Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN PRINCIPIU

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 91 pentru IN PRINCIPIU.

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei

Ion Luca Caragiale - În ajunul crizei În ajunul crizei de Ion Luca Caragiale În cercurile politice autorizate, nu se mai vorbește de vreo două trei zile decât de căderea ministerului care neapărat va fi provocată de tenacitatea majorității Camerei. Toată amânarea cestiunii art. 7, după cum putea oricine prevedea, n'a servit la nimic alta decât la sporirea dificultăților din amândouă părțile. Ministerul nu contează în Cameră pe niciun succes al soluțiunii sale; se pare că d. Brătianu și-ar fi pierdut speranța de-a mai găsi vreo nouă meșteșugire pentru a nu scăpa din mâini portofelul ministerial. Un singur mijloc i-ar rămâne pentru a-și asigura înalta poziție: să adereze la soluția majorității; însă acest mijloc nu-l poate d-sa întrebuința; a mers prea departe față cu străinătatea și nu mai poate da 'napoi; a stat prea mult la tocmeală cu diplomația apuseană și cu Alianța israelită, și nu mai poate astăzi să rupă târgul odată făcut asupra celor cinci sau opt categorii. Adevărul și dreptatea sunt menite a străbate la lumină până la urma urmelor. Adevărul asupra sentimentelor și valorii ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor; el a voit sincer a renunța în viața lui publică la un principiu de care odată avusese nevoe, dar care anume, în noua fază în care intra, ca Stat de sine stătător, nu-i mai era de nicio ...

 

Ion Luca Caragiale - Deslușire

Ion Luca Caragiale - Desluşire Deslușire de Ion Luca Caragiale Iacă în sfârșit și numărul 4 al Claponului, pe care publicul îl așteaptă de atâta vreme, - și pentrucă vine așa de târziu dupe numărul trecut, ne simțim datori a desluși aceasta cititorilor. Acest organ de publicitate, prin profesia sa de credință, arătase dela început, că va ieși la lumină meteoric, adică în restâmpuri neregulate; apoi, dupe cum se vedea, chiar pe scoarță-i se îndatorise către cititori să apară când va ieși de sub tipar. Cu toate astea, își făcuse obiceiul să nu lase a trece o săptămână fără să supuie pe cetitorii săi la birul de un ban de zece. Din cauză însă, că redactorii noștrii au mers întru întâmpinarea M. Sale Țarul tutulor Rusiilor, săptămâna trecută foița aceasta n'a apărut, fiindcă n'a ieșit de sub tipar, - și aceea ce au suferit cititorii de lipsa ei, numai dânșii pot spune. În adevăr, în o țară ca a noastră, intrată de curând în sistema constituțională, gazeta este pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul este deci brutarul inteliginților. Această nobilă misiune el nu și-a ...

 

Ion Luca Caragiale - Gogoși

Ion Luca Caragiale - Gogoşi Gogoși de Ion Luca Caragiale Gogoși I Iată un adevăr, care poate să treacă de pe acum între proverbe: Senatul fără d. Deșliu e ca nunta fără lăutari. O sumă de cocoane fac politică în grădina Episcopiei. Una dintre ele, cocoana Tarsița, este muma unui ofițer de călărași. - Tare trebue să fii mâhnită, cocoană Tarsițo, cu bătaia asta ! - Dar pentru ce ?... întreabă cocoana Tarsița. - Pentru flăcăul d-tale... Doamne-ferește de vreo primejdie ! - Ași, n'am habar. Nu știi că băiatul meu este asigurat la Dacia ? Numai mă tem să nu-i răpuie calul, că ține băiatul mult la el. - Apoi atunci, soro, pentru ce nu și-a asigurat și calul ?. Gogoși II Domnul X... este republican în toată puterea cuvântului, dar nu mai puțin și cocoana dumisale împărtășește cu prisos aceste salutare principii. În zilele trecute, după votarea decorației României, domnul X... vorbea cu cocoana politică. - Dragă (zise dumneaei) vezi de ia și d-ta o decorație. Crez că ai drept. Nu ești și d-ta patriot ? - Nu mă pot pune, soro, în contrazicere cu principiile mele republicane. Dupe ce am combătut toată vieața decorațiile, ce aș semăna să ies cu decorația ...

 

Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir

Ion Luca Caragiale - Imaginaţie, stil şi clistir Imaginație, stil și clistir de Ion Luca Caragiale D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante. Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că: „...preocuparea principală a serviciului sanitar a fost întotdeauna scăderea morbidității și mortalității..." Prin ce însă s-ar putea scăde amorbiditatea și mortalitatea? Nimini n-a știut-o până acuma, nici chiar medicii, nici chiar veterinarii. Astăzi toți o putem ști, toți, chiar medicii, chiar veterinarii. Iată prin ce: „...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..." Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles de oameni și de vite, și prin urmare mai lesne de practicat. Circulara apoi conține maxime și aforisme filozofice de o profunditate în adevărat clisterică. De exemplu: „...Spre a ajunge să fim utili țării și ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...

 

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F Oare teatrul este literatură? de Ion Luca Caragiale Articol publicat în Epoca din 8 august 1897 ; reprodus după I. L. Caragiale, Opere , ediția critică citată, E.P.L., 1965, vol. IV, p. 315-317. Principiul fundamental al artei în genere este intenția de a transmite o concepțiune prin mijloace convenționale de la om la om; încercarea de a realiza acea intenție constituie opera de artă: ori de ce fel ar fi concepțiunea, - înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă, sacră ori profană, - numai cîtuși de puțin să fie o izvorîre nu voită, ci pornită firește din adîncimea, infinită ca și natura ce se oglindește în ea, a creierului omenesc, ea merită să se arate lumii, numai să poată cum; și dacă poate cum trebuie, atunci se va impune înțelesului altor minți omenești, numai capabile să fie a înțelege. Aci stă rațiunea finală a artei umane: înțelesul omenesc. Dar cîte sunt mijloacele convenționale pentru transmiterea unei intenții artistice? Sunt desigur multe și mulți critici au căutat să le clasifice. Din cîți am citit pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă, ­ și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor ­ ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...

 

Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol

... viclenește zâmbitoare cum că n-are să fie recunoscut. Odată... în timpi mai... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meserie cu chir Cocoveiu, întunecoasă bufniță ce cutreiera tribunalele României, care-n loc de cocoveau! îngâna încet și printre dinți vorba: Considerând!... Acest autor ...

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

... să mai poată a se-mpărți și ajunge! Ție nu-ți trecea prin minte despre așa-numita „diviziune a travaliului", principiu mare și larg pe care repauză astăzi tot progresul uman! Ele trebuiau înmulțite, era o cerință modernă neînlăturabilă. Și astfel, orice ar zice Esiod, muzele ...

 

Ion Luca Caragiale - Bacalaureat

... îmi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!" — Uite, frate Popescule, să lăsăm chestiile de principiu. Știi de ce am venit la d-ta? — Ba! — Am venit să te rog să dai lui Ovidiu Georgescu — pe care l ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>