Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MESTEC
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 71 pentru MESTEC.
George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului
George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Om nu va mai fi, jertfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Va cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi? Șiroiul căzând, valul alergând Lumea va-nghiți; și vântul turbat, Peste ocean zburând dezlănțat, Alți munți va nălța, unda volborând. Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind, Luciul lung întins va fi un mormânt, Mormânt de triumf, mormânt tot pământ. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri; Apa ne-ncetat tot le ...
Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova
Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de ...
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
... 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai ...
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Om nu va mai fi, jertfa va lipsi. Al nostru tiran fără de prinos Va cere-n zadar scrumul cu miros. Cine-i va jertfi? cine-i va jertfi? Șiroiul căzând, valul alergând Lumea va-nghiți; și vântul turbat, Peste ocean zburând dezlănțat, Alți munți va nălța, unda volborând. Blan, bluc, colcăind, flis, vluc, lung plesnind, Luciul lung întins va fi un mormânt, Mormânt de triumf, mormânt tot pământ. Ha, ha, ha, ha, ha, ce luciu sclipind! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri; Apa ne-ncetat tot le ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Mihai Eminescu - Înger și demon
Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ...
Mihai Eminescu - O, de-ai ști cum șoapta ta divină
Mihai Eminescu - O, de-ai şti cum şoapta ta divină O, de-ai ști cum șoapta ta divină de Mihai Eminescu O, de-ai ști cum șoapta ta divină Deschide-al visurilor labirint, Că ce văd eu în privirea-ți senină N-a văzut nimeni, nimeni pe pământ. E-atâta scris ș-atât nu-i scris în sine, Încât ar trebui un trai de sfânt Ca să-nțeleagă șoapta ta surprinsă, Privirea ta cea dulce și aprinsă. Și de-ar pricepe-o... știi tu ce ar zice Acel fără de seamăn muritori? Ți-ar împleti cununi de aurite spice? Ghirlănzi de stele mestecate-n flori? Ar tremura de vorba ce i-ai zice, S-ar bucura de-amor și iar de-amor?... Ce-ar zice e... o știu  și eu ți-o zic: Privind în ochii-ți n-ar zice nimic. Căci ce-i de zis, văzându-te pe tine, Ce e de zis la frumusețea ta! Să-și smulgă părul când gândește-n sine Că nu-i pe lume față ca a ta, Priviri c-a tale-albastre și senine, Sân ca al tău de alb  o caldă nea  ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
Vasile Bob-Fabian - Geografia ţintirimului Geografia țintirimului de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Apărută în „Lepturariulâ€� lui Aron Pumnul. Este-n zona subsolară, o pacinică, mică țară Aproape de țărmul lumii plecătoare către soare, Unde-apoi se hotărăște cu o mare-mpărăție, Pîn-acum necunoscută la hărți de geografie. Oamenilor de aicea, numărul pururea crește, Neci mai moare cine-o dată aici se cetățenește, Ici se poate-n astă țară se-ntind locuri înverzite, Printre văi și dealuri nalte cu producturi felurite, Între care colonistul fără să va să lucreze, Cu toată casa sa poate oricînd bine să s-așeze ; Iar aerul rece, umed în astă țară străină Trage vînturi ce cu jale, acum gem, acum suspină Roua ceriului aicea cade-n picuri mestecate Cu amară lăcrămare din dureri nevindecate. Multe roduri puse-aicea printre dealuri și vîlcele, Minunați sînt acești pacinici dup-a lor locuitură. Toți sînt muți, adese însă li s-aude ș-a lor gură. Nu zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie, Fiecare locuiește fără dare de chirie ; De vecini, de frați, de nume și de toate doru-i trece Pînprejurul casei tale, iarna-i cald și ...