Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERGE SFIOS
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 57 pentru MERGE SFIOS.
George Topîrceanu - Balada munților
... răsturnate Scorburile și buștenii Cu-a lor cioturi, pe-nserate Umplu codrii de vedenii. Sihla neagră se-nfioară. Speriat, dintr-un hățiș Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș... Cu blănița zgribulită Stă și-ascultă nemișcat... Vremea pare-ncremenită... Brazii fruntea și-au plecat, Spăimântați, ca ...
... să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă ... S-o luăm pin grădina poblice; sărim gardul și tăiem drumul de-a dreptul; ce s-o mai înconjurăm! — Mă aburci? întreabă sfios țăranul. Și femeia îi răspunse: — Te-oi aburca, stârchitură! Deschiseră, încet, portița și intrară în grădina publică. Ninsoarea cădea înceată, fâșâind, printre ramurile copacilor ...
Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta
Calistrat Hogaş - Cucoana Marieta Cucoana Marieta de Calistrat Hogaș Alți oameni, alte timpuri!..: Iată pentru ce nu găsi nimeni nici prea mojic, nici prea necuviincios pe Andrei, nepotul căpitanului Enache, când, într-o sară, sosind de pe coclauri la moșul său, căpitanul, umplu așa, fără de veste și cum se afla de pe drum ușa salonului plin de lume, cu persoana sa bărboasă, colbăită, nepeptănată, cu umbra neagră a imensei sale pălării, cu cele două opinci de la picioare nu mai puțin imense și cu înfățișarea de broaște strivite, iar, peste tot și peste toate, cu vestita sa manta, care ar fi putut sta cu cinste și pe umerii de stâncă ai Panaghiei... Cine nu cunoștea pe Andrei, nepotul căpitanului Enache!... Cucoanele, mai cu samă, își dădeau ghionturi pe ascuns și vorbeau pe șoptite înde ele, când îl vedeau. — Doamne, dragă, mai văzut-ai tu, de când ești, un om așa de sucit și hursuz ca nepotul ista al căpitanului? Eu, una, drept să-ți spun, nu-l pot suferi... Și, legănându-se în cumpănă pe scaun, își făcea vânt alene cu evantaliul, uitându-se nehotărât înainte și cam pe sus... — Eu, Lențo, dacă m- ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... clin-chete de pahare și zuruitul aurului și argintului, mai vesel încă decât râsul, i-a umplut auzul. Și a pășit sfios creștinul nostru pragul și urcând scările neoprit de nimeni a intrat înlăuntru. Lumina soarelui ce năvălea pe ferești părea oarbă pe lângă aceea ...
Ion Luca Caragiale - Năpasta Năpasta de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 ACTUL I 1.1 SCENA I 1.2 SCENA II 1.3 SCENA III 1.4 SCENA IV 1.5 SCENA V 1.6 SCENA VI 1.7 SCENA VII 1.8 SCENA VIII 2 ACTUL II 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX ACTUL I (Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, ușa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu blon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi și al doilea, două uși cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului și o ușe care dă în celar. La stânga, în față,o masă de lemn și scaune rustice. Lavițe pe lângă pereți.): SCENA I DRAGOMIR, GHEORGHE și ANCA (Toți trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ține o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămașe.) GHEORGHE: ... E greu să scape, firește... dar se-ntâmplă... Așa fac mai toți câți scapă: ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi. Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte'n lume, și nu le merge rău. La o judecătorie se 'nfățișează un Stan și un Bran, în pricină de ceartă cu bătaie. Judecătorul întreabă pe un martor: - Jupân Leibule, spune ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... ar!" și-i dă un brânci de-l aruncă grămadă în șanțul drumului... El se scoală d-acolo zdruncinat, oftează din adânc, se scutură frumos, merge drept la tatăl Neacșei — moș Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș, cuminte și vesel, vestit pentru păcăliturile și glumele lui, șapte poștii de jur ... casa părintească; la anul, termină liceul; e încă minor; dar ce talent! cu ce facilitate și personală apucătură îți aruncă rima ! L-am întrebat, când, sfios, mi-a adus întâia oară câteva poezioare, niște adevarate perle: “Enseigne-moi, jeune homme, oĂ¹ trouves-tu la rimeâ€� ?… El mi ... servitoarea o scrisoare; e de la d. Costică, paginatorul ziarului: „Domnule Iancule, cronica dată de d. Caracudi am oprit s-o culeagă; acuma nu merge; trebuie amânată pân' la primăvară. Stăm pe loc cu numărul. Ce e de făcut? Vă rugăm, veniți cât se poate mai curând." Nu înțeleg... Ce ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... și bunătăți, ce-i fi având ca să te mai tânguiești? Împăratul, de ochii neamurilor ș-ai norodului, curmându-și plânsul, mulțumi tuturora și, furișând sfios ochii în sus, văzu că stema nu e nici mai mare, nici mai mică de cum trebuia să fie. Se potoli și făcu semn ca ...
... da, dar dacă va urma nenorocirea mea ( trist ) cine știe dacă nu voi uita și aceasta! ( soneria zbârnâie cu putere. ) Voila, voila, on y vole! ( merge până la ușa din stânga, oftează greu, și pleacă încet spre fund reflectând. Soneria merge mereu înainte. ) „...Ș-apoi o indiferență din ce în ce mai mare pentru tot ce ne înconjoară." ( soneria, cu hotărâre. ) Nu! la indiferență ... dreapta cu niște haine la subsuoară și cu o pălărie cilindru în mână. Ca să-și descarce mâna își pune pălăria pe cap; pălăria îi merge peste urechi. ) Victore! ( Victor, distrat, merge spre dulapul lui. ) Victore! VICTOR: St! ce? LIZA ( urcând cătră el și cu tonul scurt ): Victore, ce ai? VICTOR( distrat ): Cu rom? cu lapte? LIZA ... supă în pălăria unui mușteriu pusă pe masă? Dacă nu eram eu să mă pui pentru tine te dedea madama afară. VICTOR ( ascultă tirada indiferent; merge la dulap, ia peria și începe să curețe hainele ) Da. ( Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot ... ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... III IORDACHE, CATINDATUL legat cu o basma la fălci CATINDATUL ( către public, coborând ): Pfii! al dracului mă doare!... dar știi cum ?... lucru mare... Nu mai merge... M-am hotărât. Trebuie s-o încerc și p-asta... IORDACHE ( care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii ...