Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FOAIE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 166 pentru FOAIE.
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
... și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie. La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de revoltă, Cînd cîntece de lume, iar codrul ...
Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...
Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei
... a d-lui Brătianu. De pe acuma, foaia ministerială radicală începe a pregăti tărâmul opoziției de stradă și de cafenele. Țara, zice numita foaie, va vedea și va fi convinsă că lupta susținută astăzi pentru apărarea națiunii în cestiunea Evreilor n'a fost decât cea mai deplorabilă ...
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni „Moftulâ€� făcător de minuni de Ion Luca Caragiale De la Paști de când a apărut Moftul român, Institutul nostru meteorologic a observat că, în afară de ploile ordinare, cari cad aproape în toate zilele săptămânii, cade regulat, în fiecare vineri de după amiază până noaptea și sâmbăta, o ploaie torențială, ceea ce face o foarte simțitoare pagubă atât agriculturii cât și spanacoculturii, adică vânzării gazetelor în genere și-ndeosebi a celor cari apar o dată pe săptămână, ca noi. Nu știm daca stimatul nostru amic d. Ștefan Hepites, directorul Institutului meteorologic, își dă seama pe calea științei de cauza „regularității periodicității" ebdomadare a acestui fenomen. Noi, însă, cei de la Moftul român, urmând calea credinței, am ajuns să descoperim acea cauză: ea nu este, ea nu poate fi atribuită decât norocului nostru. În adevăr, vinerea după amiazi apare foaia noastră. Ce se-ntâmplă vineri după amiazi? Începem să facem paginile: încep să se strângă norii. Isprăvim corectura paginilor: începe să fulgere și să tune. Dăm paginile la mașină: începe să pice. Se trag o mie de exemplare ...
Ion Luca Caragiale - Moftul român
... curge sânge de roman. Să mai așternem aci o programă a Moftului român, credem de prisos. Sunt opt ani acu de când această foaie a văzut lumina pentru întâia dată. Voim a fi consecvenți, și astfel dăm drept program aceleași linii pe cari le-am ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... a germanului Hausdiener . Domestic cuprinde deja în sine ideea de casă ( domus ), așadar domesticii casei nu merge. Servitorii! În Albina din 25 aprilie 1868: "O foaie nemțească, care stă aproape de minister." Românește: care este inspirată de minister, nemțește: dem Ministerium nahe steht. În Federațiunea din 15 aprilie 1868: "Lupta va ... nu vrea să zică derselbe , ci eben derselbe . Să ne fie iertat a releva în treacăt sfârșitul pasagiului citat, cu care începe noua foaie: "Adunarea a dat viață acestei foi periodice, pentru care faptă și-a câștigat dreptul la recunoștința publică." Foaia nu a ...
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... orice vreme, și mai cu seamă toamna, cînd frunzele arborilor se desprind și tremură în aer una după alta, cum una după alta reveriile lui, foaie după foaie, au căzut lîngă el de pe trunchiul minunat ce le-a purtat. Și mă gîndesc acum, cînd silueta lui nu va mai trece ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... și pune mâna pe o corectură, cu care merge foarte emoționat la președintele consiliului: Iată, coane Lascare,ce are să se tipărească astăzi în cutare foaie oficioasă: astea sunt informații date de amicul nostru X... Președintele consiliului citește cu atenție corectura, și după ce termină, fără să arate cea mai palidă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... ca și cum mi-ar fi bătut toaca pe beregată. - Știi să citești? - Știu... - Scoate " Lectura ". Bag mâna în ghiozdanul făcut de mama dintr-o foaie de cuadrilat și scot Lupul și mielul . Așa ziceam noi cărții de citire, fiindcă începea cu: Lupul și mielul ... Ceru și el o carte ș ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele şi luna Soarele și luna Baladă populară culeasă de Gh. Dem. Teodorescu . Lacul-Sărat — Brăila Foaie de cicoare, În prunduț de mare Iată că-mi răsare Puternicul Soare. Dar el nu-mi răsare, Ci va să se-nsoare; Că mi-a ... mai trăi, Tot săraci c-or fi, Greu s-or pedepsi!“ De tot ce vedea Mult rău că-i părea, Nu se mulțămea. Foaie, foicea, Soar’le ce-mi făcea? De câte vedea Nu se-ndupleca, Ci, măre,-mi pleca, Ci, măre,-mi zbura L-a gură ...