Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MINTEAN
Rezultatele 11 - 14 din aproximativ 14 pentru MINTEAN.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile CașeÂmirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosiÂtoare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și îndeÂlungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejinÂdu-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat foarte mult, nefiind obișnuit a auzi asemene armonie la ceasuri atât de târzii. Acel sunet mi se părea că venea din fundul odăii și că ieșea dintr-o cutioară de fildeș săpată, ce se zărea pe masă în razele lunii care răzbătea prin fereastră. M-am sculat iute din pat pentru ca să cunosc pricina zuruitului pomenit, am luat în mână acea cutie unde pusesem dimineața un galben olandez și o para mare turcească, am deschis-o cu luare-aminte, și adâncă a fost mirarea care m-a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...