Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEÎNȚELES
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 81 pentru NEÎNȚELES.
Ion Luca Caragiale - Decadență
Ion Luca Caragiale - Decadenţă Decadență de Ion Luca Caragiale Puteți râde voi, tineri sceptici, cari ați aruncat sfintele credințe în schimbul științei profane. Eu sunt mâhnit de câte văz. Am fost la întrunirile opoziției în Craiova și în Iași, și mărturisesc drept că am ieșit adânc afectat de decadența moravurilor noastre politice. Asta e opoziția? Astea sunt întruniri de opoziție? Oratori cari vorbesc ca toți oamenii, liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să stingă focul sacru al pasiunilor politice. Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului român? Unde e sala Slătineanu? Sala Bossel? Circul dela Constantin-Vodă? S'au dus toate ...
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Mihai Eminescu - Aveam o muză Aveam o muză de Mihai Eminescu Aveam o muză, ea era frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea, Un strai de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! O dată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades, ...
... singuri cu adevărat Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades, Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat, Nu pentru gândul lor neînțeles — Dar pentru ce, mergând o viață 'ntreagă, Ei totuș n'au putut să înțeleagă... Nu te gândi la scunda lor chilie! Chilia lor e ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... te văd. Îmi ziceam, desigur, e cineva pe care l-am cunoscut de mult. Poate vreun camarad al fraților mei, mă mira însă mult interesul neînțeles pe care-l punea în cercetarea dosarelor. - Ei, cum o duci p-aci? - Admirabil! Brăila e un oraș încântător, dar nu te supăra dacă sunt ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte Don Pasquale - operă comică în trei acte. Muzica de Maestro Donizetti. de Nicolae Filimon Prima reprezentare a acestei opere devenind o monstruoasă profanare din cauza multelor greșeli ale orchestrului și ale unora dintre artiștii chemați a o interpreta, nu-i vom da loc în coloanele revistei noastre pentru că a-i face o dreaptă critică ar fi să ieșim din limitele prescrise de buna cuviință, și aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deși fu susținută mai binișor, însă modul punerii în scenă și esecutarea lăsă mult de dorit și prea mult de criticat. Este necontestabil că opera comică pretinde mai mult decît cea serie spre a fi bine interpretată. Dacă acea serie, în lipsă de talente mari artistice, se poate reprezinta și de artiști mai mediocri, numai daca vocea lor ar împlini condițiunile cerute pentru esprimarea muzicei dramatice, care consistă mai adesea din ceea ce se zice canto spianatto , cea comică din contra, cere ca artiștii, pe lîngă o voce chiară, plină de agilitate și bine întonată, să aibă jocul de scenă ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...
... pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în rime. Viața mea se-nstrăinează De tot ce se petrece-afară, Și ...
... de pe buze: — Bun băiat. Fără să-și deie seama, conul Gavrilă îi răspunse ca prin vis: — Bună fată, Toadere. — Apoi, ceva neînțeles le întoarse capetele, se priviră și se pricepură. — Bun băiat, Gavrilă. — Eu întotdeauna am ținut la Anghelina, ca la fata mea, îi răspunse ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...