Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNA NOUA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 350 pentru LUNA NOUA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 25 a lunii dechemvrie, la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mântuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioși și iubitori de prăznuire acĂ©ste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelĂ©gem o vĂ©ste bună, carĂ© din vĂ©ci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în vĂ©ci și alta, că auzim o bucurie mare carĂ© stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțelĂ©ptelor capetelor voastre cuvântul cel de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...
Ion Luca Caragiale - O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou
... Ion Luca Caragiale - O şedinţă la "Junimea" în ajunul Anului Nou O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou de Ion Luca Caragiale Berbantul Ghermani , cel dintâi sosit, se plimbă agitat prin salon și învârtind bastonul cântă: Ființa-mi jună duios te cere, Scoțând ...
... paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați. FEBRUARIE, 28 zile — ziua de 11 ore — noaptea de 13. La 5, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să ... mai adăogi la biletul cel galben încă vreo câteva zecimi comunale. AUGUST , 31 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11. La 1, lună plină; la 9, pătrarul din urmă; la 16, lună nouă; la 24, pătrarul întâi. Se deschid școalele. Un urecheat deschide o Academie de științe morale pentru amândouă sexurile. Se anunță de acum părinților că ... pline: să se grăbească a-și înscrie copiii. SEPTEMBRE, 30 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12 ore. La 1, lună plină; la 8, pătrarul din urmă; la 16, lună nouă; la 23, pătrarul întâi; la 30, lună plină. Ploi mari. Dâmbovița se umflă. Primăria profită de ocazie pentru a o declara navigabilă, și a publica licitație pentru luarea ... ...
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării
... durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că ... cea mai mare parte păstori. Vezi în ,,România literară" publicată în Iași în anul 1855 statistica poporimii române din Turcia Europei. [2] Când iese Crai-nou pe cer, fetele și flăcăii români îl salută cu strigări de veselie și îi adresează rugăminți, zicând: ,,Crai-nou, Crai-nou
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... în felul altora: încântarea prin neașteptat schimb de tonalitate, tempo și figură ritmică în Salomeea Iese luna argintie ca un fulg de păpădie. / Scutură-te lună-n nori și însămânțează stele. / Când o fi la cântători... În cireșul din grădină greierul cânta. / Venea mierla și, blajină, îl mânca și fluiera; rime ...
Petruț Pârvescu - Gesturi aproximative
... în sat atunci cînd moare tînăr un bărbat sunt mînzul zilei fără șa și frîu sunt ochiul pietrei lăcrimînd în rîu ! un cîntecel în plină lună nouă sau ziua ca o lume de zăpadă cu ulița-am ieșit direct în lume de-atîta așteptare risipit în brazdele cîmpiilor virgine un număr ... prin spațiul răvășit catarg de dor pe osia mirării brazdă sămînței celui care sunt mînat de dorul stelei răzvrătite la margine de cîmp desferecat din nou un taur alb m-a-npuns aseară și ochii-n coarne doamne mi i-a luat prin văile și dealuri adumbrite ...
Ștefan Octavian Iosif - La fereastra spre livadă
... — Stai, murgule, stai ! Murguleț, coamă rotată, Stai pîn-iese luna nouă, La mîndruța sprîncenată Să trimit o slovă-două, Ori pe soare, ori pe lună, Ori pe nor, ori pe senin... Ori să mergem împreună ? Lin, murgule, lin ! Murguleț, fii bun și-adastă, Să-mplinesc frumoasă slova, C-a ...
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n ...
George Topîrceanu - Catren (Topîrceanu, 1)
... George Topîrceanu - Catren (Topîrceanu, 1) Catren de George Topîrceanu Lunii Lună
... dus Tot mai sus și tot mai sus Stai acum pe-un vârf de munte Și-ți întorci senina frunte Spre apus. Roșii, ca o lună nouă Ai tu hainele subțiri, Lungi și fără-mpodobiri. Iar pe tâmplele-amândouă Porți, strălucitori de rouă, Trandafiri. Ochii-i ții la soare țintă, Și ...