Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DEMN

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 138 pentru DEMN.

Alexandru Macedonski - Ocnele

Alexandru Macedonski - Ocnele Ocnele de Alexandru Macedonski Guri deschise-n vârf de stâncă, galerii nemăsurate, Bolți al căror arc se pierde într-un haos neguros, Astfel se deschid sub munte ocnele înfricoșate, Cel de pentru vecinicie loc de muncă fioros! Aci fumurile lumii nu pot să se mai scoboare, Și nici vaiete, nici lacrimi nu pot să reurce-afar', Iar pe ceruri de-arde încă binefăcătorul soare, Pentru cei ce sunt năuntru strălucește în zadar! Scările în lungi spirale tremură ș-abia te poartă, Pasul ți se-mpleticește, spiritul e-ncremenit; De te uiți în jos pe gură, ca l-a Iadurilor poartă, La privire ți s-arată un abis nemărginit! Sute de lumânărele licăresc înnegurate, Și din fundul ce-ngrozește străbătând, pare că-ți zic, C-aci, una lângă alta, zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de piatră și recad c-un murmur van. Eu m-am coborât în ele plin de-a lor imensă taină Și ca într-un vis fantastic le- ...

 

Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață

Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele româneşti:Prefaţă Prefață de Alexandru Odobescu ( Scene istorice din cronicele românești ) PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1860 După titlul și după cuprinderea acestui mic volum, fieșcine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvelă istorică a domnului C. Negruzzi asupra lui Alexandru Lăpușneanu. Ca orce imitație, încercările mele sunt, negreșit, cu mult mai prejos de acel mic cap d-operă; în lipsa talentului, m-am silit cel puțin să păstrez, pre cât s-a putut, formele și limba Letopisițelor naționale, cu care, în dreptate, se poate lăuda mai vârtos Țara Moldovei; să adun datine, numiri și cuvinte bătrânești, spre a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi [1] . Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult izbutesc a caracteriza, într-asemenea scrieri ușoare, o epocă, sau o nație; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 6

... tontoroi ! Cine-și mai aduce-aminte De sărmanul Baraboi ?... De ce-a fost odinioară, Ce nevoie-i să mai știi? Astăzi, grav și demn

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

... În al orgiilor vârtej: Un trai nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume ...

 

Ciprian Porumbescu - Trei culori

... pe plaiul românesc Socialismul se clădește, Prin elan muncitoresc. Pentru-a patriei onoare, Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim. Cu alte neamuri sub soare, Demn

 

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici Către Silvestru Morariu-Andrievici de Constantin Stamati-Ciurea Eminența voastră! Din ceasul când am avut onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al adânc înțeleptei noastre religiuni. Eu, smuls de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând cu cele mai strălucite odoare, precum face un logodnic cu mireasa sa. Eu cercai cu lira mea poetică să vorbesc limba patriei, să dezmierd acel odor scump, cum mama Română mă dezmierda când mă legăna în pruncie. Ea, murind, mă strânse în brațe ținându-mi obrazul lipit ...

 

Constantin Stamati - Imnul lăutei românești

Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...

 

Constantin Stamati - Mascurii în vie

... pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic ...

 

Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)

... este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel) Lui Octavian Goga de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , III, 844, 23 mai 1912, p. 1. Am fost o grămadă pornită sub același steag. Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. În taberi ne-am strîns din nou, baricade de hîrtie am înălțat și am schimbat de taberi, precum am schimbat și de baricade. Dușmanii de ieri am redevenit prieteni. Prietenii de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău. Grămada s-a răzlețit, fiecare căutîndu-și drumul. Cel ce-a slujit un steag a căutat să-și arboreze culorile lui proprii și să și-l apere singur. Bunul și răul din fiecare a căutat să se cearnă și sita fiecăruia a prins să împrăștie pentru el lamura sufletului lui, roditoare plăpîndă, în care avea să înflorească propria lui floare. În paginile multe ce le-a scris fiecare ...

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>