Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DRUM CU POMI PE MARGINI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 42 pentru DRUM CU POMI PE MARGINI.

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se 'ntunecau stufoase, În mână sceptru de - aur , povara lui cea grea ... îmblă scriind soartea a omului născut. Când moare a lui suflet aripele și-a 'ntins Și renturnând în ceruri pe drum steaua a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede întrun codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub ... Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. De departe s-aud bocănind în șantiere ciocanele de fier. Pe mal, la schelă, furnică mulțimea, ca la bâlci. E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ­ boierii lui de sfat ­ Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprincenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea ... îmblă scriind soartea a omului născut. Când moare a lui suflet,aripele și-a-ntins Și renturnând în ceruri pe drum steaua a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... istoriei hotară, Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră cât o țară, o cetate Cu muri lungi cât patru zile, cu o mare de palate Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori; Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală Cum o mare se frământă, pe ... lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice ­ Memfis, colo, -n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă ­ o cetate de giganți ­ Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

... istoriei hotară, Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră cât o țară, o cetate Cu muri lungi cât patru zile, cu o mare de palate Și pe ziduri uriașe mari grădini suite-n nori; Când poporul gemea-n piețe l-a grădinei lungă poală Cum o mare se frământă, pe ... lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice ­ Memfis, colo, -n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă ­ o cetate de giganți ­ Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție, Au zidit munte pe munte în antica lui trufie, Le-a-mbrăcat

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... se făcu foc mânie. Răcnea ca un leu: - Cine să fie acel neomenit carele mi-a necinstit perii cei albi ai bătrânețelor mele? Cu moarte să se omoare. În furci să-l atârne. Praf și pulbere să se aleagă de capul lui! Împărăteasa îl luă cu binișorul și-l mai domoli olecuță. Vezi că el nu punea crezământ pe spusele fiicii sale și ale dădacei. El știa că astfel de întâmplare nu se mai auzise. După ce dojeni cu dojană împărătească pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu urgie. Porunci de făcu o corăbioară, puse pe fată într-însa, și lângă ea cinci pâini și un urcioraș cu apă, și îi dete drumul pe gârlă spre a se duce unde mila Domnului o va scoate. Mergând corăbioara pe apă, ea se ruga lui Dumnezeu cu zdrobire de rărunchi ca să o scoață la liman bun, ca unul ce cunoaște nevinovăția ei, și ca pe una ce nu se știa la sufletul ei cu nici o prihană. Câteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul nașterii, și făcu un dolofan de copil ca un îngeraș. Biata femeie! căci ...

 

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă sântă biserică? Iată am cheltuit toată starea, și ea nu ... împăratul, nu vorbi de fiii mei, căci nu ți se cuvine ție să te atingi de ei. Împăratul puse și el câțiva slujbași să pândească pe sub ascuns și, cum va vedea pe ciobanul care, când va intra în biserică, pasărea va cânta, să pună mâna pe dânsul și să-l aducă înaintea lui. Nu s-a mulțumit pe atât, ci și însuși s-a dus la biserică în sărbătoarea cea mai apropiată ca să auză cu urechile sale cântecul cel minunat al pasărei, și să vază cu

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

... mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar fi cu galben, ai cusut cu verde; Crucile pe umăr nu le-ai dus în șir. Numără, Simino, numără pe fir; Trei le treci și două le desparți deoparte, Ca să iasă forma scrisă ca la carte. Florile altiței, tu le spânzuri sus, Roșul de ... aduce! Lina! Parcă fetei îi venea s-apuce Și de gât s-o strângă până va muri Lina, că din dânsa doar le răsări Cearta cu Lisandru! Lina-i vinovată! Ieri, de la chindie, și-astăzi ziua toată S-a izbit cu gândul, tot pe gânduri stând, Parcă e cu farmec! Tot același gând, Parcă-i sta Lisandru prapur înainte! Se muncea Simina să-și aduc-aminte Când s-au prins la ceartă, pentru ce ... de primăvară. Fratele Siminei, Nicu, tremurând, Sta-n cămașa-i lungă de copil, ținând Lumânarea-n preajma doniței. Deodată El clătește ceara și-ngânând arată Pe pământ cu ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... de aceste: — Ia mai dați-vă și pe jos, căci calul nu-i ca dobitocul, să poată vorbi... Dacă știai să potrivești din gât pe moș Nichifor, apoi era cât se poate de șăgalnic. De întâlnea vrun om călare, pe drum, întreba: "Departe ai lăsat pe vodă, voinice?" Și apoi îndată da bici iepelor, zicând: Alba-nainte, alba la roate, Oiștea goală pe de-o parte. Hii! opt-un cal, că nu-s departe Galații, hii!!! De întâlnea pe drum neveste și fete mari, cânta cântece șăgalnice, de-alde-aceste: Când cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat: Trei neveste cu bărbat Și cinci fete dintr-un sat ș.a. Ei, ei! Apoi zi că nu-ți venea să pornești la drum, mai ales în luna lui mai, cu asemenea om vrednic și de-a pururea vesel! Câteodată numai, când prin dreptul crâșmei te făceai niznai și nu știai să potrivești din ... răsbucuroasă în sufletul ei să-l vadă cum l-a vedea urnit de-acasă. Se vede lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... și petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, și iată văzu că vine pe apă un sicriaș smolit și încleit bine, și auzi un orăcăit de copil ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și, după ce făcu rugăciune ... și când văzu minunea asta chemă numaidecât pe cal. Calul îi zise să se scalde; și el așa făcu. Ieșind din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ducea ca gândul. Cum călcă peste pragul porții, începu casele, curtea și grădina a se cutremura și ... grădină, văzând că și grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... lungi și groase, bursierii din clasele superioare, cu palmele gata pe bătaie... iacă vrăjmașii mei! Clopoțelul care ne speria din somn, iarna, la cinci ore, cu noaptea în cap... apelul... rugăciunea pe care n-am vroit s-o zic niciodată, cu toate pedepsele ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ridic ochii din carte... clasa... zgomotul zvăpăiat al externilor... masa cu duhorile ei... culcarea și bătăile cu pernile... așa de repede veneau una peste alta, că eu, copilul libertății, al seninului și al nemărginirei, îmi simțeam inima rănită și neînțeleasă, chinuită și ... mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba, să dau cu planșeta și cu lemnele de la sobă. Tot ce mă înconjura mi-era dușman. Viața din liceu îmi ucisese iluziile. Ea înlocuise rugăciunea cu blestemul și mă învăluise într-o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată nu l-am părăsit, cu tâmplele strânse între pumni, mut și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>