Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CATIFELAT
Rezultatele 11 - 18 din aproximativ 18 pentru CATIFELAT.
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
Ion Luca Caragiale - Smărăndiţa Smărăndița (Roman modern) de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a bună de mâncat și-i place puiului golaș de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghiță pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mânoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...
Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...