Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE DEOSEBIRE (ÎNTRE)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 171 pentru FACE DEOSEBIRE (ÎNTRE).
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... numărul boierilor; o aristocrație însă care tot urmează a se înmulți va sfârși negreșit a se amesteca și a face una cu norodul. Pe de altă parte, aristocrația până acum a putut ținea, pentru că păstra asupra celor mici superioritatea banilor, a ... că ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați și nevinovați și bieții locuitori, părăsiți de acei ce ar fi trebuit să stea să-i apere în primejdie, plătiră cu viața și cu ... studiilor, care, cum am zis, îi erau superficiale. Închipuirea sa cea vie cerea impresii vii; aceste le avu în citirea romanticilor francezi și mai cu deosebire în Andrei ChĂ©nier, în a căruia viață găsea atâte asemănări cu însuși a sa viață; scrierile acestor autori dezveliră în ... trăiască în nelucrare, nevăzând nici în arme, nici în vreo altă carieră slava de care era beat, sau macăr chipul de a se face
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... acest articol am discutat părerile dlui Maiorescu asupra unor chestiuni de o mare importanță, cum e morala în artă, însemnătatea idealurilor sociale în artă etc. Între altele, am susținut că vederile estetice ale dlui Maiorescu sunt metafizice, terminologia grea și improprie și am arătat mai multe contraziceri între cele două articole. După un interval de șase ani, dnul Maiorescu îmi răspunde în n-rul festiv al Convorbirilor literare . Răspunsul d-sale însă nu ... personale, fiindcă sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi neexactă expresia: ,,emoțiune impersonală"? Fiindcă toate emoțiunile se petrec într-o persoană și prin urmare nu pot ... și prin urmare este personală a lui?!." (p. 888.) Nu știu dacă observarea mea e curioasă, dar desigur e curios cum dl Maiorescu face confuzie între două fenomene psihice deosebite: idei și emoțiuni. Cum! Fiindcă în bună și lămurită limbă românească se poate zice că dl X a împrumutat ... X a împrumutat bucuria, spaima, frica de la dl Y? Tocmai buna și lămurita limbă românească a știut, cum vedem, să facă ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum se face la noi critica. Vom lua ca pildă nu un om fără talent, nu vreun băiat de la jurnalele zilnice, care face administrație, e reporter, corector, iar când îi rămâne timp liber, ca să facă economie ziarului, directorul îl pune să scrie și critică — nu â ... în Odinioară , autorul a arătat un dar de care rămâi mirat, prețiosul și neasemuitul dar ce are autorul, dar excepțional, care-l va face neimitabil, fără pereche între toți scriitorii noștri de azi." Despre Zobie și Milogul , criticul ne spune că-s... ,,perfecte, frumoase... de adevărat maestru". Iancu Moroi e ,,o schiță care ... de idealul artistului, când critic și artist fac parte din două școale literare deosebite. Dar chiar dacă artistul și criticul sunt în aceeași școală literară, între idealurile lor va fi o deosebire, după deosebirea care e între caractere și între temperamente. Și când ne gândim la atâtea deosebiri de caractere, de temperamente, deci și de gusturi literare, când cugetâm la imposibilitatea de a ajunge ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... de burghezul intelectual muntean, în definitiv și el un om din popor. Am subliniat mai sus cuvântul "mai ales", pentru că acestei apropieri mai mari între scriitorii ardeleni și munteni îi corespunde și o mai mare asemănare între literatura ardeleană și cea muntenească decât cea moldovenească. În adevăr, literatura ardeleană, ca și cea muntenească, e mai "patruzecioptistă" decât cea moldovenească. Dar, în această ... decât în Ardeal, căci în Principate sunt clase mai bogate, care se pot cultiva mai mult; posibilitatea, în Principate, a unui răgaz, care face cu putință luxul artei, pe când în Ardeal energia trebuia cheltuită în lupta vieții și în lupta grea națională; superioritatea numerică a românilor ... către cei de jos. Din acest fapt au rezultat câteva sentimente noi: interes pentru viața concretă a țărănimii, dorința de a face din această clasă o valoare politică, încredere în rezultatul așteptărilor, așadar părăsirea subiectivismului și pesimismului, în sfârșit, stări sufletești ca ale intelectualilor ardeleni. (Cum se ... unii oameni, ca Aurel Popovici, Scurtu, Chendi etc.) II Dar nici Moldova și Muntenia nu evoluează la fel. Firește că deosebirea e mai mică decât între ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al ... ale românilor, adunate și întocmite de Vasile Alecsandri este dedicată doamnei Elena Cuza în 1862, deși publicată de-abia la începutul anului 1866. Publicarea se face în folosul Azilului Elena Doamna fiindcă - după cum scrie Alecsandri - "poeziile culese din gura poporului sunt copii găsiți ai geniului românesc și au dreptul a ... nainte, pentru albanezi, prin imitările - fie și meșteșugite - din Guzla lui Prosper MerimĂ©e, pentru sârbi, prin minunata culegere de poezii populare publicată de Karagici între 1823 și 1833 și prin alte lucrări. Aici e multă voinicie, tot atâta cruzime, uneori și brutalitate. Cine însă își dă seama de firea poetică ... expresia "dulcegărie", Alecsandri ne-a făcut mai bine primiți printre occidentalii de cultură literară din acea epocă. Firește că o asemenea înrudire sufletească între lirismul poetului și poeziile populare culese de el nu l-ar fi îndreptățit niciodată să introducă în textul baladelor schimbări cari le-ar falsifica. Toate ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... M. București, septembrie 1891 POEZIA ROMÂNĂ - CERCETARE CRITICĂ I - Condițiunea materială a poeziei Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a ... o aprecia. Culorile picturii sunt dar un adevărat material, asemenea sonurile muzicii, piatra sculpturii; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet și auditoriu. Unde este atunci materialul sensibil al poetului, fără de care nu poate exista arta? Materialul poetului nu se află în lumea dinafară ...
Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F
... prin cuvinte acele imagini și gîndiri; aci stau tot obiectul și toată intenția literaturii. Teatrul este o artă constructivă, al cărei material sunt conflictele ivite între oameni din cauza caracterelor și patimilor lor. Elementele cu care lucrează sunt chiar arătările vii și imediateale acestor conflicte. Convenționalitatea acestei arte este cea mai ... obiectul de artă desăvîrșit, concepțiunea dramaturgului se formează în înfățișări vii de împrejurări și fapte omenești, iar gîndirea lui nu are nimica a face cu producția teatrală în sine; și dacă el gîndește, aceasta o face numai spre a găsi intocmirea, economia mecanică, pe care să poată sta clădirea ce a conceput și voiește să înfățișeze. Cu ... a gîndirii sale decît cuvîntul - din această împrejurare, că un element material este comun, și aceasta în proporții de întrebuințare și ordine foarte neegale, între două arte atît de fundamental deosebite prin modul de transmitere al concepțiunii, se poate oare deduce că Teatrul este Poezie și că o piesă de ...
Constantin Stamati - Vulturul și albina (Stamati)
... Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ... vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și ...
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și albina (Stamati)
... Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ... vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica ... bogată, ritmul săltăreț, rima abundentă, în cascadă, puteau fi mai degrabă imitate. Dar Iosif nici pe acestea nu le-a imitat. I se face deci o nedreptate când e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a ... de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și lună: o scânteie, dar o scânteie de foc ceresc. Poezia pentru el a fost o mângâiere, versul — o necesitate. De ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... a mai spune ca izbânda sistemei a fost aci și mai ușoară ca cu gazetarii: fireste că nici aci nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic că noi facem în țara aceasta legi numai și numai spre a avea ce să călcăm și ... pus de gând a da aci asupra teatrului românesc un șir de articole critice, pe cari ne vom sili a le face cât se va putea mai obiective, întru speranța că nu puțin bine vom aduce prin ele acestei instituțiuni. LITERATURA ÎN TEATRUL NOSTRU Ne-am făgăduit ... a teatrului nostru, ar crede că glumim sau ne batem joc de dânsul daca i-am spune că în limba românească, afară de o singură deosebire, și aceea nu tocmai-tocmai, n-avem nici o piesă originală cumsecade — adică nici una. Acelei singure deosebiri — fiindcă e singură — i ... această “poemă dramaticăâ€�, cum o numește autorul, nu este clădită pe un plan de dramă, ci pe un plan de poveste, și cum că între aceste două feluri de plan deosebirea este însemnată, nici mai încape vorbă. În o poveste, catastrofele se petrec și se înșiră neatârnate unele de altele ...