Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MIJLOCUL

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 687 pentru MIJLOCUL.

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Stimate domnule Director Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că: Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n'au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari... și mai departe, că: Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînțelegerile lor naționale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un așa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune... Neavând în față-mi numărul acela al ziarului dv., nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului. În altă foaie oricare, niște cuvinte cu așa înțeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului național, firește, capătă o deosebită greutate, și, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această ...

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

... judecători apără altarul libertății. Judecătorii care discută legea, aceia care gândesc la înaintări și sunt mușcați de șarpele ambiției, aceia care consideră legea ca un mijloc folositor pentru sine sunt mai periculoși decât plagele Egiptului. Judecătorii care se gândesc la siguranța societății, la suferințele omenirii, la mărirea sacerdoțiului, ce sunt chemați ...

 

Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare

Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...

 

Alexei Mateevici - Unirea culturală

... învăța orișice limbă și știință. Deci, cea dintâi datorie și țintă a moldovenilor luminați este cea mai largă cultură națională. Și cel dintâi mijloc pentru îndeplinirea acestei datorii, pentru atingerea acestei ținte, este unirea culturală. În trecutul nostru, ba chiar și în vremea din față, noi nu știm nici ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

... așa zice la Luca în 14 capete: Un om oarecarele făcu cină și chiemă pre mulți și ei nu vrea să meargă, puind fieștecarele, la mijloc pricini: unul că au cumpărat holdă și mĂ©rge să o vază; altul că au cumpărat părechi de boi și mĂ©rge să-i ispitească ...

 

Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

... datoriu nu numai să mă rog lui Dumnezeu, pentru fericita sănătate și buna întărire întru luminat scaunul măriei-tale, ce și veri cu ce alt mijloc ași putea să mă arăt cătră măriia-ta mulțemitoriu și voitoriu de bine atâta la cĂ©le sufletești, cât și la cĂ©le trupești. Drept ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...

 

Emil Gârleanu - Musculița

... Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră ...

 

Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie

... Privighetoarea în colivie Privighetoarea în colivie de Grigore Alexandrescu O cântăreață privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Și colivia i-era locaș. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaș. Nencetat tristă gândea cu jale L-a ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1902)

Ioan Slavici - Semitismul (1902) Semitismul de Ioan Slavici Ioan Slavici, "Semitismul," Apărarea Națională, III (1902), nr. 111 (15 Decembrie), p. 1. Iacov, așa știm cu toțiÄ­ de când eram copiÄ­, a plecat cu tĂ³tă casa luÄ­ din Canaan și s’a așezat în Egipet, unde Iosif, cel maÄ­ iubit dintre fecioriÄ­ luÄ­, era atotputernic la curtea Hicsoșilor. UrmașiÄ­ luÄ­ aÅ­ rÄ•mas apoÄ­ în Egipet timp de maÄ­ multe secole și s’aÅ­ sporit aicÄ­, în cât, pe timpul lui Moise eraÅ­ 40,000 de familiÄ­. Leagănul poporului evreiesc nu e dar în Canaan, de unde a plecat o familie, ci în Egipet, de unde Moise a ieșit cu 40,000 de familiÄ­. Iară Iosephus, contimporanul ImpÄ•ratuluÄ­ Vespasian, evreu și el și apărător al connaționalilor sÄ•Ä­ alungațÄ­ din Canaan, ne spune în “Antiquitatum judaicarum libri XX,â€� că străbuniÄ­ sÄ•Ä­ nu aÅ­ plecat, cu aÅ­ fost alungațÄ­ din Egipet. Deși patria lor adevărată era Egipetul, deși sute de anÄ­ de’a rÄ™ndul trăiseră împreună cu ceÄ­-lalți EgiptenÄ­, în mijlocul cărora le-a mers bine, căcÄ­ alt-fel nu s’ar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>