Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN FAVOAREA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 63 pentru IN FAVOAREA.
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... Știți că de când am fericirea a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că ...
Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul
Ion Luca Caragiale - Plăteşte vizirul Plătește vizirul de Ion Luca Caragiale Guvernul a izbutit în sfârșit a se spăla pe mâini de orice amestec în cestiunea revizuirii. Stăruind până în cele din urmă a se ascunde de orice răspundere la spatele credincioaselor sale majorități, și neascultând dreptele pretenții ale minorităților, cari cereau să știe mai nainte de orice părerea lui în cestiunea israelită, guvernul a lăsat asupra camerelor să ia ele inițiativa în această cestiune. În două ședințe secrete ale Camerii și Senatului întrunite, guvernul a dat citire la o mulțime de acte diplomatice, din cuprinsul cărora s'a dovedit cu prisos că numai și numai dânsul este vinovat de încordarea acută la care a ajunsă astăzi cestiunea evreilor. Cu toate acestea, guvernul a refuzat categoric a-și arăta părerea și a face o propunere în privința modificării art. 7, și aceasta pentru cuvintele deja arătate de noi alaltăieri, că oricum s'ar deslega cestiunea din inițiativă parlamentară, poziția lui ministerială să fie salvată. Astfel dar, Camera și Senatul au ales fiecare câte o comisie, care să se ocupe ...
Paul Zarifopol - Popi Popi [1] de Paul Zarifopol 42 de grade la umbră cer de sticlă sinilie lumină cruntă pe ziduri și pe ulițe albe obraze și brațe măslinii și ochi atât de negri încât irisul se confundă cu pupila cu priviri continuu intense ce obosesc ca spectacolul unui braț dureros de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui Popi nas naiv, puțin ridicat; nas pueril, de nevinovată ștrengărie. Popi s-ar rezuma, pare că, în desenul acestui nas simpatic de nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil Pâinea amară a exilului de Vasile Alecsandri 1881 Mircești, 1881 Amice Ghica, Gustat-ai vreodată pâinea amară a exilului? Sper că nu, dar în orice caz îmi place a constata că ai scăpat teafăr, ca și mine, de influența sa perturbatoare. Pâinea amară a exilului posedă strania proprietate de a crea în țara noastră martiri noi și patentați. Ea trebuie să fie plămădită cu o parte din făină neagră, mucedă, aprinsă și cu trei părți de lacrimi de crocodil, de zeamă de mătrăgună și de bocete patriotice; — a fi mâncat pâinea amară a exilului este un fapt care de la 1848 încoace a devenit la noi un titlu la admirarea, la recunoștința generațiilor prezente și viitoare. Pe frontonul Panteonului din Paris este scris în aur: Aux grands hommes la Patrie reconnaissante. Pe frontonul Panteonului ce se va ridica odată în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului ...
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
Garabet Ibrăileanu - Viaţă şi moarte Viață și moarte de Garabet Ibrăileanu 1. Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul. 2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deși mai mare, dar îndepărtată. 3. A tălmăci existența lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noțiune de Dumnezeu; a tălmăci neexistența e a avea o singură noțiune, un singur scop: că nu-i. 4. O, moarte! Tu ne rănești mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Și după cum gândul morții prietenilor face mai ușor ca să ne împlinim datoriile către ei și ne scutește de chinurile conștiinței, tot astfel moartea ia cu dânsa, din nenorocire, când în adevăr vine, o ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... devin întunecos; Unul n-are-atâtea dresuri, dar e gol, fără-ajutor; Altul, să nu se târască, se pierde de tot în nor. Voiți publica favoare după drept a merita? Ne-ncetat frazele voastre cătați a le varia. Un stil ce ține tot una și ne-ncetat ...
Ion Luca Caragiale - Bubico Bubico de Ion Luca Caragiale 1901 Nouă ceasuri și nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javră!" Bubico se liniștește puțin; nu mai latră; își retrage capul în paneraș, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaș de lână roșie; dar tot mârâie înfundat... Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din fața cocoanii și-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umblă pasajeri și vorbesc. Bubico mârâie arțăgos. - Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru. Acum Bubico scoate ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la "Grand HĂ´tel Victoria Românăâ€� în centrul ...
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul şi nepotul Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul de Ion Luca Caragiale „Nu trebuie, domnul meu, să aibă omul judecăți extreme, fiindcă lumea trăiește din pornire, nu prin judecată. Omul cuminte, mai cu seamă având norocul să fie sus-pus, este totdeauna îngăduitor cu lumea lui; de aceea, avem și vorba veche foarte înțeleaptă: lumea n-o putem îndrepta cu umărul. Fiecare dintre noi vede lipsurile și cusururile societății noastre; fiecare este dator a căuta să le constate, să acopere lipsurile și să depărteze cusururile, și-ncet-încet, fiecare luptând în sfera lui de acțiune, să realizăm cu toții, dacă nu idealul unei societăți, măcar o societate mai cioplită, mai cuminte și mai morală. Firește, când vedem atâtea nedreptăți, atâtea prostii și greșeli, atâtea fapte urâte, unele deplorabile, altele ridicule, se revoltă în noi dreapta judecată, și fiecare dintre noi, după putere, protestează și-ncearcă să-nfiereze răul. Dar să nu credem vreodată că protestările și opintirile noastre vor face să sară lumea din făgaș deodată, și, de unde se zbătea-n mocirlă, să iasă curată și să pornească pe calea cea bună ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
Ion Luca Caragiale - Leac de criză Leac de criză de Ion Luca Caragiale Cu cât se accentuează criza aceasta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leșinați decât muștele apucate pe neașteptate de o toamnă aspră și timpurie d-abia își mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei și lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? ...
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
Ion Luca Caragiale - Naţiunea română Națiunea română de Ion Luca Caragiale 1889 Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în Capitală, pe vremea războiului independenței; voi să vorbesc de Națiunea română , pe care o dădeam la lumină Frederic Dame și cu mine în tovărășie. Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cît de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte. Armatele creștine trecuseră Dunărea. Într-o dimineață mă pomenesc cu un bilețel de la Dame, cam așa: "Iubite amice, Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amândoi." Îl cunoșteam pe Dame ca pe om deștept și întreprinzător. Fără întârziere m-am dus să-l văz, torcând pe drum fel de fel de frumoase închipuiri. În câteva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazetă cum n-avusese țara până atunci; o gazetă fără coloare politică; o gazetă de informațiuni de pe câmpul războiului; o gazetă care să cultive entuziasmul popular pe chestiunea independenții... Să-i căutăm numele... Numele unei gazete e greu de găsit; dar după câteva minute de ...