Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEFĂIMAT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 57 pentru DEFĂIMAT.
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari Cei mari de Barbu Paris Mumuleanu Informații despre această ediție O, ce ciudă, cît mă mir, D-al celor mari caractir ! Ce schimbate la ei firi, Ce gusturi, ce diferiri ! Precum ceriul de pămînt, Așa ei de cei mici sînt. Toți trîndavi, toți lenevoși, Nestatornici, furtunoși, N-au ei fapte bărbătești, Toți au minți copilărești Toți de mititei iubesc Lucruri care nu cinstesc. Toți, de cînd sînt băieței, Înclinează lîngă ei Oameni care-i lingușesc, Care-i laud' și-i slăvesc. Totdeauna cei mari vor Să aibă-n casele lor Prefăcuți ce le vorbesc Tot cele ce ei voiesc. Vor de mulți fi-ncungiurați, Să stea-ntre ei îngîmfați, Să le dea închinăciuni, Să le spuie la minciuni. Ei adevăr nu voiesc, Nu le place, nici iubesc. Socotesc că cîte fac Și la alți oameni le plac, Și d-ar greși cît de mult, Ei îndreptări nu ascult. Ei în sine socotesc Că la nimic nu greșesc. Nu le place-a fi-ndreptați, Vor a fi tot lăudați. Fac mese mari, cheltuiesc, Chem oaspeți ce-i lingușesc, Să-i aude că-s galanți, Sînt nobili, sînt figuranți : Și cu mesele ...
George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului
George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Om nu va mai fi, jertfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Va cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi? Șiroiul căzând, valul alergând Lumea va-nghiți; și vântul turbat, Peste ocean zburând dezlănțat, Alți munți va nălța, unda volborând. Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind, Luciul lung întins va fi un mormânt, Mormânt de triumf, mormânt tot pământ. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri; Apa ne-ncetat tot le ...
Gheorghe Asachi - Călătoriul și cânii
Gheorghe Asachi - Călătoriul şi cânii Călătoriul și cânii de Gheorghe Asachi Dineoare, un om pacinic, de mii grije-mpresurat, Pe o cale, în amurgul, trecea-aproape de un sat. Dulmecând pre el un câne, începu cumplit să latre; De asemene și alții, din bordeie și din șatre, Păzitorii câni de stână, cu dulăi ș-ogari urla, Cât de vuietul sălbatic toți munceii răsunau. Asurzit, plin de mirare, întrebă pe câni nu-s cine: Zgomotul și astă larmă, spuneți-mi, de unde vine? Însă nimene putut-au ca să deie vrun răspuns, Că lătra cânii, cățeii, din tunericul ascuns, Făr-a ști, cu toți, de ce În lătrat se întrecĂ©! A deșertului om asta este chiar icoana vie: Cel rău scoate o minciună, alt nebun adaoge-o mie, Strigă, flacăra învită, Făr-a ști de ce-i stârnită! Focul din scântei precum, Născând, toate le preface În cenușă și în fum, Așa-a oamenilor pace O minciună au surpat Și pe frați au dezbinat. Deseori virtutea sântă prin intrigă s-au pierdut, Socrat pentr-o calumnie cupa morței au băut, Aristid s-au disțerat, Sțipion s-au defăimat, Staturi mari, ce-au ...
Gheorghe Asachi - Cărările și calea dreaptă
Gheorghe Asachi - Cărările şi calea dreaptă Cărările și calea dreaptă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea și lungă Călători doi s-au unit, Deși ii aveau s-agiungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăție, Câștig strâmb nu căuta, Fără de fățărnicie Dreptului se închina. Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar șiretul călător, Pintre nobili și popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ție Drumul lung; eu prin potice Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude și parale; Uneori le-am și răpit! Fața, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu ferește nici un lac, Ce înainte ca să poată Păn la brâu în tină-noată, Ș-încărcat cu grea povoară, Deși plin e de ocară, Împroșcat de tot și uns, Așa la scop au agiuns. Însă toți îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică ...
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda Clironomii lui Epamenonda de Gheorghe Asachi Defăimând cele la care gloata oarbă se apleacă, Omul, în a cărui suflet a virtuței dor n-apune, Numelul său și-amintirei trainic monument rădică, Cu folos ce-aduce lumei prin virtute,-nțelepciune. Ca pe râpele lui Nilu piramida cea antică, Ce-n nori creștetul ascunde și se luptă cu furtune, Așa fapta patriotă, ce-a zeimei este fiica, Timpu-nfrână și cu soarta pe invidia răpune. Când pe câmpul a victoriii înota în a lui sânge, Epaminonda la amicii ce-l plângeau cu duioșie, Pentru că cu a lui moarte și-a lui vițe se stângea, Înfrânați, zis-au el, plânsul, vă las două-a mele fiie, Nemurindele trofee: Leuctre și
Gheorghe Asachi - Consacrat memoriei de leufca
Gheorghe Asachi - Consacrat memoriei de leufca Consacrat memoriei de leufca de Gheorghe Asachi născută Bianca Milesi, moartă în Paris, la 1849 Doamno, ce întru mărire, în aurora vieței tale, De frumsețe-ncântătoare și de grații erai plină, Defăimând deșert onorul cărui gloatele se-nchină, Ț-ai ales pentru urmare a virtuței greua cale. Dănuitul al tău suflet de-nsușimile morale A sacrat doritei patrii sânte-altare de lumină, Ca prin fapte strălucinde, preste țara cea latină Să răsară de nou timpul a triumfurilor sale. Acea rază nemurindă, pentru glorie creată, Ce lucit-au preste mine încă-n timpul de giunie, Aleu, s-a înturnat iară la-obârșia-i necurmată. Dar în miezul a durerei ce-mi rămâne-n suflet vie, Cea scânteie care-aprins-ai nu s-a stânge niceodată Și-a trăi cu tine-unită în a ceriului
... Gheorghe Asachi - Două spice Două spice de Gheorghe Asachi Cu-nălțată, mândră frunte, Un deșert spic defăima Pe un spic plin de grăunte Ce în gios se atârnă. Zisă deci l-a lui vecin: De râs lucru-i curios Că ...
Gheorghe Asachi - Erostrat Erostrat de Gheorghe Asachi Era seară și-ntre nouri soarele s-acufunda, Când din Efes tot poporul de la giocuri se-nturna; Cuprins încă de plăcerea a priveleștei frumoase, Vorovea despre minunea luptelor mult maiestroase; Deodată, prin tuneric, ceriu-n giur au scăpărat; Tot poporul stă pe loc Și-nturnând spre Efes ochii, templul cel mai minunat Îl văzu cuprins de foc. Îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor, Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor. Pintre fum, prin caldă boare, Prin scânteielor lucoare, De aproape agiungând, Iată că au însemnat Un om repede mergând; Era acesta Erostrat. Ca turbat de nebunie, Ținea-n mână o făclie, Și prin strigătul cumplit A sa faptă au vădit. A poporului, deci, ceată, De mânie înfocată, La giudeț pre el îl cheamă Și-osândire cere dreaptă Pentru astă crudă faptă; Erostrat stă fără teamă. Îl întreabă ce păcat L-astfel faptă l-au mânat? Cercetează dacă n-are Vun cuvânt de apărare. Ori din groapa-ntunecată Furia înveninată Fărmăcat-au a sa minte, Încât barbar s-au atins De atâte lucruri sfinte, Pe Diana au aprins. Au ...
Gheorghe Asachi - Esop și ștrengarul
... timp d-eroi Ștrengari erau ca la noi, Carii din ecces de minte Derâdeau și cele sfinte. Cel ce nu li sămăna Prin minciuni se defăima. Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos și șchiop, De el pruncii se spăreau, Iar nebunii îl derâdeau. Îns-acea tristă figură Era vas ...
Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...
Gheorghe Asachi - Omul literat
... a sale pârgi, el nu va căuta de a coborî pe concurenții (râvnitorii) săi în a sa cale, nici va defăima lucrările altora pentru de a înălța pre ale sale. Ochiul său, nespăriet, nu-l va întoarce de la triamvul altora; glasul faimei (laudei ...