Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU AȘA CUM SE CUVINE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 211 pentru NU AȘA CUM SE CUVINE.
... răzbunare milenară Am publicat Divina Comedie. Un op, pe care anii-l îngropară Sub comentarii sterpe și pedante, Ce-mi fac contemporanii de ocară... — Cum, tu, ești tu nefericitul Dante, Cel care-a Morții jalnice mistere Le-a evocat în rapsodii vibrante? Nu pot, Maestre, nici n-am precădere Să te slăvesc așa cum se cuvine!... Dar mult aș vrea, spre umedele sfere, În patria eternelor suspine Să mă conduci, precum odinioară Virgiliu te-a călăuzit pe tine ... Un ce banal, prin care Firea drege A Nimicirii opere funeste; Un van instinct, de sub a cărui lege Nici microorganismele nu scapă. Eu, lui: — Atât? El, mie: — Se-nțelege!... Văzui atunci în liniște cum crapă A stâncilor întunecate blocuri Și trec plutind pe-a nopții neagră apă. Fantome prinse-n diafane jocuri Călcau mărunt văzduhul ... — De ce te porți acum ca fariseii, Au vrei să-mi faci fantoma de ocară? Privește cel puțin prin borta cheii, Să știu că nu m-am ostenit degeaba. Eu, lui: — Pardon! ...
... joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când ... întâmplări a căror dezlegare mi-a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost ... când se prăbușește în înec. Acești doi oameni pierduseră tot, tot, înțelegi tu? Nu le rămăsese decât banul pentru hrana zilnică și lucrurile din casă. Așa se face că, după ce ...
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri ... toți. Nu-și află loc el, sărmanul, neștiind cum să iasă din așa stare. Și neagra deznădăjduire îl cuprinde pe dânsul tot mai mult. Dar nu trebuie ca deznădăjduirea să-i acopere cu totul sufletul. Nu trebuie să creadă că viața lui este prăpădită și că va sta vecinic uitat de toți. El trebuie să se îndrepte, mai înainte de toate, la acei oameni din neamul moldovenesc, care sunt mai luminați decât el și care nu s-au lepădat de el, dar stau foarte aproape de el, ascultă glasul plângerilor lui și trăiesc o viață cu dânsul. Acești oameni, ținând încă ... ca țăranii să le înțeleagă bine și drept, să știe ce să ceară. Ei pot să facă prin sate adunări și sfaturi despre alegeri, să se înțeleagă între sine ...
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
... literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la ... Atunci unul dintre săteni zise cucoanei: — Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiți a strica orzul pe gâște. Vedeți bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai așa, de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiți? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta ... ce-ți bați capul! Cucoana atunci, cu toată bunăvoința ce ave, se lehămesește și de binefacere și de tot, zicând: — Oameni buni, faceți dar ...
... rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt, întinse mâna, luă punga și o vârî repede în carâmbul cizmei. Apoi se sculară dintr-o dată amândoi, ca pe teluri, femeia parcă mai lungă decât era, și priviră îngrijați în toate părțile; bărbatul dete cu piciorul peste ... lemne, nici tu mălai, nimic n-aveau! Dacă n-o luau ei, ar fi luat-o gardistul. Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținuse lumânarea, nu se întâmplase tot astfel? Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar
... atunci bagă mâna stângă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: — Acum, una pe pofta mea! Iar când Toderică se prinde la joc cu Marta Mihului Saftei, babele și moșnegii se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche. Cu totul fără nici un temei nu sunt însă nici vorbele babelor. Prea se potrivesc tinerii la stare și la făptură, prea sunt deopotrivă în sat și-n șapte sate! E vorba, cine-a fost Cazacul, cine ... este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevârstnic o știe pe de rost. Om să-i pui alăturea și să-l cauți în șapte sate, nu găsești unul mai bun decât Mihu, care nu-și mai știe rubedeniile și cuscrii și finii și care nu-și numără averea pe boi, ci pe juguri. Așa judecă satul și, dacă e vorba să spunem drept, nici Mihu, nici Cosma
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... cetățenilor, ne credem dator a vorbi și ținti luarea-aminte a publicului asupra chipului despăgubirii. Hotărârea obștească let 7257 aprilie 6 nu rostește despre despăgubire. Dar putem crede oare că o despăgubire sau o răsplătire nu a urmat?... Oare privilegiile date boierilor de N. Mavrocordato nu sunt vreo răsplătire a vecinătății... și oare baștina scutelnicilor, prefăcuți cu vremea în alte îndatoriri, nu se leagă de dezrobirea locuitorilor?... Multe numiri din istorie se șterg, dar trebuie ani și iar ani ca urmările unor instituții să se nimicească de tot. Scutelnicie nu se mai poate și, sub orice nume ar mai trăi, trebuie a cădea. Răsplătirea ce se poate aștepta astăzi, suntem încredințați, va fi numai o răsplătire bănească. Dar vine întrebarea: cum va urma acea răsplătire foarte însemnată, oricât de mic ar fi prețul despăgubirii? Știm toți că greutățile țărilor sunt mijloacele bănești; știm că drumurile de ... nu ies, se amână la a doua vadea, și din vadea în vadea, după mijloacele date creditului într-un timp hotărât, toate obligațiile se găsesc stinse. Operația despăgubirii este
... vale; și a cerut hangiului să-i dea și lui un sfert de pâine, brânză și o bărdacă de vin mai ieftior. Stând așa la un loc cu atâția inși, l-au întrebat unul și altul: cum îl cheamă, dincotro vine, încotro se duce, cu ce rost și daraveri, dacă are părinți și rude; în sfârșit, cum fac toți drumeții când se întâlnesc care de pe unde. El le-a răspuns bucuros... că pe el îl cheamă Ion; că mai are o soră gemenă, cu ... altul mai dârz, pierzându-și răbdarea; de ce ești căpățânos și nu vrei să-nțelegi?... Dacă ne-o plăcea și nouă, ăstora de aici? — Cum să vă placă, omule? — Ei! uite așa: să ne placă!... Ce!... nu cumva o să cerem voie de la tine să ne placă?... Uite, mă!... Cine ești tu? — Nu-i vorbă de cine sunt eu! strigă Ion aprins; e vorba: se poate să placă?... măgar — din gură Carnavalul de Venezia—cu variațiuni?... Ai?... — Nu zbiera așa la mine, că eu te plesnesc!... Uite- ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... frumos! Dă-i înainte! suduie ca un muscal. MUȚI Singură ai spus, mamaie, că Homer îi natural, Și ne-ai zis să spunem toate, ia așa cum se grăiește, Ș-apoi tot eu îs de vină? ANA Natural, nu mojicește. Spune tu, Bibi... BIBI Mamaie, eu știu tocmai cum e-n carte. ANA Și așa se și cuvine, spune, Bibi, mai departe. BIBI Cum Achil și Agamemnon înde ei se tot sfădĂ©u, Vine Nestor ș-amânduror le ținu apoi de rău: Pe-Agamemnon îl împacă, pe Achil îl îmblânzește, Ca acesta pe Brizeis să ... toată lumea ca Bogdan-vodă cel chior. ANA Aide, mergi, iubire chioară, mergi la Maria, dă-mi pace. Astăzi încă treacă-meargă! Dar alt'dată nu mai face. MUȚI Nu mă duc... ANA Nu vrei plăcinte? MUȚI Nu acum, să-ți spun ceva... Da' așa-i că nu te superi?... Zi că nu te-i supăra. ANA Spune, de!... MUȚI Cum aș începe... Doamne? Doamne-ah, mămucuță, Tare ești tu frumușică, nu știu cum, și ești drăguță Decât cum nu se mai poate, cum nu ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... ca vițelușă în sat. Dumeriți odată astfel, tăiară juninca, îi luară carnea și o mâncară, iară pielea o aruncară peste gard în curtea lui Păcală. Nu-i vorbă, a fost cam scurtă socoteala aceasta, dar în satul lui Păcală multe se întâmplă. Păcală, de! ce să facă!... Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se uscă, o luă în vârf de băț și plecă cu ea la târg, ca s-o vândă. Așa ajunse Păcală iar pe drumuri. Se duse și tot se duse mereu, de dimineață până la prânz și de la prânz până seara. Când era pe înserate, el se opri într-un sat de la marginea drumului și se uită împrejurul său, ca să-și găsească vreo casă la care să mâie, vreo văduvă ori vreo femeie al cărei bărbat nu-i acasă. Nu poate, că — Doamne ferește! — ce, dar Păcală ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund ... aburește coșul a fum? Irina lăsă făcălețul în mâna mă-sei, se strecură pe prispa din jurul pereților până la spatele casei, apoi se întoarse într-un suflet în tindă, se scutură de omăt și sări pe vatră. — Nu e, mamă, nu e fum, nu e nimic; geamurile — înghețate tun, cu frunze geruite, de nu le-ai răzui nici cu custura. — Grăbește, Irină, să-i duci ceva găteje, nițică mămăligă și ceva fiertură; să le aprinzi focul cum ăi ști, să le pui masa, c-or fi flămânzit; și e mai mare păcatul să știi pe femeie cu copilașul ăla pocâltit și degerat ...