Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MILUI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 54 pentru MILUI.
George Coşbuc - Ceas-rău Ceas-rău de George Coșbuc Baladă Pe când clopotul de sară Sună lung și legănat La biserica din sat, Nina șade-n prag afară Și-ascultând cum bate rară Boarea-n crengile de fag, Fata toarce; stând pe prag Fata toarce; Plinul fus ușor se-ntoarce Pe sub degete cu drag. N-are Nina scumpă salbă, Nici înauriți cercei, Că-s săraci părinții ei, Dar ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă, Oblu trup ca bradu-n plai Ea mai are; păr bălai Ea mai are. Și-apoi doi ochi, pentru care Doua-mpărății să dai! Blândă ea, ca faptul sării, Vara când e cer senin, Visator, cu un suspin, Ea privește-n latul zării Cum, din negrul depărtării, Vine-un nor, privind la nor Nina cântă; cu mult dor Nina cântă, Și-a ei gene tainic zvântă Picurii din preajma lor. Dar pe loc ea schimbă glasul Și silește zâmbet plin Căci aude pas vecin; Bate-n casă șase ceasul, Când s-oprește-n tindă pasul: Lângă fata tinerea, Mă-sa vine; lângă ea Mă-sa vine. Și-o întreabă cu suspine: Ce-i cu tine, draga mea?! Nu- ...
George Coșbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo
George Coşbuc - O scrisoare de la Muselim-Selo O scrisoare de la Muselim-Selo de George Coșbuc Publicată în Gazeta săteanului , R. Sărat - București, 1901, nr. 8 (20 mai) Măicuță dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt și vreme grea, Și-Anton al Anei zace De patru luni, și-i slab și tras, Să-l vezi, că-ți vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Și sufletul dintr-însul. Apoi, să știi c-a fost război Și moarte-aici, nu șagă: Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. Și-acolo-n deal, cum fulgera, Un plumb simții că vine Și n-avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, și-așa socot Că nu va trece luna Și-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una: Să nu mai faci cum ai făcut S-aduni la tine satul, De veselă că ți-ai văzut Acasă iar băiatul! Să vezi pe-aici și ciungi și-ologi! Hristos să-i miluiască! Tu mergi la popa-n sat să-l rogi O slujbă să-mi citească. Puteri de nu vei fi având De ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
Ion Luca Caragiale - Şarla şi ciobanii Șarla și ciobanii de Ion Luca Caragiale (Poveste) Acum vro șeapte sau opt ani, Niște ciobani Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ciudate; O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt. Să n-apuci, din păcate, Să-ncepi cu dânșii vorba, c-apoi să te mai ții Sute și mii De cugetări înalte și reflectări profunde De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde Da, domnii mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place foarte mult S-aud palavre lungi și late, Și despre-aceasta probe pot da necontestate: La Cameră sunt nelipsit. Și, la tot ce s-a vorbit În Atheneu Eu Am fost cel mai fidel dintre auditori. Fac haz pe oratori... Dar... să lăsăm ...
Mateiu Caragiale - Înţeleptul Înțeleptul de Mateiu Caragiale El de măriri deșerte, de faimă, nu visează, Domnia n-o râvnește, de curte stă străin. Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin, Pe toți îi miluiește, cunună, creștinează. Dar armele iubește și caii, des vânează, Și-mbelșugata-i viață își toarce firul lin, Mărinimos și darnic, cu cugetul senin, El tot mereu petrece și bea și ospătează. Așa un veac trăit-a, voios și înțelept, Și când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept, L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată; Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc, În cântece-amintirea-i e de popor păstrată, Și tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi
Constantin Negruzzi - Potopul Potopul de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr. 1, noiembrie 1837 În ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului, și jgheaburile cerului s-au deschis. Facere, cap.7 Negur-amenințătoare orizonul învălise, Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea vinovată năvălind a se lăți. Bolta cerului se sparge subt a apei greutate, Ploaia se aruncă râuri ca pe gura unui scoc, Sate, târguri și orașe, cetăți, turnuri înecate, Se văd numai când prin nouri își fac fulgerele loc. Dumnezeu apucă-n mână paloșul de răzbunare, El e mult-îndurătorul, dar și drept-judecător, Vrea să pedepsească lumea pentru-a sfintei legi calcare, Și sumețul om să vadă că-i un vierme muritor! Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate, Undele spăimântătoare preste ele s-arunca; Numai a unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit adânc - și a dormit foarte bine. Când s'a trezit - a doua zi dimineața - răsărea soarele. În fața tânărului, spre apus, acest soare nu mai lumina pădurea bătrână dindărătul căreia scăpătase aseară... lumina un oraș grandios: cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole și viaducturi și mișcarea și sgomotul orașului mare... În locul pădurii negre de aseară, ce prestigioasă apariție aeriană sub strălucirea limpede a dimineții !... S'a șters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în fața unei păduri... și acum când mă trezesc... (aplauze). Și necrezându-și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să- ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca să aflăm cheia Misterului lumii pentru omenire? Când mințile noastre sunt părere numai, Și învățătura — o deșertăciune. De ce se dă nouă glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... cine ar bate? pe bieții țigani, sau pe noi ăștia, ce fără rușine ni l-am făcut întocmai ca pe un armășel? Eu însă isprăvesc: milui
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
Vasile Alecsandri - Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann Cântece de stea și Povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor! Ca și dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, și chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literați și-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deșteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet. Cine a fost Anton Pann? -- Un simplu cântăreț de biserică, iată ce răspund indiferenții! -- Ce a scris Anton Pann ? -- Spitalul amorului , iată ce răspund ignoranții! E timpul dar a spune adevărul și a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieții sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, și a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieșite din ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Neagoe Basarab - Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie de Neagoe Basarab Traducere din slavonă în românește c. 1650. ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ Partea întâi. Cuvântul 1 Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și ...