Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LICĂRI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 42 pentru LICĂRI.
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Vis alb
... foce mari, de glod... Iar când natura-n soare nou învie Și când văzduhul nu mai e opac, Într-un bazin de sticlă argintie Ar licări oglinda unui lac. Acolo-n apa-i calmă și albastră M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald Și cât ar fi de ...
George Topîrceanu - Singuri Singuri de George Topîrceanu Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă, Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. Bate vânt cu ploaie-n geamuri Și e noapte neagră-afară... Plânsul streșinii suspină ca un cântec de vioară Monoton, șoptind povestea unei vremi de mult uitate... Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe, Și de oameni și de patimi fericirea ne-o desparte. Singur eu veghez în noapte, Ploaia cântă tot mai tare... Și m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă. Dar uneori, când luna e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale) Epigrame de Ion Luca Caragiale Unui senator Cănit? Și crezi că ăsta-i chipul Să-ntinerești în adevăr?... Ca Venerii să fii discipul Mai va ceva pe lângă păr! Unui clubman La cărți, c-un as ești asasin, "Cu spada-n luptă, spadasin; Dar fără spadă, fără as, Tu singur spune: ce-ai rămas? (Moftul Român, 24 Iunie 1901) Doamna cu evantai Pe canapeaua elegantă Se-ntinde doamna nonșalantă Și c-un papyrus se evantă De atmosfera ambiantă. Făt-Frumos cu Moț în Frunte Zi că-i dragoste, și pace ! Te-a vrăjit ? atât ți-a fost : Din pocit, frumos îți face, Și deștept din ăl mai prost. "Convorbiri critice", 1908, 15 decembrie Polemica în epigrame - cu Dimitrie Teleor - Cazu Cuza I Am publicat în numărul trecut o epigramă inedită a popularului Teleor, căruia, precum se știe în cercurile literare de la Berăria Cooperativă, i se zice de către amicii invidioși Țața pentru limba lui prea înțepătoare. Eprigrama țaței era adresată unui burghez parvenit, care cu cât se înalță, cu atât pare poetului mai mic: foarte ingenioasă epigrama țaței! Ce se întâmplă însă, spre marea noastră mirare? Un ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
Petre Ispirescu - Fata moşului cea cu minte Fata moșului cea cu minte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-și gonească copila, și-i zicea: - Daca nu-ți vei duce fata de aici, pâine și sare pe un taler cu tine nu mai mănânc. Bietul om se cam codea; dară baba într-o noapte turnă apă pe vatră și stinse focul ce-l învălise fata unchiașului de cu seară. A doua zi, dis-de-dimineață, se scoală fata să facă focul, fiindcă tot pe ca cădea păcatele; dară ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... pas din prag și nu văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui de copil: "Vreau să aduc pâine caldă mamei, pâine caldă de la Iane brutarul!" Și intră în zăpadă până în brâu. Se ...
Dimitrie Anghel - Coco Coco de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Flacăra , 1, 20, 3 martie 1912, p. 157 Sînt longevități absolut primejdioase, și Coco , papagalul favorit al coanei Adela, spre deznădejdea noului soț ce-și luase vecina noastră, se încăpățîna să trăiască și să-l persecute ca o eternă remușcare. Să te muți așa într-o casă străină, cu arme și bagaje, cu tabieturi și obiceiuri, cu ticuri și năravuri, și să poți să te adaptezi mediului înconjurător, să știi să respecți așezarea mobilelor ce și-au căpătat un fel de inamovibilitate, după multele servicii făcute și după locul adecvat ce poate să-l ocupe în măsuratul spațiu, să poți prinde din curgerea traiului zilnic anumitele simpatii pe cari bătrîna stăpînă a casei le-a căpătat pentru unele bibelouri și nimicuri ce o înconjoară și stau risipite pe etajere ori în prietenoase colțuri, povestind de aniversări și amintiri trecute, să fii atît de dibaci ca să dai fiecărei slugi, ce a slujit înaintea ta pe un altul, gradul de simpatie de care se bucura înainte și care crede că i se cuvine e într-adevăr o problemă cît ...