Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NAVĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 28 pentru NAVĂ.
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a ...
Mihai Eminescu - Amicului F.I.
Mihai Eminescu - Amicului F.I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. ...
Mihai Eminescu - Amicului F. I.
Mihai Eminescu - Amicului F. I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un ...
Mihai Eminescu - Catrene (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Catrene (Eminescu) Catrene de Mihai Eminescu Când te pierzi în valul vieții Trist la țărm doar eu rămân: Brațe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumețul bea, Astfel mă-nfioară dorul Când răsari în calea mea. * Tu ești aerul, eu ...
Mihai Eminescu - Oricare cap îngust
... cumpăni în iambi turnata limbă: Ici va mai pune, dincolo va șterge. Atuncea ea în lumea mea se plimbă, Cu-a gândurilor mele navă
Mihai Eminescu - Preot și filosof
Mihai Eminescu - Preot şi filosof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Mihai Eminescu - Preot și filozof
Mihai Eminescu - Preot şi filozof Preot și filozof de Mihai Eminescu Căci n-avem sfinții voștri, voi ne mustrați, preoți, Deși de-a voastră tagmă suntem și noi cu toți... Și nouă vânătoarea de aur și mărire Ne-nsamnă-n astă lume a Răului domnire. Și nouă-nghesuirea pe drumul spre plăcere În suflet naște scârbă și inimei durere. Și noi simțim că suntem copii nimicniciei, Nefericiri zvârlite în brazdele veciei... Și sufletu-ne-n tremur ca marea se așterne, Tăiat fiind de nava durerilor eterne; Ca unde trecătoare a mării cei albastre, Dorința noastră, spuma nimicniciei noastre. Și noi avem o lege  deși nu Dumnezeu  Simțim că Universu-l purtăm și prea ni-i greu: Știm a fi strănepoții acelui vechi păcat, Ce seminția Cain în lume-o a creat. De n-o-mbrăcăm în pilde, e semn c-am înțeles, Că-n noi este credință, ce-n alții e eres. Căci eretic tiranul, ce Crucii se închină Când oardele barbare duc moarte și ruină. În van cu mâni uscate se roagă, țiind strana, Deasupra lui cu aripi întinse stă Satana. Degeaba lângă patu-i alături ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...