Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI TÂNĂR
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 770 pentru MAI TÂNĂR.
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... tutulor autorităților. Acești doi școlari sunt Artur Ionescu și Ioniță Păunescu. Cel dântâi este fiul unic al lui d. Mandache Ionescu, mare proprietar, omul cel mai influent și mai cu greutate din tot județul și stâlpul oricărui guvern. Asta e bine; căci fără d. Mandache cu greu s-ar putea guverna în acel județ ... când oprește trăsura spre a vorbi d-lui Bumbeș? O! răspunz eu; este un lucru intim, pe care am uitat să-l spun mai dinainte. Iată: D. Tiberiu este tânăr, și este un secret public în tot orașul că acest tânăr adoră-n tăcere pe grațioasa Aglaia, care nu poate să sufere pe tânărul Tiberiu, fiindcă acesta se uită foarte cruciș. De câte ori, în treacăt ... tot luat feciorul Păunii. Până când atâta persecuție pentru copilul meu? — No! că-z asta, mă rog frumos la doamna, nu-i perzecuțiune; asta, mai apoi se conzidărează după coefițenturi, mă rog. Doamna ridică ochii și, întâlnind privirile de sub ochelarii albaștri, înghite-n sec și iar și-i pleacă ... doamna! mă duc, mă rog... Cu tot reșpectul și conziderățiunea... am onoare. Jupâneasa îl împinge. D. Tiberiu pleacă înjurând ungurește. De prisos a ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... și în surle și în toată împărăția se ținu veselie mare o săptămână întreagă. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. Îl deteră pe la școli și filosofi, și toate învățăturile pe care alți copii le învăța într-un an, el le învăța într-o ... altul. A doua zi, când se revărsa ziorile, ei se pregăteau să treacă pădurea. Făt-Frumos înșelă și înfrână calul, și chinga o strânse mai mult decât altă dată, și porni; când, auzi o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise: - Ține-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia. Și ... Frumos, că nu-ți fac nimic! Și văzând că nu o crede, îi dete înscris cu sângele său. - Să-ți trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript; acum însă m-ai mâncat tu pe mine; să știi ... ta, crez că ai să izbutești. După trei zile, se pregătiră de drum și porni. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
... hăi! S-a trecut de șagă. Voi lucrați, că eu mă duc să pregătesc ceva de-a mâncării, știi colè, ceva mai omenește; ș-acuși vă chem și pe voi. — Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură! ziseră cele două. Vrei să ne ... fetelor, mâncați bine și pe Domnul lăudați, că eu mă reped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele aceste mai bine pe gât. După ce-au mâncat ș-au băut bine, le-au venit a cânta, ca rusului din gura gârliciului: Soacră, soacră ... și le-am făcut de mâncare, și le-am scos un cofăiel de vin, și de aceea ne-am chefăluit și noi oleacă. Iaca, chiar mai dineoarea s-au dus. — Și m-au văzut cuscrii cum dormeam? — D-apoi cum să nu te vază, mămucă?! — Ș-apoi de ... tot; și de aceea am gândit că ești mânioasă pe tătuca și pe mămuca, de nu te scoli. Și ei erau așa de mâhniți, de mai nu le-a ticnit mâncarea. — Ei, lasă, ticăloaselor, c ă v ă voi dobzăla eu de acum înainte! Și de atunci nurorile ...
... Avocatul: Ce-or să spuie, de exemplu, martorii? Cocoana: Ei, bravos! dumneata ce treabă ai? să-i înveți ce să spuie... Martori găsim noi. Tânărul: Mai întâi, domnule avocat, eu vreau să dau divorț fiincă n-o mai iubesc pe dumneei... Avocatul: Dar dacă dumneei te iubește pe dumneata? Cocoana (pufnind): Em... p'! (Face din buze un zgomot onomatopeic.) Tânărul: Și este luxoasă ... cu ginere-său, de! cu Tache Hengheru, care are antipriză de flașnete în Popa Tatu și iarna vicleimuri cu olteni! Tânărul: Lasă, mamițo!... Nu-mi mai dă mâna pentru ca să țiu nevastă fără zestre; mai ales că a fost o nenorocire acu, cu ocazia bugetului, care am devenit suprimat pe întâi aprile. Avocatul: Și ce salariu aveați? Cocoana ... la colțul lu' Butculescu! L-a supl... Un fecior (intră și, întrerupând imprecațiunea mamei): Conașule, poftiți la dejun. Avocatul (se scoală): În sfârșit, mai veniți în zilele astea pe la mine; ne vom mai consulta; poate să găsim ceva... A! nu cumva ai vreo scrisoare de la soția dumitale?... Cocoana: Hehei! câte! de când trata amor. (Iar ... ...
... cu rachiu și cinstește pe tânărul... Bun rachiu!... O căldură plăcută cuprinde măruntaiele, și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e bună și vinul e și mai bun... Negustorul bea și-mbie pe tânăr, și tânărul voinic, se ține bine: pahar la pahar și dușcă la dușcă... Încet-încet, tovaroșii s-au înfierbântat bine... Dar le trebuie vin, și ... frumoasă, care, cu mânecile sumese până la subțiori, aduce pe o tavă uscătură și udatură. Ajungând prin îmbulzeală la masă, șașiul se uită lung la tânăr, ba-i mai face și cu ochiul către fată. Fata lasă tava pe masă și pornește. Flăcăul vrea s-o apuce de braț: ea scapă și pleacă: el ... ndăratele... Sudori peste sudori... Tânărul se oprește și stă la gânduri, uităndu-se ca-n gol; dar întâlnește ochiul tovaroșului, care-i dă o povață mai tare decât cea mai tare poruncă... Pune mâna-n sân și scoate legătura... Înainte... Unchiul ridica ochii spre nepot, zâmbind cuminte, și fără să mai zică o vorbă, îi apleacă cu multă luare aminte asupra mesei. E trei după miezul nopții. S-a dus arenda!... și două inele ... ...
... ai chemat să facă artiștilor o conferință despre piesa cu care debutăm. DIRECTORUL Ce era să fac, dragă... Dacă se vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către ... Îți spui... Dar pe urmă, îmi dai drumul?... Talentul este un accident din naștere. Din fericire, e un accident rar. Ei! fiecare la locul său... mai avem cincisprezece minute. Începem! Începem! SCENA II CEI DE SUS — UN SERVITOR.— UN TÂNĂR AUTOR SERVITORUL (vrând să anunțe) D-le director, este aici un tânăr autor. TÂNĂRUL (intră îmbrâncind pe servitor, poartă un ghiozdan greu de piele) De prisos, amice, să mă anunți... DIRECTORUL Na! altu acum! TÂNĂRUL (cu dezinvoltură ... și spiritul unei opere — nu știam... (râde.) Ei! lungi! dacă sunt frumoase... D-șoara VOICULESCU Tocmai dacă sunt frumoase. TÂNĂRUL Cum? D-na GIURGEA Mai bine să zică spectatorul: „Păcat că s-a isprăvitâ€�, decât: „Uf! nu se ...
Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe
... treaba: liberalii, pentru a nu-și călca jurământul și totdeodată a nu se lipsi de trufandalele și delicatețele conservatorului, nu-i mai călcau în prăvălie, dar trimeteau om să le târguiască fără a spune pentru cine. Într-o zi, din conversația mai multor mușterii la țuică, află că seara e masă mare la cuconul Iancu X..., un chiabur foarte colțat, inițiatorul boicotului. Cuconul Iancu cinstea cu un ... băieți: - Băiete! încă o drojdie la domnul, că-i e frig. Dar funcționarul supărat: - Mersi, domnule, nu-mi trebuie; dar să știi că nu-ți mai calc în prăvălie. - Precum ești d-ta liberal - răspunse băcanul râzând și mai tare - mă mir că ai băut aici și drojdia întâia. Tânărul a ieșit trântind ușa. E aproape de amiazi, când o caleașcă mândră ... de icre moi, trei bucăți camembert, un kilo somon, una langustă vie, opt duzini stridii, un ananas, un flacon curaçao triplesec... De mult nu mai intrase în băcănie cucoana! Acum își scotea din capete, pe când mușteriii ceilalți, între care mai
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici; și mai bătrâni, și mai tineri; și mai învățați, și mai neînvățați, cum îi apucase timpul. Între acești din urmă erau de-alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde ... facă, fiind în luptă timpul de față cu cel trecut, pentru cea mai dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire! Boierii cei mai tineri, crescuți de mici în străinătate, numai cu franțuzească și nemțească, erau cârtitori asupra trecutului și cei mai guralivi totodată. Vorba, portul și apucăturile bătrânești nu le mai veneau la socoteală. Și din această pricină, unii, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrâni: rugini învechite, ișlicari, strigoi și câte le mai venea în minte, după cum le era și creșterea; dă, învățați nu-s?... Nu-i vorbă că și nătângia unor bătrâni era mare. Uneori, când ... și legea, și limba, și inima, și chiar dragostea sătenilor; și după nepăsarea și risipa ce o facem, zvârlind banul pe lucruri de nimica, puțin mai ...
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... să depărteze cusururile, și-ncet-încet, fiecare luptând în sfera lui de acțiune, să realizăm cu toții, dacă nu idealul unei societăți, măcar o societate mai cioplită, mai cuminte și mai morală. Firește, când vedem atâtea nedreptăți, atâtea prostii și greșeli, atâtea fapte urâte, unele deplorabile, altele ridicule, se revoltă în noi dreapta judecată, și fiecare ... natura a fost foarte vitregă în privință-i... Și cu toate astea, femeia și-a crescut băiatul foarte bine; e un tânăr model: aplicat la-nvățătură; examene strălucite — cam timid — asta nu face nimica: puțină timiditate nu șade rău unui tânăr când face în lume cei dântăi pași. Cum spusei, cucoana a venit să mă roage să merg la văru-său, bărbatul cel sus ... cu care vin de pe băncile școalei, are să le cază toată lumea-n genunchi și să-i urce-n cap... Asta nu merge!... Un tânăr trebuie să fie modest... În fine, deocamdată nu sunt locuri... Mai e vreme... e tânăr, poate să mai aibă răbdare... om mai vedea... să ne mai
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice
... a proteja operația conspiratorilor, fără să tulbure liniștea nopții și să strice somnul pacinicilor mahalagii. Militarii își făceau datoria... da; dar nici civilii nu rămâneau mai prejos. Era ultima întrunire a secțiunilor conspirației. Ca să înțeleagă mai bine cititorul, trebuie să spun că vasta urzeală se compunea din secțiuni cu număr restrâns de membri, de la zece până la optsprezece inși. Unul ... de la nenea Niță suma de 70 sfanți pe care i-o vom înapoia îndată ce vom izbuti să facem toate bune, ca să nu mai fie tiranie..." Și iscălesc toți... Ședința se ridică; isnaful mai numără o dată paralele, ia țidula, o îndoaie și vrea să plece. Atunci, prezidentul îl cheamă de la ușa, îl trage la o parte și ... intrau conspiratorii sus, salutați de garda vânătorilor... A fost cuminte nenea Niță când a luat țidula la mână... Pe când, mult mai târziu, în fața Griviței, batalionul de vânători spăla în sânge steagul mânjit în noaptea de 11 februarie, nenea Niță, fruntaș al comerțului român, ca întreprinzător ... de nobleță, pentru a proba câte sacrificii a știut el să facă odinioară, în vremuri grele, pentru patrie... Și încă tot ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere  Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere Și a ... și plăcere"  Optimist filozofează cu cucoșul ce-o tămâie. Dar curând al ei caracter și simțirea ei naivă Se schimbă-n cochetărie. Cucoșeii cei mai tineri Împlu curtea strălucită a moțatei noastre Vineri Și la glasul lor subțire ea s-arată milostivă. Al găinăriei-Adonis, cu privirile-ndrăznețe ...