Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CREȘTIN

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 304 pentru CREȘTIN.

Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703

Antim Ivireanul - Dedicaţia din Noul Testament, tipărit la Bucureşti, în anul 1703 Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703 de Antim Ivireanul Prealuminatului, înălțatului și bunului credincios domn oblăduitoriu a toată Țara Rumânească, Io Constantin Basarabă voevod, plecate închinăciuni. Întoarce-se pururea magnitul cătră polus; zboară spre înălțime focul; pleacă-se în sânul pământului piatra; aleargă apele în brațele mării; și în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă. Deci dară de iaste așa, nu iaste nicidecum minune, de vreme ce acestui dumnezeesc Testament toate ce sunt în sânul credinciosului, iubitoriului de Hristos și creștinescului tău suflet, ca la un chendru firesc aleargă. Pentru ce? Că precum cĂ©le sfinte să cuvin sfinților și cĂ©le sfințite sfințiților, așa și cĂ©le creștinești, creștinilor să cuvin. Multe adevărate creștinești și de Dumnezeu plăcute și de suflete folositoare cărți, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obște, s-au dat; iară de cât toate mai folositoare de suflete și mântuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de vrĂ©me, după cum zice fericitul Pavel, alt nu iaste Evangheliia, fără numai putĂ©rea lui Dumnezeu spre mântuire la tot ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde ... Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii

Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii Călugărenii de Dimitrie Bolintineanu I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cu care-n viață crud am suferit, V-aduceți aminte vechea vitejie! Umbrele străbune, astăzi cu mândrie Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru cauza creștină. Dacă vom învinge pe apăsători, Dorurile țării s-or preface-n flori, Soarele măriei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Dacă ne vor bate, d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână ...

 

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani

Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...

 

George Coșbuc - Ziua-nvierii

George Coşbuc - Ziua-nvierii Ziua-nvierii de George Coșbuc E soare-n cer și cântec de clopote e-n sat Biserica e plină de cei cari au plecat Din zori și de cu noapte, din dealuri și cătune Sunt Paștele! Văzduhul e parc-o rugăciune, Și totu-i sărbătoare pe deal și pe câmpii, Cu flori și cu izvoare, cu glas de ciocârlii: El, El dă zilei farmec și farmec dimineții, El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted îi geme răzimat De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul. Ea, veselă de-a pururi, abia știu ce-i plânsul În zilele fetiei, și-un gând o-nsenina De când e măritată: că Domnul îi va da O fată, drăgălașă, cu ochii de cicoare Ca tată-său, și blândă și vecinic zâmbitoare Ca mă-sa! Puișorul! Oh, bine ce va fi! Și va zâmbi copila când mă-sa va zâmbi, Și una o să- ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... împrăștiați prin alte țări. Le dă el pilde câte și mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiți și, în sfârșit, se silește bietul creștin din răsputeri a-i face să înțeleagă care sunt roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le aminte că tot "pentru unirea tuturor" se roagă ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

... a postului, întru carĂ© au zis Evangheliia cum că Fiiul lui Dumnezeu ne-au văzut supt smochin: smochinul iaste semnul păcatului. Și din noi care creștin au lăsat păcatul? Cine s-au asemânat lui Nathanail, să alĂ©rge cu pohtă și cu dragoste cătră Hristos, să-i mărturisească Fiiul lui Dumnezeu ...

 

Alexei Mateevici - Mângâiere (Mateevici)

Alexei Mateevici - Mângâiere (Mateevici) Mângâiere de Alexei Mateevici Când scârba inima îți arde, Nădejdea-n suflet ți se stinge, Când primprejur nu afli dreptate, În luptă verși sudori de sânge. Când pătimind slăbești, creștine, Tu de obida răutății, În toate clipele vieții Să știi că Domnul îi cu tine! Și fie-ți patima nespusă, Și pară-ți cât de grea scăparea, Lumina zilelor apusă, Să știi că-n cer îi îndurarea. Când crucea vieții te doboară Pe tine la pământ, creștine, Grozava soartă te-nfioară, Fă-ți pace: Domnul e cu tine! Martie

 

Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase

Antim Ivireanul - Alte învăţături trebuincioase Alte învățături trebuincioase de Antim Ivireanul 1. Vericare preot afară din enoriia lui (de) va face Liturghie sau o sfeștanie sau va cununa, sau va ispovedui, sau va cumineca pre cineva și după ce va muri îl va îngropa, sau verice alt lucru beserecesc va face fără de voia preotului aceluia a căruia va fi noriia, unul ca acela de pravilele sfinților părinților noștri să leapădă de tot darul preoțesc și-l vom lepăda și noi. 2. Așijderea nici unul din voi / să nu îndrăznească să cunune vreun om, sau vreo muiare streini, dintr-altă țară, au și din țara aceasta și să fie neștiuți, până nu-i veți cerceta și-i veți ispiti; pentru că vin mulți din Țara Ungurească și din Țara Turcească și dintr-alte locuri depărtate și să însoară aici și pe la locurile lor au mueri, sau muerile au bărbați și lăsându-i au fugit, sau sunt a treia cununie și vin aici pentru ca să ia a patra muiare, sau muiarea să ia al patrulea bărbat, care lucru iaste curvie și fărădelĂ©ge. Ci pre unii ca aceștea fără scrisoare de mărturie ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>