Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FUNEBRE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 52 pentru FUNEBRE.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei Complotul bubei de Bogdan Petriceicu Hasdeu "Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă orare. În 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce- ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ionașcu-Vodă
... nr. 2, 1862. "Robi să nu se facă! Nu voi să mă-ncurc! Peară tot ce-i turc!" Astfel Ionașcu-Vodă poruncește. Zbârnăie săgeata, și funebru-i cânt Acordat în vânt, Șuieră prin carne ș-apoi amuțește! "Stați! Destulă treabă! —țipă un ciocoi, Stolnicul Moroi, Aducând cu sine p-un ...
Dimitrie Anghel - În furtună...
Dimitrie Anghel - În furtună... În furtună... de Dimitrie Anghel Publicată în Grădina Hesperidelor , nr. 1—2, 1912, p. 1—3. Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastîmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează văzduhul și lămuresc cu țipete stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de pe marginea ogeagurilor, înfrățindu-se cu negurile ridicate din abisuri. Abătut de funebre gînduri, cu albele foi dinainte, eu mi-am întrerupt poemul început în care am încercat să-mi încheg visurile mele născute din furtună și, fără să vreau, mi-am lipit fruntea de geamuri, privind nebunele arabescuri ce le scriu aripele. Credeam în visurile mele și, necăutînd decît în adîncul ...
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului Cîntecul greierului de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 13 aprilie 1913. Sînt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și cată o formă și-un contur. Așa erai, dar timpul ți-a modelat conturul Și incendiul ce-n tine mocnea de veșnicii, Înflăcărat deodată a luminat azurul Și ale mele negre și mari melancolii. Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctînd tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...
Dimitrie Anghel - Fantome Fantome de Dimitrie Anghel Publicată în "Sămănătorul", 7 ianuarie 1907 Cu pînzele-ntinse, să-și afle scăpare, Vin nave grăbite de vînt și de frig; Iar albe fantome se-nalță din mare, Și-aleargă de-a lungul înaltului dig. Fluide și zvelte aleargă și urlă, S-ație cu grijă intrarea în port, Iar altele urcă spre farul din turlă, Să ceară drept vamă ca plată un mort... "Lumina s-o stingem, lumina, lumina... Și-o dată sermanul opaiț apus, Funebră veni-va pe ape regina, Regina cea neagră..." și iată-le sus, Fluide și zvelte, din treaptă în treaptă, Se urcă s-ajungă la steaua de foc; Dar steaua pe nave lumina-și îndreaptă, Și navele pasă acum spre noroc. Aproape-s, și-acuma sirenele sună, Și gata-i să cadă și ancora grea, Și-atît întuneric, și-atîta furtună Rămîn biruite de-o singură
Dimitrie Anghel - Numărul 27 Numărul 27 de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 16, 4 feb. 1912, p. 124—125. Pe un tablou al "Junimii" Am sub ochi tabloul comemorativ al "Junimii", o serie de capete care se etajează, o piramidă de efigii care se suprapun, o îngrozitoare hecatombă de decapitați, pe care cine știe ce erou sîngeros și plin de ironie și-a pierdut vremea să le clădească craniile ca o pildă că toate trec cu vremea... O hidră amenințătoare cu șaptezeci și patru de capete privește cu încredere viitorul, un strugure monstruos făcut din boabe diferite atîrnă într-o ramă pe un fond negru de culoarea infinitului, o pleiadă de ambiții se înfățișează sub diverse măști, o vecinătate de necunoscuți se luminează de aureola acelor cîțiva fericiți ce-au izbutit să-și scoată capetele dincolo de negrul cerc pe care moartea îl ține, ca un clovn sinistru, la intrarea neantului. Nepăsător și cu același gest teatral și automatic, postumul Nestor Hayek, după ce s-a acoperit cu funebrul giulgiu de mușama, ca să facă întunerec în straniul lui aparat în care toate se văd pe dos, ne-a lăsat medalionul acesta ...
Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în ...
George Creţeanu - Orfanii Orfanii de George Crețeanu Informații despre această ediție Vedeau că ceva straniu se petrecea în casă: Femei, bărbați în negru, cari mai toți plângeau; Măicuța lor iubită întinsă pe o masă, De facle înconjurată, și preoții citeau. Deodată copilașii în brațe se luară, Și fără a-și da seama, ei suspinau amar; Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară, Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car... Și tot ce mai țin minte, e o grădină, în care Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci; Doi oameni în cămașă, săpând o gropă mare, Pe când vibra în aer funebrul glas de tuci. Când seara veni ora, copiii să se culce, Voiră c'altă dată pe mamă-a săruta; Dar în deșert cătară pe mama lor cea dulce Și 'n deșert chemară.... ea, vai! nu s'arăta.... Trecuse miezul nopții, domnea tăcere-adâncă, Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa ...