Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GURĂ DE APĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 413 pentru GURĂ DE APĂ.
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... puse. Luă ulcior, luă apă, Tocma ziua cînd să crapă, Îl duse la vrăjitoare Și ea îl puse la soare. Stătu pînă dimmeață, Cu astupuș de verdeață. Muierea cea îngrijată Veni la ulcior îndată. Baba cum o văzu-l scoase Cu niște vorbe șoptoase, Zicînd : -Dragă, iată-ți leacul. Numai dă ... Adicăte : mă pricepe, Cînd vezi că bărbatu-ncepe Să te mustre, să te certe, Nevrînd greșala să-ți ierte Tu atuncea ia îndată D-astă apă descîntată Și o ține strîns în gură, Să nu-ți pice picătură, Pînă cînd vezi că el tace Și de ceartă chefu-și face. Ș-așa cum zic făcînd, mamă, Scapi de rău cu bună seamă. Deci ea asfel învățată, Luînd ulciorul îndată Și ducîndu-se acasă, Veni bărbatul la masă, Care d-o mică pricină Începu ... pățita să puse Și toate de rînd le spuse, Cum, ce fel făcu ea treabă Ducîndu-se la o babă Și, în scurt, acum, în gură Cum ia acea băutură, Pe loc bărbatul său tace Și ceartă nu să mai face. Iar ruda ei cu zîmbire Zise la a sa ... draga mea, acea
George Coșbuc - Perirea dacilor
... Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa pe piept, Îl chema sarab [1] Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravașă Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e ... Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip și mulți o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morți de tot, când ni-e ulciorul Gol o zi, ca la golani, Cum deci îi vom duce dorul Treisprezece sute
... Răspuns să-mi deie fata, Dar cum? Ea nu ști scrie Ce bună-i dânsa totuși! Văzându-mă-n uscioara, Ea însăși deci se fură De-acasă, ca să vie Răspuns să-mi dea din gură Prea bună-i dânsa totuși! V Aperi tu cu mâna tare Pe pilotul dus pe mare, Venus tu! Dar pe-acela ce-ți servește, Pe ... un poet care iubește Pe el nu! Las pilotul! Căci din apă Undele cu timp îl scapă, De-i bărbat. Venus! Apără-ți poetul, Căci de-l lași se-neacă bietul Pe uscat! VI Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc, Atâtea pahare de vin să golesc! Și cânturi atâtea să cânt eu cu drag, Câți muguri în vară pe codru de fag. Și câte steluțe pe cerul azur, Atâtea săruturi de fete să fur. Și câți sunt aceia pe care-i iubesc, Eu numai atâtea clipeli să trăiesc! VII Mi-a zis mama Mi ... beie apă, Cei beți meargă să se culce Cârcimărița-i ca un înger, Vinul dulce! Ce draci! A secat izvorul Vinului? Cârcimarul tace De ...
... la vânt să putrezească." Cele fete moldovence Floricele dunărence, De la mal se depărtau Și din gură cuvântau: ,,Atunce s-ajungeți voi Când îți afla de la noi Unde-i badea cel iubit Și de turci nebiruit!" Turcii se posomorau, Pe mal verde coborau Și de mers nu se opreau Pân' ce-n cale nu zăreau O sălcică rămurată Pe-un izvor rece culcată; Lângă salcie o bătrână Cu trei caftane ... o mână [5] De sânge spălându-le, De pietre bătându-le; Iar sub salcIe-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan, Stând la umbră și dormind De-a lui viață ne-ngrijind, Că de pază mi-l păzește Și la capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpânu-i dăruită. Soliman s-apropia Și din gură-așa grăia: ,,Bre Pandele! de vrei bani Să nu-i poți mânca doi ani, Dă-ne pe Vulcan legat, Că-i peșcheș de împărat." Grecul lacom răspundea: ,,Dați-mi banii ș-om vedea." Soliman se bucura, Bani-n poală-i număra, Zece pungi de irmilici, Opt ...
... prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic - Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. II Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte, Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte - Ea zâmbind și trist se uită și șopotește blând din gură: - "Zburător cu negre plete, vin' la noapte de mă fură." III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându ... Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fața de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălai și moale de
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic - Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. II Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte, Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte - Ea zâmbind și trist se uită și șopotește blând din gură: - "Zburător cu negre plete, vin' la noapte de mă fură." III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, isvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. Ți de s-ar putea pe dânsa cineva ca sa o prindă, Când cu ochii mari, sălbatici se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemându ... Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fața de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălai și moale de
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre ... și te-nvață ce nici gândești? Ascultă, cumătre: vrei să mănânci pește? Du-te desară la băltoaga cea din marginea pădurei, vârâ-ți coada-n apă și stăi pe loc, fără să te miști, până despre ziuă; atunci smuncește vârtos spre mal și ai să scoți o mulțime de pește, poate îndoit și-ntreit de cât am scos eu. Ursul, nemaizicând nici o vorbă, aleargă-n fuga mare la băltoaga din marginea pădurei și-și vâră-n apă toată coada!... În acea noapte începuse a bate un vânt răce, de ...
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n groapă. Jelească-mă apele Cernii! Să-mi bubuie crivățul iernii. Ca-n taberi al ... tare. Și iată-i, din umbrele văii Cu scuturi ies repezi flăcăii, Ca morții ce-și lasă mormântul; Ies roibii cu umblet ca vântul, Răsar de tutindeni, de pare Că-i varsă pământul. Arcașii lui Arpad! În goană Ei fug dup-oștirea dușmană. Și, uzi de-alergare, se-ncură Fugarii prin negura sură, Cu frâul pe coamă, și-arcașii Cu spăzile-n gură. Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cântă arcașii, Și-așa de sălbatic li-e cântul Din piele de urs au vestmântul, Și-n bărbile lor încâlcite Se-mpiedică vântul. Iar Gel, auzindu-i prin zare, De spaimă și groază tresare El moare! Și cântă păgânii! N-au Domn și n-au țară românii, Și-adușii de ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De-o tufă din cale. Ea, oftând cu jale, Din gură-mi zicea Și mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei s-au odihnit, Mărul i-au umbrit ... aprinsă... Când Dumnezeu se năștea, Rouă peste câmpi cădea, Prin păduri lumini ardea, Din nuiele — luminele. Dumnezeu așa zicea: — Pomeniți Nașterea mea. Cât de rar, în zile mari! IV Ce seară-i astă-seară? Aceasta-i seara de Crăciun, Să te veselești, om bun, La cea masă de mătasă. — Dar pe masă ce mai sunt? Că mai sunt făclii arzând. — Printre făclii ce mai sunt? Că mai sunt colaci de grâu. — Printre colaci ce mai sunt? Tot păhăruțe cu vin. — Dar la masa cine-mi șede? În capul mesei Șede Bunul Dumnezeu. De ... pe-acest pământ, În toarta paharului, În lumina soarelui; În buza paharului Scris îi spicul grâului, În fundul paharului Scrisă-i vița vinului. Dumnezeu din gură ...