Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOVITURA (CU COTUL, DE PUMN)
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 35 pentru LOVITURA (CU COTUL, DE PUMN).
... aceste, ea își adună buzele și întreabă: — Ce mai fac ai voștri? — Ei! Ce să facă? răspunde el, iacă! mai una, mai alta... De aci înainte vorba trece la lucruri mai depărtate. Toader spune că a vorbit cu cumnatul, cu vărul, cu finul, în sfârșit, cu cutare și cutare dintre oamenii vrednici de a fi stat de vorbă cu dânsul; iar Marta îi spune cine a fost și cine nu a fost de curând la dânșii, cu cine a vorbit și cu cine nu, cine ce a zis și cine nu a zis. În sfârșit, Toader privește îndelung în ochii mari ai Martei ... apucă mâna și zice: — Să jucăm una, Marto. Ea răspunde veselă: — Dacă vrei, Toderică. Toader atunci bagă mâna stângă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: — Acum, una pe pofta mea! Iar când Toderică se prinde la joc cu Marta Mihului Saftei, babele și moșnegii se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile ... stânga. Când stă însă și-și ridică fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... Ți s-au răcit perișoarele, îi zise Candian sugând un rac. Te surprinde ce-ți spun? Așa e lumea care triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană de marchiz. Și eu am crezut în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă de mine niște profesori ignoranți și leneși. În marea luptă a vieții nu este o lege fatală a meritului care să puie ... ceea ce nu pricepuse. Candian îl lovi, repede și scurt, cu dosul palmei peste piept și începu să râdă. — Nu pricepi? Eu cred că de un an de zile ai priceput. Cosmin tresări și zise răstit unui chelner: — Băiete, castraveți acri! Cu ce să mănânc fleica? — La moment... să viie! Chitaristul cânta o romanță
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... din odaie, zugrăvind felurimi de figuri, și unele, lunecând pe cristalul călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului și a paralei, la care mă uitam cu ochii țintiți. Aceste două monede se aflau atunci în focul cel mai înflăcărat al convorbirii, amândouă săltând din vreme în vreme cu mânie și bătându-se, zuruind, de marginile cutioarei. Iată ce ziceau: GALBENUL: Dar, mă mir de stăpânul meu cum de a uitat cine sunt eu și m-a pus la un loc cu o biată para ca tine, ce nu faci acum nici trei bani, atât ești de ștearsă și de ticăloasă! PARAUA (plesnind de ciudă) : Râde dracul de porumbrele negre!... Dar nu vezi, ciuntitule, cât ești de ros de chila zarafilor?... nu te vezi că ai ajuns în trei colțuri, că ai scăzut și ai slăbit cât un irmilic de cei noi?... Ți-ai pierdut toți dinții, sărmane, și vrei să mai muști pe alții? GALBENUL (cu fudulie, ridicându-se în picioare) : Leul deși îmbătrânește tot leu rămâne, asemene și galbenul tot galben! PARAUA (săltând des și iute de râs) : Galben, tu?... Cu adevărat, sărmane, ești galben, dar de
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai încet cu putință pe câmpul înecat, fiecare cu un cazan vechi desfundat la el. Apa nu trecea niciodată
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... surugiu. Fără a mai sta mult la gânduri, dete bici cailor șiplecă, lăsându-și vizitiul în noroi. Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele lui erau așezate în mijlocul unei curți mari. Le cumpărase, ca pe tot ce cumpăra, de ocazie, de la un boierscăpătat, Costache Merișescu, și le schimbase, le meremetisise, astfel că erau acum cele mai frumoase din târg. De îndată ce se auziră clopotele cailor, slugile ieșiră toate, ca de obicei, întru întâmpinarea boierului. Când îl văzură singur, fără vizitiu, cu fața înnorată, nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame caii întăcere și să ia lucrurile din trăsură. El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă scările, intră în sală, unde îlaștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoitrecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar înapoi, până ce dete cuochii de nevastă-sa: — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța se grăbise să-i iasă înainte, dar nu ajunse la timp. — Ba
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de un aeroplan hain. Nu de
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... trăiți! tocma' dumneavoastră să nu știți! TIPĂTESCU: Și nu-mi pare rău, dacă știi să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă... Când e om de credință... PRISTANDA: De credință, coane Fanică, să trăiți! TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se folosește și el cu o para, două... mai ales un om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU: Lasă, Ghiță, cu steagurile de alaltăieri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul. PRISTANDA (uitându-se pe sine și râzând): Curat condei! (luându-și numaidecât seama, naiv ... să ne așteptăm de la dumneei la o protecție... TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu știe și nenea Zaharia și ea că ești omul nostru... PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, și al coanii Joițichii, și al lui conul ... popa Pripici... TIPĂTESCU: Și popa? PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... puțin a înțelege, între membrii tineri, că, de exemplu, Faust cu greu ar putea fi în vreun alt punct de pe glob atât de adevărat priceput și exact prețuit ca în cercul Convorbirilor; iar cine trecuse pe la cursurile maestrului unic Maiorescu rămânea sigur că poate vorbi cu definitivă indulgență despre Oxford, Paris ori Goettingen. Se formase astfel, în sânul acelui cerc, un specific extract concentrat de mândrie națională,monopolizat, firește, pe seama grupării, și cu care membrii ei se parfumau, negreșit, cu atât mai simțitor cu cât erau mai tineri, dar care făcea, putem crede, atmosferă generală pentru toate vârstele. Caragiale tânăr a trăit în acel aer, și e ... nouă se afirma astfel cum nu se poate mai hotărât. Lirică și romantică, pe alocuri până la stângăcie poate, viziunea fantastică a poetului, cu splendidul ei pitoresc și mitologic, și cosmic, cu mișcarea măreț înceată a faptelor, e, poate, mai aproape de narațiunea pură decât scenele strânse sub accente scurte ale celorlalți doi. Cu toate deosebirile, povestitorul Creangă e aproape tot atât de dramatic cât Caragiale, cel predestinat teatrului. Dialogul lui Creangă, cu
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... un caiet înaintea unei lumânări de seu înfiptă în gâtul unei butelii. Actorii, ce reprezentau persoanele piesei, puțin ce-l ascultau. Ei în momenÂtul de interval vorbeau și tractau de interesele lor mutuale. Bernardo (după sufler) . Cine vine? (De după culise iute intră pe scenă femeia lui Bernardo, în mână cu un coș, în care sunt căpățâni de curechi.) Eu, Pavlușa, zice ea lui Bernardo, am venit să-mi mai dai vreo câteva ruble să cumpăr căpățâni de curechi, nu-mi ajunge să umplu putina de murat... și... Bernardo (împingând-o de spate afară) . Ieși de aici, toanto, că te va vedea directorul, du-te acasă, eu acuși voi veni... (FeÂmeia iese, el după sufler) : Cine vine? Francisco. Stai și ... Să trăiască!... (văzând pe directorul că intră mânios pe scenă) . Să trăiască regele... ura! Directorul. Ce va să zică asta că strigați ca nebunii ura!... De când se strigă în Hamlet ura?!... Polonius. Hamlet trebuie să râdă cu hohot: ha, ha, ha!, dar noi am socotit să strigăm ura! Directorul. Văzut-ai ce îndreptare! (Se apropie de sufler și se uită în caiet.) Unde te afli cu repetiția? (Frunzărind filele.) Dumnezeule, ei încă abia trec în actul al treilea. Of, păcatele mele, ce necaz
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu ...
... lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... bage în seamă, să-ți prindă mila sau să te laude?... Pare c-aș crede aceasta mai bine, mai ales când mă gândesc la dramul de zădărnicie și de trufie ce zace-n fundul inimii oricărui om și mai