Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOVITURĂ CU STÂNGA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 82 pentru LOVITURĂ CU STÂNGA.
... i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la ... aminte că drumul meu trecea pe lângă jităria lui Axinte care avea un zăvod mare și rău de colț, și, deși purtam pe umăr surioara cu care n-aveam habar, totuși mi-ar fi părut mai bine să înlătur gâlceava cu el. Stam astfel nehotărât, c-un gând să merg înainte și cu altul înapoi, și cine știe care din două gânduri ar fi biruit, când deodată auzii la spatele meu un glas care mă înfioră din tălpi ... spre a se oglindi; iar apa dormea adânc împreună cu peștii din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ...
... agă de București! Aga are până la una mie de lei venit; el e inspector oborului, comandant și cap poliției, are osebită temniță și însuși cu doi boieri cercetează și hotărăște pricinile atingătoare de obor. Aș fi dorit să vedeți Dvoastră cu câtă mărire preziduiește aga meu la judecată, cât de încet mișcă din buze, rostind nestrămutatele sale hotărâri, și cu ce respect îl privesc supușii lui. Sau să ieșiți la obor, adunătura măruntului negoț al Valahiei, unde pentru o legătură de ceapă, pentru o bucată ... povesteau prin oraș despre curajul lui la focuri și la prinderea furilor în vreme de noapte. De aceea, să vă fi luat de vorbă ori cu cine pentru aga, nime nu vă zicea nici un cuvânt, ci vă arăta numai o mină măreață, vă făcea un semn cu ochiul stâng și pocnea din limbă; iar această mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește ... crede în curajul, mintea și activitatea agăi, și tocmai acum un spânzurat ca Tunsu să-și bată joc de-a lui barbă neagră cu
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... lacrimile care cercau să-mi năvălească în ochi, căci îmi era frică să nu râdă satul de mine. Avui noroc că tata era om cuprins, cu popușoi în coșere și cu vitișoare împrejurul casei, încât el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui, numai să nu mă piarză de lângă el, și astfel rămăsei soldat în Regimentul de dorobanți no. 13. Fără să mă laud, pot ... zice că nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ... la ruși, la ghiulele, și, luat înainte de vârtejul gândurilor, ședeam tăcut pe o laviță fără să bag de seamă că rămăsesem în crâșmă numai cu moș Toader a Paraschivei care se uita cu milă la mine. — Nu-ți mai face inimă rea, copile, îmi zise el, punându-mi mâna pe umăr. Du-te acasă și te pregătește ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
... prada ș-Izbânda naltă. Cazna, Răutatea necăită, Sâla și Cruzia neîndurată, Vrăjmășia și cu arma ascuțită, Șugubina cu haina cruntată; După-aceste și Moartea-obidată, Cu mii de Chinuri împresurată. Războiul stropit cu negru sânge Răgni, și suliță-ucigătoare Cu care șireaguri întregi frânge Arătă țiganilor ciopoare, Trecând pe lângă ele mereu, Cu tot groaznicul alaiul său. [5] După dânsul Vaietele-amare Și Tânga cu Plânsurile mere, Blăstămul cu limbă-otrăvitoare, Jelea, Gemetul fără putere, Suspinele-abia răsuflătoare Cu Grija d-inimă rozătoare. Deznnădăjduirea-în dinți scrâșnește, Năcazul frângând mânile plânge, Lipsa caută, nimic nu găsește, Iar' Căința-în lacreme să stânge, Stremțoasa Sărăcie ... tot capul fleacă, Rumpe lui Băluț din umeri mâna, Iar Muțului frânge cioarsa în teacă, Lui Colbeiu zdrobește dinții-în gură. Câte poate face-o lovitură!... [12] De-aici rădicând furca cumplită Vede pe Bratul voinic că vine Cu ceata lui Tandaler vestită. AcestĂ¹i acum el drumul ține Și-l nimerește tocma la tâmplă, Unde grabnică moarte să tâmplă. Tandaler văzând trista cădere ... mândru de ceastă-izbândă, Căutând la mort grăi: ,,Corcodele, Aceasta-i pă tine-o dreaptă-osândă! Pentr-atâte nedreptăți și rele! Rău ți-ai aruncat cu ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi. LIMBĂ-DULCE Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE ... Hei! deie Domnul mulți ani ca să trăim Și planurile noastre curând să le-mplinim. (Se scoală și se primblă pe scenă.) Iată-ne-ajunși cu bine pe naltele hotare Ce zac între Moldova și țările maghiare, Loc trist, de lupte crunte, cu sânge plămădit, Căci fiarele-s cumplite, dar omu-i mai cumplit!... Privește colo-n față, în zarea luminată: Ca mantie regală, frumoasă și bogată, Apare ... LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om ... mai licărea. El își 'ntinse mânile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mână-și strânse brâul, cu cealaltă lovi cu cuțitul pe contrariul lui și-i străpunse gâtul, încât sângele-i împroșcă obrazul. Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult în tăcere, părea a socoti ceva ... fantastic ca mai înainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu ...
... GHEORGHE (căutând șirul în ziar, apoi urmând citirea): "... precum și toate cercetările au fost zadarnice. Soldatul mărturisește că de multe ori a mers cu nebunul la apă, că-l lăsa la fântână singur și el se ducea să-și vază amanta. Nebunul venea cu donițele pline și-l chema să se întoarcă împreună la temniță. Tot timpul, nebunul a fost ca și liber, în orice caz foarte ... de sufletul răposatului. Din ziua întâia a cununiei și până astăzi, o dată n-am văzut-o zâmbind; de atunci și până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta și cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă. GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine. DRAGOMIR: Mai bun!... De unde știa ea din ziua întâia că n-o să fiu și eu poate mai bun ... Din două una: or crezi că l-am omorât eu... ANCA: Poftim! Asta-i vorbă de vorbit! DRAGOMIR: Da... și atunci de ce mai trăiești cu mine... or nu crezi și atunci de ce mă chinuiești pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe mine ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu! TIPĂTESCU: Mișel! PRISTANDA: Curat mișel! TIPĂTESCU: Murdar! PRISTANDA: Curat murdar! TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege! PRISTANDA: Nu s-alege! TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l ... om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul. PRISTANDA (uitându-se pe sine și râzând): Curat condei! (luându-și numaidecât ... patru? PRISTANDA: Patruzeci și patru în cap, coane Fănică. TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiță. Nu m-am plimbat eu la luminație în trăsură cu Zoe și cu nenea Zaharia în tot orașul? Tocmai ea, cum e glumeață, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiță..." PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai ... le dau eu voturi. PRISTANDA: Da' să vedeți ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Cațavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din ... fost ziua? V-a mers în târg? Ați dat de oameni? V-a luat gura? Ce mormăiți? Deh! Vă țineți mari cu banii în pungă! Umpleți mâna, colea, la bâcu! Orbul Olănitei a adus de la târg trei sfanți, și e cu fluierul, nu cu vioara, și nu știe decât două cântece!... Iar după aste vorbe, Căliman, împleticindu-se pe picioare, își încordă mâinile, luă pe sus căruciorul și-l ... îi înnumeri coastele. Picioarele îi sunt tăiate de sus, iar în locul lor, două răni cârpite petic de petic. Niște bețe subțiri îi sunt mâinile ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... mâna pe un scaun nalt și subțirel, degeaba; nu putui să-l mișc. La o scară de marmură mă oprii speriat: un câine mare sta cu ochii țintă la mine și cu gura căscată. — Ce, ți-e frică? zise bătrâna zâmbind. Așa a rămas, tocmai cum lătra. Bătrâna băgă mâna printre dinții lui ascuțiți ... lucioși. Câinele nu se clinti, uitându-se înainte, lăsat pe picioarele dinapoi. În vârful scării, o pisică neagră, cu laba aruncată după un fluture alb cu bobițe albastre. Fluturele plutea nemișcat în aer, cu aripile întinse. Pisica se uita cu niște ochi vii și lacomi. — Câți, zise bătrâna, nu se asemănă cu pisica asta! — Cum?... — Între ei și ceea ce vor, încă nițel, încă nițel, și ăst nițel nu se mai isprăvește... Bătrâna vorbea și ... miezul nopții, o să-l vezi și mai bine. Mă înfiorai. O rugai să ne coborâm în odaia noastră. Se întunecase. În dreptul unor uși cu lanțuri groase și cu lacăte cât plosca auzii un oftat lung și năbușit. — Cine-a oftat? — Nimeni, răspunse bătrâna, iuțindu-și pașii, nimeni, ți s ... ...
... și, dacă încet, încet se deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care se ... auzi în adevăr zbieratul oilor, întrerupt de lătratul a vro doisprezece dulăi, care, simțind oameni străini că se apropie de stână, dădeau năvală cu o furie nespusă. — În lături, cotarle, mânca-v-ar jigaria! strigă călăuzul învârtindu-și bățul împrejur. Buna vermea la ciobani, am sosit cu musafiri la stână. — Bine ați venit cu sănătate, răspunse baciul Toader Fuior, un om cu cămeșa neagră și unsă, de strălucea ca o mușama în lumina asfințitului. Ia pregătiți, băieți un caș pentru boieri. Mica ceată de călăreți descălecă, iar ... a ciobanilor. Însurățeii însă care pentru întâia dată în viața lor se vedeau la obârșia urdei și a cașcavalului, într-o lume cu totul sălbatică și necunoscută, dar care se înfrățea atât de bine cu sufletele lor, simțeau în inimă o adevărată sărbătoare. Cu privirea însetată, ei urmăreau toate mișcările din stână și iată că baciul cel ...