Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU SEX

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 61 pentru CU SEX.

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna de trăsură și s-o bag în buzunarul cu pistoalele, aș fi intrat într-un păcat, negreșit. Un vârtej grozav mă cuprinsese în sânul acelui steplechasse diavolesc; ochii îmi ieșeau din cap, creierii mi ... coboram pe o costișă, șăuașul se poticni; roata de dinainte se izbi de el în repejune și se sfărâmă pe loc; iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei cai, cu trei roți și cu postașul aninat ca un scai de coama lăturașului. Această de pe urmă întâmplare mă făcu să blestem impresiile de voiaj din Valahia. Două sprăvălituri într ... neavând altă mângâiere decât cuvintele ce-i zise postașul când se despărți de dânsul, adică: mânca-te-ar lup ! Soarele acum asfințise, și luna împreună cu stelele se arătaseră pe cer, întocmai ca niște privitori pe băncile unui teatru. Mi se părea că toate planetele se uitau ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... lumescul răsfăț de la mine, Vinul și nectarul Libanului dulce Nu vor fi în stare să-mi gâdile gustul; Bătrânețea pleacă la pământ grumazul, Pășesc cu-ntristare spre mormântul rece... Femei mult amate, a cărora brațe Au fost ca un leagăn desfătărei mele, Eu vă las cu pace, așa au vrut soarta, Amorul să trăiască etern de la mine Și să nu-nflorească nici odinioară Primăvara dulce pentru bătrânețe. Iar tu, o ... un dar ceresc este. Petrece dar timpul în zăbavi plăcute, Căci și desfătarea e a ta stihie, Și ea migăiește tinerele zile. Fii cu înțelepții amic bun și frate, Și stă la ospețe cu dânșii în vorbă, Iar când vezi pe ceruri luna mângâioasă Plutind printre stele către miez de noapte, Du-te de te culcă în trufașe brațe ... nu pot să greșească. Nu fiți la nimică aspri peste samă, Iertați nătărăii îngâmfați și mândri, Iertați neînvățații, iubitori de sine, Și făr’ de mânie cu greșiții voștri, Căci aceste fapte sunt gloria voastră, Iar acele rele, hulă și ocară. Iertând slăbiciunea celor cu prihane, Vă vor iubi cei slabi cu

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... artificiu, de orce dispoziție forțată, simțimântul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie ... Ungureanul cel urât? De-or fi vii, să mă răpăd Într-o fugă ca să-i văd, De-or fi morți, să mi-i răzbun Cu-o măciucă de alun Ce-i bună de descântat Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii și publicul "din societate" s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțimântul naiv al poporului nu este compatibil cu ideile cele înalte. Lumea se poate aprofunda tot așa de bine pe calea inimei ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își ... aripă să te ieu Și să mi te port prin soare Păn' te-i face roditoare Și de mine iubitoare. - Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său trai. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te leagăni sus ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul

... Cântul al III-lea. Egiptul Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul de Dimitrie Bolintineanu   Cunoașteți voi pământul ce Nilul a născut? Ce crivățul cu coama de gheață n-a bătut; În care sub cununa-i se-nalță palmierul Și pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul Așa ca o columnă de marmur minunat Ce sprijină un templu cu aur înstelat? În care dulcea Ibis de zefiri legănată, În silvele de cactus suspină amorată, În care zea Isis c-un grațios surâs În tristele ... oasis; Cunoașteți voi Egiptul ce n-are semănare Cu nici o altă țară? Loc curios în care Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii Contrastă cu evrea cu ochii azurii, Și palida arabă, cu fruntea visătoare, Cu copta cu păr negru și brațe de ninsoare? Pământ ce fecondează în fiecare lună, Și nici un timp n-abate splendida sa cunună! În care frunza cade ... știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur cu colori. Azi locul e ruină și malul

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... încrederea în cumpărarea lor lipsea și că mușteriii se depărtase din zi în zi. Vânzările au fost pe mici some de suflete , și, în contradicție cu un articol ce a huit în zilele aceste, cumpărătorii nu sunt de acei proprietari de mii și sute de țigani. Cu cât o proprietate e mai mică, cu atâta e mai exploatată; și folosurile cele multe și abuzive le-au avut proprietarii de țigani puțini la număr. Dacă vreodată s-ar provoca o ... câștigă, că, fără a avea comori în monedă, nu are nevoie de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de pe aiurea, care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de dobânzi. Țara câștigă, că ne deprinde a avea încredere în noi înșine, și își poate pregăti mijloace pentru toate marile ... se coboară după nevoile partizilor? 8.000 galbeni în obligațiile statului se vor vinde, ca și toate sineturile și vecselele ce se vând în piață, cu osebire ca amaneturile și siguranțele private aduc prelungiri, procesuri; iar obligațiile statului se vor privi ca bani gata,

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

... geniul speciei și selecțiunea sunt cuvinte rituale. În vehementa (și altfel destul de naiva) polemică a lui Schopenhauer contra femeilor, pe temei și cu ornament de filozofare biologică, aflau, probabil, tinerii intelectuali moldoveni din timpul acela, un fel de răzbunătoare consolare, speculativă, pentru stângăciile lor complicate față cu sexul blestemat, stângăcii atât de bogate în efecte dureroase. Răzbunare de intelectuali superdelicați, înfundată și indirectă. Sfiiciunea și politețea acelor tineri aveau o natură și ... spre un flăcău: o numește pasăre răpitoare și femelă teribilă. Dar numaidecât tonul acesta de invectivă aproape ezechieliană face loc unui ton altfel înfierbântat: femeia, cu sânii mici, cu coapsele fine, cu gleznele goale. În spiritul doctorului Codrescu strașnic se bat gândurile. În însemnările lui, sânul Adelei, de exemplu, este tratat cu o impresionantă atenție. Ceva mal slab, șoldurile și umerii. De tot tulburătoare pare a fi importanța piciorului, precis: a botinei, a ... El face analiză. 0 face până la deplorabila încheiere: am pentru dumneata un sentiment curios. Delicios de gingășie este acest flirt moldovenesc de pe vremuri cu mata și cu ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... tăcerea lor n-o profanase glasul vreunui muritor. Și iată minu­nea, astăzi pe acele țărmuri sălbatice înaintea ochilor călătorului se desfășoară un oraș colosal, cu cea mai modernă arhitectură, luxul cel mai îmbelșugat al orientului, și cu invențiile și indus­triile și manufacturile cele mai alese ale Europei. Aici aflăm cea mai pestriță adunare de popoare, cu diferite idiomuri: cinci­sprezece limbi vorbite pretutindene: pe străzi, prin localurile publice și pe piețele comerciale. Petrecerile cele mai variate au aici loc, și tot ... întunecată. Precum cocheta ce te sub-jugă irezistibilei sale atracții și în momente de mânie îți respinge sentimentul ce ți l-a inspirat cu atâta ardoare și pasiune, tot ast­fel și capitala, după ce te-a încântat cu frumusețile sale, îi vine mânia, când Neva ce-o încinge își rupe colanul său de gheață și cu o furie sinistră pornește valurile sale tulburate, înecând cu ele cele mai frumoase străzi; sau când iarna înfricoșatul viscol, sub un ger nesuferit, o acoperă cu omăt. Natural că cetățeanul cel avut, în palaturile sale bogate, nu suferă atâta cât acei ce locuiesc în mahalale, unde furtuna fără cruțare dărâmă și ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... imeneul, arzând ca mii de sori, Ființe mii într-una în nuntă-universală, O flacără din flăcări, volvoare din volvori. Al păcii spirt e una cu-al dragostei, blândeții, Al dragostei ș-al păcii într-una se unesc Cu al inteligenței ș-al naltei frumuseții, Și toate iar în Domnul și cresc, și viețuiesc. Tot este viu în ceruri și totul e viață, Ș ... empireul. Ca fulgerul străluce Un gladiu de flăcări ce ține Mihael, Ce miriade d-angeli comandă și conduce, Și pacea le anunță prea blândul Gabriel. "Cu tremur și teroare să stăm pe loc, cu frică, La toți atențiune! Căzutul e Satan!" Satan! răsună cerul, Satan! se nalță, pică Satan! din sferă-n sferă, și-n haos urlă — AN ... căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul, abisul se despică, Tartarul se deschide; de foc un ocean Se-ntinde fără margini, și demonii tot pică, Cei mari ... ca insola răsare, Lăut în focul gheenei, ca-n jurământ fatal, Uimit scutură capul, se-neacă de turbare Și grință la cer dinții teribil, infernal. ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... artificiu, de orice dispoziție forțată, simțământul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă. Ceea ce constituie ... Ungureanul cel urât? De-or fi vii, să mă răpăd Într-o fugă ca să-i văd, De-or fi morți, să mi-i răzbun Cu-o măciucă de alun Ce-i bună de descântat Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii și publicul „din societate“ s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțământul naiv al poporului nu este compatibil ... te-i face roditoare Și de mine iubitoare. Tot mișcând din aripioare. Jos, la trunchiul bradului, Crește floarea fragului, — Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său trai. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te leagăni sus ... apăr de oricine. Sau când spune în Doncilă (pag. 113): Rămâi, soro, sănătoasă, Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă. Sau când compară ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor lipsi, mai ales ei, conștient ori instinctiv, să urmeze cu scumpătate lapidarele povețe ale ilustrului florentin, pe cari le ponigresc pe față, urmând și-n aceasta tot o povață a lui. Cine oare ... exigențe. Ba mai mult: unuia și aceluiași singur azi îi place așa, mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au ... foarte convenabile — poezioare juvenile de cadru mic, uneori destul de curățele. În același timp era pianistă, și nu tocmai mediocră— descifra sigur și fraza cu gust și pricepere; cultiva totodată cu asiduitate desenul și pictura — desina fin și mai ales zugrăvea ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... de emoții, imaginația promptă în amăgiri. Caracterul subiectiv și liric al operei dnei Papadat-Bengescu ne arată că avem a face mai mult cu un poet decât cu un prozator. Dna Papadat-Bengescu nu zugrăvește viața, ci o cântă. Și aproape în toate eroinele sale ai impresia că autoarea își expune propria-i ... abstractă: afirmarea dreptului, pentru femeie ca și pentru bărbat, la o existență liberă, dreptul oricărei ființe omenești la deplina dezvoltare a tuturor facultăților cu care a venit pe lume, dreptul naturii individuale la realizarea tuturor aspirațiilor și posibilităților înnăscute — dreptul la viață. Toate scrisorile Biancăi Porporata ... zice „Sfinxâ€� pe copertă — iar un sfinx nu poate merge la vot...) Dar dreptul la viață al naturii individuale este imprescriptibil. Nefiind plăsmuită cu mintea, ci oarecum impusă de însuși complexul temperamental ca o expresie simplistă a lui, această concepție nu e nicăieri formulată direct, în mod ... Adriana amintește pe Nora lui Ibsen. Amândouă părăsesc „căminul conjugalâ€�! Dar cum din piesa marelui dramaturg nu știm ce s-a întâmplat cu Nora după plecarea ei, s-ar părea că dna Papadat-Bengescu, începând ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>