Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LAUDA DE SINE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 128 pentru LAUDA DE SINE.
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
... închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși. Sunt, fără îndoială, doi-trei maniaci care urmăresc mersul teatrului ... nu mai mare, și se mulțumesc cu situațiunea legală și cu partea regulată de societari. Așa, d-nul I. , d-nul N. etc.â€� Și de acest fel, zecimi de notițe intermitente, din care răsuflă orice-ați pofti, afară de iubirea de teatru și de interesul neinteresat pentru arta dramatică. În alte părți, ziarele, în lipsă de piese noi, se ocupă, peste vară, de chestiunea teatrului dintr-un punct de vedere mai înalt, cuprind lucrul mai de departe, merg până a-și răcori dorul de mai bine discutând teorii, precizând dorințe, întrevăzând mijloace de urcare pentru scena țării lor. La noi, marii judecători laudă pe d-ra Y., ca să facă plăcere d-lui X.; ocărăsc pe d. M. și pe d-na R., ca să facă pe gustul
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața ... pofti la masă De n-ai făcut gustare, c-apoi cu bună seamă Rămâi pe toată ziua flămând și nemâncat. Întâi el îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă, apoi îți bănuiește Că n-ai fost pe la dânsul de-atât amar de vreme, Când știi că iese dinții copilei lui acum, C-a fost în fierbințeală ș-a plâns neîncetat. Pe fata cea ... facă cunoștință. El zice: de mânie să fugi, să te ferești, Să nu ții minte răul, dar singur este rău. Pe-al său vrăjmaș în sine ar vrea să-l prăpădească, Și cu necontenire
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
... Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se ... fiecăruia! Doi călători europĂ©i se întâlnesc într-un alt continent, unul este născut în Turin, altul în London. Ei sunt europei, acest nume comun de europeu naște între ei un feliu de legătură de iubire, pot zice un feliu de patriotism, din carile iesă o îngrijire vrednică de laudă a se îndatori unul pre altul. Iată, de altă parte, un număr de oameni, carii abia se înțăleg unul cu altul, fiindcă nu vorbesc tot o limbă; și oare ați putea crede, că între aceștia este cu putință ... de prietenie, de îngăduință și de mângâiere. Aceste cuvinte-i fac mai binevoitori unii către alții și mai aplecați a se îndatori între sine. Iubirea de patrie la o nație mare sau într-o mică parte
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. Efectul să cunoască a oricărei făpturi. Aceste-i vor da nume de învățat bărbat, Și la-nsemnate ranguri pot încă să-l înalțe; Mulțimea îl va crede un vrednic cap de oaste, Văzând lățită țara și dușmanii învinși. De nu va putea, însă, pe sine-a fi stăpân, De nu va ști a trage cu chip plăcut pre oameni, Și nu se-nduioșează văzând plângând săracul, De-o dreaptă judecată nu e povățuit; În scurt, dacă năravul îi este vicios, Se vor mira de dânsul fără să îl iubească, Și lauda silită le va ieși din gură, Căci numai interesul la asta-i va-ndemna, Stând gata în tot ... sa pe când era ca dânsa. Prunciei noastre floarea curând se veștezește Când e încredințată pe-a unei roabe mâini. Copilul fur, tăgadnic, de slugi e învățat; Ei sunt adevărata nevrâstniciei ciumă, Dar pilda părintească e mai vătămătoare. De multe ori copiii ar fi mult mai cinstiți, Când tatăl lor și mama pre sine ...
... Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus ... De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate ... tale! . . . . . . . . . . . . . . . C-acestea nu l-au deșteptat pe rege, Că Adevărul a fost dat afară Și slugile l-au îmbrâncit pe scară, Firește, de la sine ...
Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite
... fapt — faptul va vorbi de sine. Iată. Un negustor econom de vite a mers la Cocioc să cumpere un taur de prăsilă de rasa elvețiană. Și-a ales unul tinerel de vreo trei ani, foarte frumușel. — Câte parale? întrebă negustorul. — Un franc kilogramul, i se răspunse. Negustorul, om fără educație sistematică, crescut pe alte ... prea poate. — E stricat cântarul, șefule! — Stricat ? Și șeful verifică cu greutăți: cântarul e exact. — Atunci? — Atunci... o fi stricat cântarul de la Cocioc. O telegramă... De la Cocioc se răspunde că s-a cântărit taurul exact. O a doua telegramă, același răspuns. Negustorul merge-n persoană la ... — A slăbit taurul pe drum, desigur. — Cum, domnule, să slăbească o vită îngrijită bine în timp de douăzeci de ceasuri cu optzeci de kilo? nu vedeți dv. că vine câte patru kilo pe ceas? — Se prea poate!... de dor. — Cum de dor? — De dorul mă-si! de dorul nostru care l-am crescut... asta e vită cu educatie de familie... Glumesti cu dorul ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice într-alt loc: Dumnezeul izbândirilor ... îmbrăcat cu blândĂ©țe și cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarĂ©carea mai mare, să se spară oamenii și să fugă de dânsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii, spăriindu-se, au fugit, neputând răbda groaza și mărirea lui. Că de ar avea cineva ochi ca aceia cu carii ca într-o oglindă, măcar cât de puțintel să poată vedea acea făr de săvârșit și nespusă mare adâncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat n-ar putea să se oprească ca să nu să aprinză de dragoste și de bucurie și ca să nu vestească de pururea laudele dumnezeiești și ca să nu să răpească în minte ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
... lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să ... din câte sunt pe pământ, Pretutindenea zburând, Până aici să se suie nici una n-au îndrăznit? Iar tu, un vierme urât, Doar pe brânci de te-ai târât, Măcar că în locul tău eu așa n-aș fi făcut, Să mă înalț așa tare, de unde mai apoi vrând, Să mă scobor iar la vale în alt fel n-aș fi putut Decât cu grumazul frânt.â€� „Este drept ... Paingănul i-au răspuns, Însă eu de tine m-am aninat, Și fiind ascuns sub coadă-ți însuți aici m-ai adus, Unde acum făr’ de tine pot să trăiesc minunat, Și-naintea mea de-acum nu te făli altădată...â€� Atunci eu nu știu de ...
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și paingănul
... lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să ... din câte sunt pe pământ, Pretutindenea zburând, Până aici să se suie nici una n-au îndrăznit? Iar tu, un vierme urât, Doar pe brânci de te-ai târât, Măcar că în locul tău eu așa n-aș fi făcut, Să mă înalț așa tare, de unde mai apoi vrând, Să mă scobor iar la vale în alt fel n-aș fi putut Decât cu grumazul frânt.â€� „Este drept ... Paingănul i-au răspuns, Însă eu de tine m-am aninat, Și fiind ascuns sub coadă-ți însuți aici m-ai adus, Unde acum făr’ de tine pot să trăiesc minunat, Și-naintea mea de-acum nu te făli altădată...â€� Atunci eu nu știu de ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... Căci timpul este totul: o clipă dintr-o mie Aduce mântuire! IX A patruzecea vară-mbrăcase ieri câmpia În busuioci și-n grâne, De când suspinul nostru smulsese România Din gheara ta, jupâne; A patruzecea iarnă în haina-i de mireasă Se-ndrumă după vară, De când suspinul nostru pe litfa n-o mai lasă A-și bate joc de țară!... X Și țara se deșteaptă, voioasă, zâmbitoare, Plăpândă, răsfățată; Jos florile dezmiardă, se uită sus la soare, De raze-nconjurată; Scăldându-se-n lumină, din ce în ce mai vie, Ca trandafiru-n rouă, O altă simte viață, o veche bărbăție Și o ... și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica! Aceeași fudulie De nașteri venetice Din oameni fără nume, goniți de prin Grecie Și pripășiți aice. Aceeași goliciune la inimă, la minte, La cugete române; De jafuri lăcomie, dispreț de cele sfinte Și lipsă de rușine! XVIII O, nu! E viu ciocoiul! Nu-i mumie, nu-s moaște: Priviți-i crunta gheară! Și pentru ca de ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... cari îl cinstești. Ilicrinia îi slujăști numai pentru luare în râs. El dreptățăluiești toate răutățile și ocărăști toate faptile bune; nu îș poate aduci aminte de moarte fărâ groază și blestem, de cari să și temi mai mult decât de pedeapsă, căci de ea esti încredințat, iar de pedeapsă să află la îndoială. El mergi des pe la locurile celi sfinte, dar pentru pitreciri ca la theatru, ca să-ș sature ochii și ... aleargâ pe malul unii râpe cu atâta siguranții ca pe o câmpie, și mergi fărâ nici să gândeascâ acolo unde ciuma au săcerat tot, afarâ de insecturi. De nu iasă bună vreo cercari a sa, defăimă numai pe noroc; și de iasă bună, o socotești din vitejie lui. Toate faptile lui să rânduiesc de voia lui și niciodată nu sunt analoghisâte cu puterile sale. Obraznic fiind la socotinți și nătâng la hotărârile sale, esti nenorocit la sfârșitul său. CAPITOLUL ... PENTRU GRĂIRE DE RĂU Grăire de rău esti o plecari a sufletului spre a grăi cineva rău de cielalți oameni. Grăitoriu de ...