa, ce pretinde... de Mihai Eminescu Ca și Stoa, ce pretinde Să fim mândri și integri, Când plutesc deasupra noastră Cu-a lor visuri ochii negri; Ca și basmele păgâne De iubire ce-ard himeric Cu nesațiul lor de visuri Și cu-atâta întuneric; Când atrași de a lor noapte ... de femeie Și o rog astfel în jețu-i Dulce locului să steie, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, De pe ochii-i să ridice Languroase lunge gene, Să-ngenunchi naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric ...
... Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de ...
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te știe
... Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te ştie E trist ca nimeni să te știe de Mihai Eminescu E trist ca nimeni să te știe, Dar și mai trist să-ți zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deși ai fost ca Dumnezeu. Unde sunteți, iubiri deșarte, Ochi mari ce nu-i mai pot uita? O, fugi departe, fugi departe, La ce mă-ngâni cu fața ta ... te-am avut. De-atunci te chem din întuneric Și amintirea ta dezmierd Pân-ce răsai... un vis himeric, Abia răsai... și iar te pierd. Ca la un zvon ce lin adie Urechea țin, mereu ascult... Tot mai puțină armonie... Pustiu din ce în ce mai mult. Și din comoara-mi ...
Cincinat Pavelescu - E scris ca regii să se-ngrașe
... Cincinat Pavelescu - E scris ca regii să se-ngraşe E scris ca regii să se-ngrașe de Cincinat Pavelescu În maiestatea lor trufașe Și spre sporirea gușilor, E scris ca
Ștefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă)
... Ştefan Petică - XV (Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă) Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă de Ștefan Petică Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă Pe care lunecară mâni albe de princese, Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă Scânteie pietre scumpe din stofe vechi și ... n amurgire Cu glas de altădată umplând singurătatea, Și-n notele lor grave de-adâncă tânguire Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea. Și turlele părură ca brațe desperate Întinse-n frământare spre cerul azuriu; Străvechea frumusețe murea pe înserate Și sufletul cetăței se plânse-ntr-un târziu. Ah, cântul răzvrătirei în ...
George Topîrceanu - Câți ca voi!
... George Topîrceanu - Câţi ca voi! Câți ca voi! de George Topîrceanu Sus, pe gardul dinspre vie, O găină cenușie Și-un cocoș împintenat S-au suit și stau la sfat: — Ia ... mă rog ție, Cât de sus ne-am înălțat!... Și deodată, cu glas mare, Începură amândoi, Să cotcodăcească-n soare: — Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Dar de sus, din corcoduș, Pitulându-se-ntre foi, Mititel și jucăuș, Le-a răspuns un pițigoi: — Câți-ca-voi! Câți-ca
Cincinat Pavelescu - Mie însumi ca magistrat
... Cincinat Pavelescu - Mie însumi ca magistrat Mie însumi ca
Nicolae Văcărescu - Ca un pom ce dă dă ploaie
... Nicolae Văcărescu - Ca un pom ce dă dă ploaie Ca un pom ce dă dă ploaie de Nicolae Văcărescu Ca un pom ce dă dă ploaie Și pă lîngă el să moaie Uscăciunea ce-l seca, Tocma-așa fără-ndoială Cu firească orînduială Acum și ...
... un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir de praf de pușcă; Neagră cum e cerul gurii La un câine care mușcă; Cruntă ca o vânătaie Cauzată-n match de box; Ca un bulgăre de cox Care-a stat o noapte-n ploaie; Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Și ușoară
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... singurătatea și sărăcia asta, privește enigmatică din rama ei la alba lumină ce crește luminîndu-i zîmbetul de pe buze... Deodată însă cîteva note funebre, ca rupte din umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei de necunoscut a umplut odaia, adus de acești trei negri soli, ca ieșiți dintr-o urnă funerară unde au dormit îndelung, și alba tăcere a început să cînte. Acoperite, alte sunete au urmat, ca o chemare de glorie îndepărtată, strecurîndu-se printre negrele note funebre și s-au domolit și ele, făcînd iarăși loc triștilor soli ai disperării. O ... semne, sătulă de sărăcia și întristarea cuprinsului. Zîmbind însă trist și împrăștiind cu piciorul hîrtiile din jurul lui, Beethoven își întinse din nou brațele și, ca răscolind lumina lunii de pe clape, începu să cînte. Triste, cele trei note funebre ca rupte din inima umbrei reveniră, jalnice ca scăpate dintr-o urnă funerară, unde au dormit îndelung, se redeșteptară. Sfioasă, îndepărtata chemare de glorie căută să se strecoare iarăși, dar sunetele de fanfară ... alte note, strecurîndu-se printre clapele albe și negre, ca printre lumini și umbre, și o plîngere domoală,