Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEPĂRTARE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 330 pentru DEPĂRTARE.
Alexei Mateevici - Ţara Țara de Alexei Mateevici În versul cântecelor poporane Se închină țărănimii basarabene Frunză verde grâu de vară, Ce-i frumoasă a mea țară! Țara mea nemărginită Cu verdeață-mpodobită. Cât cu ochii-n zări cuprinzi, Țăruleano, te întinzi, Strălucind în ape-oglinzi; Cât cu ochii dai și vezi -- Tot câmpii, păduri, livezi, Șesuri, văi frumoase, sate, Pâini în brazde semănate, Munți și dealuri-nalte, vii, Depărtări largi, albăstrii. Primăvara — numai floare În câmpii mirositoare. Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri sus, Tot zburând înspre apus. Pelin verde, iarb-amară, Măiculiță, scumpă țară, Mândră ești tu și frumoasă; Mândră ești tu la vedere, Of! Dar nu ești norocoasă, Zaci în vecinică durere; 'N lacrimi tu te scalzi și jale, Pân'în vârfurile tale, -- Lacrimile fiilor, Necazul copiilor. Cât ești, maică, tu de mare, Gemi tot în nevoi amare, Cât ești de nemărginită, Tot atât și necăjită. Veneticii, țară dragă, Te mănâncă toți la clacă, Îți iau bogățiile Și-și lățesc ...
Cincinat Pavelescu - Pantum (Cincinat Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Pantum (Cincinat Pavelescu) Pantum de Cincinat Pavelescu Vântul smulge frunza moartă Pe pustiile cărări, Raza gândului mă poartă În albastre depărtări... Pe pustiile cărări Toamna zvântură nisipul, În albastre depărtări Parcă-i văd și astăzi chipul. Toamna zvântură nisipul Presărat cu frunze d-aur, Parcă-i văd și astăzi chipul Sub al buclelor tezaur... Presărat cu frunze d-aur Crângul plânge-al său noroc, Sub al buclelor tezaur Ochii ei păreau de foc. Crângul plânge-al său noroc, Plânge crângu-a pustiire... Ochii ei păreau de foc Când citeau a mea iubire! Plânge crângu-a pustiire, Vânturi aprige-l străpung... Când citea a mea iubire Mă strângea în brațe lung. Vânturi aprige-l străpung, Simte crângul c-o să moară. Mă strângea în brațe lung Nestatornica fecioară. Simte crângul c-o să moară, Pe când frunza-i plânge-n vânt... Nestatornica fecioară Mi-a făcut un jurământ; Pe când frunza-i plânge-n vânt, Se-ntristează văi și lunci, Mi-a făcut un jurământ... Unde-i vremea de atunci? Se-ntristează văi și lunci Suferind aceeași soartă... Unde-i vremea de atunci? Vântul smulge frunza
Elena Liliana Popescu - Imn Vieții
Elena Liliana Popescu - Imn Vieţii Imn Vieții de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Și dincolo de viața știută-neștiută ce sufletul străbate cu veșnica-i candoare, se află însăși Viața ... I Ne-atrage veșnic Marea din marea Neuitării Ne-atrage Depărtarea din depărtarea Zării Ne-atrage veșnic Cerul din cerul Amintirii Ne-atrage Efemerul din efemerul Firii Ne-atrage Nenăscutul din tot ce e născut dau Nerecunoscutul din ce e cunoscut II În tine e Poetul În tine Poezia În tine e Profetul În tine Profeția În tine e Rostirea În tine Nerostitul În tine e Gândirea În tine Negânditul În tine Căutarea În tine Nepătrunsul În tine Întrebarea În tine e Răspunsul III Nimic în neschimbare Nimic nestătător Nimic în neaflare Nimic neștiutor IV Ascunsă-i Amintirea în ce-i necunoscut Ascunsă-i Nemurirea în ceea ce-i pierdut Găsește Adevărul În ceea ce-i uitat Doar el, Cunoscătorul a tot ce e
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta ... făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde în depărtare. Tot în aceeași stâncă, deasupra peșterii, la o înălțime ca de 30 picioare, este o vizuină adâncă, chilie nemuritoare a sfântului Nicodim, care ... atât de mic, încât abia cinci sau șase oameni pot încăpea într-însul. Părinții de acolo ne spuseră că în susul acestei zidiri, la o depărtare ca de trei ore, pe creștetul cel mai înalt al muntelui, este o altă biserică făcută de același sfânt care slujea în aceeași zi la ...
Ion Păun-Pincio - Iubita mea Iubita mea de Ion Păun-Pincio Ce dulce e scânteia ce mi-ai aprins în piept ! Cum inima-mi tresare spre tine când mă-drept ! Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări... De-o rază de la tine mă simt iar mângâiat Și umbrele durerei slăbesc, se stîng treptat. A jale-mi cată ochii pe tristele câmpii, Aștept mereu, iubito, din neguri ca să-mi vii, Să rătăcim alături... Din lumea lor să ies Înduioșat în suflet, că tu m-ai înțeles... Iar farmecul iubirei la plânsetul de vânt Părea-va o poveste ce frunzele o cânt... Iubita mea, stea blândă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări... Duios gândind la tine, rămân pierdut în loc, Înmărmurind la gândul nespusului noroc... Și geana-mi rourează o lacrimă de dor: Un sol, o întrupare a sfântului
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ... văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu izvoare s-adâncesc sub soare Și ...
... marea liniștită, ce înecă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice; Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe ... să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. Se-nserează... Nilul doarme și ies ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... ce se prelungește Verde și împestrițat. Coastele-i sunt învelite De vii, de semănături, De țarine felurite, De crânguri și de păduri. Munții mai în depărtare Se văd ca tulbure nor; Vara le e la picioare Și iarna pe fruntea lor. Iată, după-a mea părere, Locul atâta dorit ... Departe mă rătăceam, Adesea cu bucurie În dulci gânduri mă pierdeam. Simboluri de tinerețe, Fluturi cu vesele fețe Privirea mea o trăgea: Pe iarbă în depărtare Fluturele părea floare; Dar când umbletu-mi simțea, Insectele-amăgitoare Se-nălțau, găseau scăpare Aripile-și scuturând; Și eu c-o dulce mirare Vedeam florile ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...