Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE SĂ SE ROSTOGOLEASCĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 77 pentru FACE SĂ SE ROSTOGOLEASCĂ.
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... care nu lipsise niciodată mai îndelung din casa lui. Îi scrisese acum câteva zile, rugându-l să vie, îi făgăduise că vine, dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se ridică repede și alergă la geamul ușii, în sală. În poartă răsări ceva negru, care se mărea, se apropia, până ce se desluși că e un poștalion. Caii se izbiră cu piepturile de fruntea troianului, se opintiră și, cu capetele în sus, începură să taie pârtie prin zăpadă. Dar cu toate puterile lor încordate, după câteva clipe, se opriră. Surugiul se înălță în scări și se auziră, întretăiat, strigătele lui: Măăi, Măăă... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și ... Între dânșii parcă se întrupase o umbră, o vedenie, care le pusese ușor mâna pe gură. Și buzele lor rămaseră închise peste mormântul sufletului lor. Se uitară unul la altul, apoi Filip porni repede, purtându-și mâna peste fruntea scăldată în sudoare, înspre odaia lui, să
... trăgea cu chistolul; o săptămână de zile nu-i ieșise atuncea din minte bucățelele cele cu care poți omorî chiar vita; și începu din nou să vorbească lui bărbatu-său: — Și doar plumbul îi mare, trebuie să-l fi potrocolit rău. Ai văzut cele cu care dădea notaru? ...Doamne iartă-mă... erau câtu-i ghinda. Și în minte parcă i se înțepeni gândul acesta: să vadă unde se lovise. Cu ochii la revolver, să nu cumva să-l atingă, luă mortul binișor de umăr și-l întoarse. Atunci trupul țeapăn se rostogoli repede pe spate. Pulpana paltonului se desfăcu peste marginea băncii, și pe partea stângă a surtucului se văzu pata de sânge cum se lățise peste tot. Când se rostogoli mortul, țăranii rămaseră o clipă împietriți de frică, cu ochii la revolver, dar arma nu se mișcase din loc. Atunci femeia se liniști și spuse: — În inimă și-o tras! Bărbatul îi bănui: — De ce l-ai întors, fa? Ce-o să zică gvardistul? Dar în aceeași vreme se auzi parcă un fâșâit, un vuiet ciudat, parcă se mișcase ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
... era drag intrînd în casa prietenului să-și contemple imaginea fidelă. Spre portret căutau mai întîi ochii lui cercetători intrînd în casă, și chipul i se lumina de o bucurie copilărească față de acest omagiu de iubire și de admirație. Dar într-o zi, fluctuațiile viforoase ale politicei îi despărțiră, și ... după cum erau și vremurile, și conul Mihalache știa dinainte, intrînd în casă și ridicînd ochii spre locul cunoscut, la ce fel de primire trebuia să se aștepte. Acest episod hazliu s-a repetat de multe ori, pînă ce pasiunile și înverșunările politice au contenit, și el a rămas ... pînă la pămînt, urcînd greoi scările unei tribune. Într-o sală furtunoasă de întrunire, glasul lui stîns și plîngător abia răsună și lacrimi mari i se rostogolesc pe obrajii bucălați, fără să le poată stăpîni. Mîna lui mică și fină duce la gură din cînd în cînd o sticluță din care bea și, în tăcerea din sală ... de o acuzare ce i s-ar fi aruncat și vorbea de Iașul lui de care îl legau atîtea amintiri și care-i datora atîta. Se apăra că într-un discurs ar fi spus că toată viața trebuie să
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... Eu i-am pizmuit totdeauna, și unde i-am întîlnit mi-a fost drag să-i privesc. Să nu te obișnuiești cu nimic, să fii antipodul statorniciei, să nu-ți legi eul de toate micile lucruri din care e făcută viața noastră, să știi că astăzi nu va fi ca ieri, că nu vei vedea aceleași priveliști prin geamurile tale, ci ochii tăi vor privi tot alte decoruri ... pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin, urmînd una după alta. De pretutindeni, izvorînd ca din pămînt, răscrucile îi adună și-i împrăștie, pe jos se strecoară unii, călări fugăresc alții, și tăpșanul ca prin farmec se umple de corturi, de căruțe, de danci goi, de fete cu părul aproape albastru și cu dinții ca fildeșul, de oameni vînjoși, cu privirile viclene ... ce taine vorovesc, ce negre și înfiorătoare mărturisiri fac în fața lunei nu știu, dar prietenul meu spune că această vastă și neagră congregrație nu face alta decît să puie la cale care ar fi locurile cele mai bune de umblat, casele cele mai lesne de prădat, omorurile cele mai fără grijă de făptuit ... ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un ... înfiorară cu răceala lor. Bătrîna dete podelele la o parte și cîteva molii, cu zborul lunatec, întinseră aripele lor ofilite ca niște scîntei ce stau să se stingă. O rază de soare pătrunse și învechi parcă și mai tare lucrurile. Mirosul ciudat ce-l au sertarele închise se răspîndi deodată, și nu știu pentru ce mirosul acela mi se păru mie că este însuși graiul lucrurilor, sufletul vieții deșteptate din somn. Vremea își aducea aminte și acuma vorbea. Și ticăitul în minutul acela parcă ... și cît de străin îl privea colțul acesta de natură pe care nu-l înfăptuise el. Bătrîna rămasă jos, lîngă marginea treptelor, în așteptare, ca să nu i ...
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos ... Căci ce simt eu nu-i a bine. Tu ești mare cât un domn, Iar de ai minte de om, Hai cu toți să-ncălecăm, Arnăuții s-alungăm Și de drum să ne cătăm, Spre Bugeac să apucăm, Pe hanul să-l ridicăm Și foc Ieșului să dăm." Iordăchel nu-l asculta Și din gură cuvânta: ,,Ba, m-oi duce la domnie Că chiar domnul mă îmbie Și se jură că va face Tot ce-oi vrea ca să mă-mpace!" III Frunză verde de negară, Pe cel drum în zi de vară, Ce se vede strălucind Și spre Ieși înaintând? Un rădvan cu telegari, Șese negri armăsari, Și-n rădvanul boieresc Un luceafăr pământesc, Cu chip dulce femeiesc. Iar ... pe frunte, când pe gură, Când pe gât, la-ncrestătură. ,,Alei! Doamne! striga ea, Facă- ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... din sân patru chei, una de aramă, alta de argint, una de aur și alta de diamant, și le dete soră-sei și-i porunci să se ducă într-ascuns să deschidă și să se coboare sub talpa de la răsărit a palatului și să cerceteze cuvântul înțelepciunii asupra stemei împărătești, care uneori crește, se împătrește și se întunecă, și de ce se întunecă e mai grea, până ce-l doboară la pământ. Noaptea, târziu, sora împăratului își făcu o cruce, își făcu două, își făcu trei și ... ci-l apasă, așa cum atârnă și el de greu pe perina de pe scaunul împărăției. Și spune-i că, neavând copil de parte bărbătească, să cunune pe una din fete cu flăcăul care, zicând din fluier, îi va preface părul în inele de aur, cu flăcăul care se învelește cu cerul și dorește mai mult ca fiecine din toată împărăția. Acestuia să-i dea năframa, inelul, paloșul, gonaciul și stema. Când sora împăratului plecă, se năpustiră asupra ei, s-o soărbă și mai multe nu, Furia, Smintenia și Pizma. Ce valmă de vaiete și blesteme, că se clăti încăperea din temelie, și grinzile porniră din locul lor! În acel vuiet, glasul Înțelepciunii se risipi ca nisipul în luptă cu vijelia. Iar sora împăratului, pierzându-și cumpătul, ...
... jos, cu albul ochilor întors în afară, cu gura deschisă, plină de sângele ce picura, înroșind omătul. După câteva tresăriri ușoare, își dete sufletul. Atunci se auzi în poartă tropotul calului. Niște călărași îl prinseseră și-l aduceau. Colonelul tresări, se sculă repede și se aruncă strigând: Lăsați-i dârlogii! Când se opri în fața calului, repezi mâna și-i izbi un pumn strașnic în frunte. Calul se ridică în două picioare, vroi parcă să se arunce asupra stăpânului său, dar, amețit, căzu pe spate, ca și cum s-ar fi topit. Grușan, care apucase dârlogii, se prăvăli și el. Dar într-o clipă se ridicară amândoi, se înfruntară ca doi dușmani de moarte, apoi colonelul scoase un strigăt spăimântător, se aruncă în șa, smunci dârlogii, învârti calul în loc și se năpusti pe poartă. Peste puțin l-am văzut pe deal, intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre ... a luat-o. Bine! O scăpărare de lumină îmi trecu prin minte. Începusem să înțeleg. Mergeam la moșia colonelului. Nu mai fusesem acolo, dar mi se
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
... te răstoarnă slujnica cu cotul Când va veni să scuture-n odaie. Dar dacă scapi de-o moarte-așa brutală Și dacă eu mi-oi face datoria, Atunci e obligată primăria Să-ți dea și ție-un loc în capitală. Nemuritor și rece ca metalul, Deși nu ești decât un "plagiat", Vei fi mai mândru, mai apreciat ... noroi Se vede luminos ca Luna...) Și-aveam de gînd — ca un simbol De milenară simpatie — Cu cel din urmă-al meu ocol Să ne unim pe veșnicie Într-un fantastic carambol. Și măritându-i neagra humă Cu luminosul meu adaos, Într-un aprins vîrtej de spumă Să ne rostogolim în haos. Dar cînd văzui ce... porcărie (Să-mi ierți cuvântul) ați făcut, Cât sânge-a curs din neghiobie Pe bietul vostru glob de lut, — Ca spaimă, la perihelie Din ... de lumină Mi le-am ferit să nu le-ajungă Vreun strop întunecos de tină. De-atunci, iubitul meu, îmi vine De supărare și rușine Să fug...cu coada-ntre picioare Prin spații interplanetare Și să mă mistui în neant. Mă duc... Adio! Salutare! Să-mi scrii: Uranus, poste-restante. Sonete La cinematograful mut ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... pernă, cu gura căscată, c-un picior peste plapămă, liniștit, fericit în odihna neturburată a somnului. Arar mișcă câte un deget și dă să dăschiză pleoapele prinse una de alta. capul îi e înconjurat de părul învolt și bălai. Maria, în genunchi, înaintea icoanelor, se roagă; ochii i-au încremenit la ele. Candela arde, cletănându-și puțintel flacăra mică și gălbuie. Maria se scoală; începe a mormăi rugăciunile apucate din părinți, apoi se pleacă la pământ și sărută pământul; se ridică în sus; face trei cruci; și altă mătanie, și alta, și nenumărat de multe, până când, doborâtă de dureri de la mijloc, cu mintea aiurită de rugăciuni, cu ... și năvăli pe fereastră, pe coș și prin acoperiș. Într-o clipă fășii de flăcări ascuțite izbucni pe fereastra sfărâmată. La lumina lor înfiorătoare Maria se zări galbenă, cu gura căscată, cu ochii roșii și scânteietori; se repezi în uși să le spargă, apoi se întoarse repede, înfipse amândouă mânele în vergelele groase ale ferestrii, le zgudui, le depărtă una de alta și izbuti să-și arunce copilul care țipa spăimântat; copilul se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... unghiile pe dos și mi-am sângerat degeaba buricele deștelor. Stele nu răsar. Nici luna. Și nu e pic de nor. Ce fel de cer se întinde pe deasupra acestui palat adormit? Unde sunt? De frică, mă hotărâi să mă duc pân' la porțile mari și să bat în ele. Dibuind zidul, ocolii grădina și ajunsei în dreptul porților. Să bat sau nu? Dar dacă îmi va deschide ea , umbra pe care o văzusem intrând la miezul nopții? Întorsei capul. Din întuneric se desfăcură o mulțime de idoli ușurei, care goneau în văzduhul de cerneală. Atunci izbii cu pumnul în porți. Porțile sunară. Sunetul se duse departe, departe, și în toate ușile palatului mi se păru că aud lovitura mea... — Cine e? Ah! ce glas! — Cine e? — Eu. — Cine, tu? — Nu știu. — Cine te ... fusul în fundul odăii. Fusul se învârti în jurul măciuliei. — Dar eu am auzit... — Ți s-a părut! zise bătrâna, sculându-se în picioare. — Și am văzut o umbră... — Ti s-a părut! răspunse bătrâna, plimbându-se prin odaie. — Pe urmă, cineva plângea și se ...