Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIC ȘI ÎNDESAT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 66 pentru MIC ȘI ÎNDESAT.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună intrând pe ușa părinților lor... aceia nu vor înțelege de ce mă podidi plânsul și de ce somnul și odihna nu se lipiră de mine pân' la revărsatul zorilor. Mângâierea se preface în trebuință fatală a vieței; libertatea, gustată de mic copil, este viața însăși. Și nu vorbesc de libertatea care dă naștere la atâtea neînțelegeri și lupte. Libertatea mea?... Goana din câmpiile fără margini... șanțurile sărite dintr-o aruncătură... vârful dudului bătrân, în care mă suiam, înecându-mi ochii în albastrul ... pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca binișor capul pe labe, visând, desigur, pustiul cald și nemărginit. Mă vânduseră ai mei pe o învățătură neghioabă și perversă. În nopțile de iarnă, când viscolul mă trezea în sforăitul celorlalți, îmi dășiram în minte frumusețile de odinioară, și toate se încheiau cu ticăloșiile din clasă. Un profesor bătrân și
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... de stânci cu foișoare pe ele; havuzuri cu peștișori roșii din străinătate; cascade, și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul trebuie să facă bine, dacă vrea să trăiască între oameni! spunea dumnealui. Și a făcut bine, cât a putut, conul Gheorghieș. Unii și-au măritat fetele cu banii dumnealui; alții au călătorit, și-au cumpărat case și pământuri și și-au îngropat răposații tot pe punga conului Gheorghieș; ba alții au jucat cărți și au pierdut din banii dumisale. Și numai iată că-ntr-o dimineață, conul Gheorghieș băgă de seamă că oamenii nu-i mai dau nimic înapoi! Și moșiile conului Gheorghieș lunecară, una câte una, în mâna celor ce le cumpărau pe nimic, fiindcă trebuia să plătească și pentru acei pe care îi garantase tot dumnealui, căci dă: cinstea e cinste și e mare lucru. Mai rămăsese acum cu căsuța asta, cu o vie pe dealul Nicoarei, și mai avea două mii de galbeni, luați în păstrare, sub chip de împrumut, de către boierul Mihalcea, om cu vază, cu avut, de la care
... oftând: „bărbații, ca bărbații, și mai bine și mai rău, așa-i la gospodărie!“ Negurile serii încep a se vărsa, și femeile se ridică și, luându-și ziua bună de la lehuză, dau somn copilului și ies mai întrebând o dată: pe când botezul? La ceremonia religioasă a botezului nu este obicei de a se pofti, ci ... vorbesc toate deodată, chicotesc și râd cu hohot. Așa merge rânduiala pân’ când gazda sau nănașa poftește la masă, în capul căreia se așază nănașul și nănașa, în lipsa popii, și apoi tot perechi, bărbat și femeie, după cum sunt de fruntași, pân’ se încheie masa. Mânâncă, beau și se veselesc mai multe ceasuri, glumind și râzând asupra jidanului din sat sau despre vreun prostatic ce s-a pribegit la masă. Pe la sfârșitul mesei se dreg paharele cele ... cine bagă în seamă închinarea țigănească?). După ridicarea mesei, stă tot temeiul cântecelor și al jocurilor. Flăcăii amețiți saltă legănat, cântă din gură, glumesc, prujesc și chiuie, bătând cu picioarele de se răsună pământul. Este în sufletul românului un fond însemnat de întristare, care se revarsă prin versul duios ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... portofelul și trage dinăuntru mai multe hârtii, între care și un cec, și le dă impiegatului. Acesta le ia; înapoiază gentlemanului celelalte hârtii, oprește cecul și zice, cu un oarecare aer de considerație: — 50.000 de franci? Gentlemanul, rece, dă din cap în semn de afirmare... Impiegatul îi dă un ... d. Legrand, și cu o duzină de fotografii, care reprezintă pe amicul meu Legrand, pe soția sa, madam Legrand, pe cei doi copilași ai lor și pe mine, la masă toți, pe veranda vilei; madam Legrand, în fund, ține pe câte un genuchi pe copilași; eu și cu Legrand stăm în picioare și ciocnim, peste masa rotundă, paharele, închinând, eu: pentru prosperitatea bătrânei Republice Franceze! el: pentru progresul tânărului Regat Român! După fotografie, putea impiegatul cu drept cuvânt ... minute... și pleacă fără mine, și eu rămâi în exil, și nu mai am parale nici de frank-caffe! Desperat, mă-ntorc la polițistul meu și, cu lacrimi în gușe: — Domnule! te rog, domnule... sunt cetățean român!... scap trenul!... nu mă nenoroci! Dar el răcnește: — Nu se poate fără ... militare de pe globul terestru să mă lase să trec și ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pân zgomotul și forfoteala mulțimii de lume — unii cu treabă, alții numai așa gură-cască, precum e-n orce port la sosirea și plecarea unui vas mare — s-aude un glas strigând: — Iusuf! Iusuf! unde-i Iusuf? Și până să se ridice Iusuf, să vază dacă pe el îl cheamă, și cine, iacătă trece peste punte în corabie, gâfâind de alergătură, cu un sac în spinare, Aron, un ovrei negustor, vecin cunoscut al lui. — Bine ... — ...Că, să spun drept, ca om cinstit ce mă știi... eu... pe drum... ți-am mâncat pastrama toată, și... Dar Aron țipă o dată și-ncepe să se plesnească peste ochi cu palmele, să se bată cu pumnii-n cap, să-și
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... preot era ajutorul de primar al comunei Gârcina și că, văzându-ne așa de neobișnuit îmbrăcați, își aduse aminte că în cercul comunei lui are și îndatoriri polițienești. Astfel, după ce ne depărtarăm puțin, se întoarse către preot și-l întrebă dacă ne cunoaște. Preotul, care înțelese bănuielile ajutorului de primar și care voia să glumească puțin, îi răspunse că habar nu are de cine suntem și că nici nu ne-a mai văzut vreodată pe meleagurile acelea. Ajutorul, de cuvânt și totdeauna cu priveghere pentru siguranța publică, căută să afle tot de la preot dacă aveam pașapoarte în regulă. Acesta dete din umeri și-i răspunse foarte serios și cam îngrijit: — Știu eu? Poate că sunt niște scăpați de la vreun arest; ar fi bine să cauți a te încredința și ... caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și miazănoapte. La dreapta se întinde un șir de coline cu povârnișuri dulci ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... de carne, galbeni, umezi și acoperiți cu firișoare de sânge. Scrâșnea din dinți și mesteca, ducând mâna stângă la gură, parc-ar fi vrut să-și mănânce dușmanii care îl necăjeau în fiece dimineață. Scutură din cap. Vițioanele de păr ca de capră i-acoperiră fața. Și porni înainte, luând pe Mirea de mână. După dânșii iar se adunase droaia de copii. Și-i amenințau care cu vorba, care cu bulgări, ba câte unul mai sprinten se repezea ca un șoim până sub zdrențele lui Zobie și-l înhăța de hartanele zăbunului, opintindu-se să-l dea pe spate. Gușatul se învârti în loc, ridică ciomagul și căscă gura, încât i se văzu omușorul. Dar nu putu bâlbâi nimic. Se umflă în gât. Gușa sa roșie îngălbeni, și tot sângele îi năvăli în obrajii veșteziți. Se împletici, oftă și plecă plângând. — Ce au ei cu noi, nea Zobie? zise Mirea, sfiindu-se de bulgării ștrengarilor. Și în jalea gușatului se amesteca mânia cu un fel de rânjet. Jelea a milă, a mângâiere, ridicând din umeri. Aci semăna ... un copil mic ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și sătenii cu o bucurie la fel își strângeau păpușoii și-i curățeau, și storceau vinul
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... toate pe calea mântuirii Pășeau ca și strămoșii, cu frică ascultând Idei și lucruri care nicicum înțelegeau; Acuma prin biserici scot scandal din Scriptură, Răstălmăcesc și cată să afle începutul, Pricina și sfârșitul; puțină cinste dând La tagma preoțească. Năravul acel bun Cu totul îl pierdură. Ei cvas nu vor să beie, Și n-ar mânca păstramă măcar orice le-ai face. Ei nu mai știu ce-i postul, și lumânări nu duc La sfintele biserici, cum fac creștinii buni. Socot că popii trebui să-și caute de slujbă, Iar nu să se îndese în trebi politicale; Și zic cum că aceia ce lume-au părăsit, Nu trebuie să aibă oriunde și moșii. Silvan o altă vină găsește-nvățăturii; Știința, zice, este a foametei pricină. Noi am trăit în lume, latina neștiind, În mai îmbelșugare ... an Vătaful și chelarul? Putea-voi să sporesc Mai multe buți la velniți, mai multă apă-n iazuri? Nu este mai cuminte și cel ce-și frige ochii, Suflând cu ne-ncetare cărbuni înflăcărați, Ca să priceapă soiul și firea de metal; Căci noi cunoaștem bine ce-i buche ...
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... zise cu un accent turcesc destul de comic: -- Boieri, dumneavoastră! Să mergem la pod, la Răpciune, bun este; ama dacă dușmanul trece Bistrița pe aiurea și ne înconjură pe la spate, noi ne găsim deodată între foc și apă, și asta rău este!... Să ne suim pe Dealul Doamnei și acolo să ne agățăm ca momițele prin copaci, bun este, ama dacă dușmanul dă foc pădurii, noi suntem fripți, și asta rău este!... să stăm aici pe loc închiși în curte, pe vârful piscului, bun este, ama la război omul se-nfierbântă, are sete, trebuie ... se împărți merinde la oamenii adunați în curte. Acum noaptea se lățise ca un văl negru cusut cu diamanturi; o lună plină poleia valurile Bistriței și îmbrăcase munții cu o draperie fantastică de lumină. Românii aprinseseră mai multe focuri în curte și se grupaseră cete, cete împrejur, grăind, povestind, glumind și râzând de păcăliturile ce-și adresau după obiceiul lor. Vali se primbla printre grupe, raportându-se cu gândul la timpurile acele de bărbăție, unde poporul nostru era dedat cu viața ... a-și ...
... cine știe ce drum. Femeia se gândea... Dacă i-o da în cap gardistului să-i caute? Dacă dânsul umblase mai dinainte prin buzunarele împușcatului și știa ce are, și-i lua acuma din scurt? — Ha? făcu speriat Lăptuc, ca și când îl întrebase ceva nevastă-sa. Femeia nu-i răspunse, întoarse capul în toate părțile, apoi se duse și mai bătători cu mâna omătul. De-abia se ridică, și auzi un tropot. Venea gardistul, în fugă, cum se dusese. Țăranii se-nfiorară, dar gardistul le vorbi bucuros, ca și adinioare, când îi rugase să păzească mortul: — Ei, brava vouă! Mulțumesc! De-acu rămân eu cu dânsul; că aista-i domnul Bucur Colțescu, profesor ... își aminti și de bărbatu-său și-i fu ciudă că de pe urma lui oarecum se căpătuise cu parale. Apoi se uită înapoi, ca și cum îi era frică să nu-l piardă. Bărbatul venea în urmă, bălăbănind din mâini; și femeia se liniști. Lăptuc gândea și el, simțea ceva cald într-însul, ceva care-l necăjea, și-i plăcea că-l necăjește; fără să vreie, începu să râdă singur, înfundat, dete drumul unui hohot și își șterse, mulțumit, nasul cu degetul. Femeia întoarse capul iar, se priviră unul pe altul