Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU CHIAR

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 1002 pentru NU CHIAR.

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

... trebuiesc să meargă cu căruța cale de două ceasuri și jumătate. Asta este un adevărat scandal, mai cu seamă pe vreme rea! De câte ori nu sunt și ei jinduiți de o plimbare pe un bulevard, de o plimbare la Șosea, de operă, de concert! Dacă ar fi o linie ferată ... de zile, acești cetățeni protestează că urbea lor e lăsata afară din mersul progresului! Sute de alegeri au trecut cu promisiuni din partea candidaților că nu vor dezarma până când legitimele pretențiuni ale Târgului de Munte nu vor căpăta deplină satisfacere! Odată, în ajunul unor alegeri generale, s-au și arătat în localitate niște ingineri, cari au măsurat, au studiat și au ... intereselor și viitorului Târgului de Munte, ale cărei lucrări trebuiau să înceapă îndată după deschiderea Camerelor, fiindcă, până la votarea creditului necesar la acea lucrare, nu se putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile. Planul era minunat; nu costa decât vreo trei milioane, dacă s-ar fi așezat gara pe malul drept al Dâmbului Sec, cum hotărâseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetățenii ... proiect de lege prin care statul se va obliga a face în sfârșit ceva și pentru Târgul de Munte, construind lina ferată, dacă ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

... străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi ... un soare luminos care străbate puternic prin negurile minciunii, fie aceasta cât de pompoasă, și în sfârșit Europa s-a încredinț at astăzi nu numai de adevărata noastră naționalitate, dar și chiar de drepturile noastre politice. E mult aceasta pentru noi și mult ne va fi de folos pentru asigurarea viitorului nostru, căci pân-acum nenorocirile Principatelor ... împotriva năvălirilor turcești la al 15-lea și 16-lea veac, și când ele s-au văzut silite a se închina armelor sultanilor, chiar atunci ele au făcut pe învingători ca să recunoască naționalitatea lor, primind suzeranitatea, iar nu jugul acestora. Articolul 1 din tractatul de la 1392 între valahi și Baiazid I recunoaște Valahiei dreptul de a se guverna prin înseși ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt

... de perturbarea bruscă a unei experiențe perceptuale neobișnuit de intense! Medicul care, din oficiu, a făcut autopsia, îmi spunea că încă nu văzuse creier atât de frumos dezvoltat; însă nu văzuse nici o arterioscleroză atât de perfectă, încât aproape nu se înțelegea cum putuse mașina să nu se oprească încă de mult. Puțini dintre prietenii lui Caragiale rezistaseră ispitei naive de a interveni cu sfaturi, ca să-l hotărască a ... sacrificat. Pe Eminescu și pe Caragiale îi numea deunăzi: niște simpli ratați un bărbat politic proaspăt, plin de zgomot și de succese. Desigur ratați, însă nu chiar simpli: e obiecția unică pe care o putem ridica sentinței omului politic, în această materie. Obișnuit, are dreptate omul de piață, când judecă pe oricine ... ca întrerupător hazliu, a aruncat, de astă dată serios, o observație asupra materiei în dezbatere. Un coleg plictisit îi tăie vorba: Bine, omule, nu vezi ce prostie spui? Ba văz; dar de ce să n-o spun? răspunse omul cu eterna lui prezență de spirit. Acum omul nu

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

... Să strângă din sprâncene, Ori ochii să deschidă, ori mâna-i înghețată S-o lase jos alene, Și frica ne cuprinde... dar amăgirea trece Și nu ne mai înșeală: Cadavrul nu se scoală, cadavrul este rece, Mișcare mașinală!... XVI O, nu! E viu ciociul! Nu-i vis, nu-i rătăcire, Nu-i nea de primăvară! Nu-i spaimă zburătoare, născută-n zăpăcire Și gata să dispară! Nu-i chiar nici letargia, ce lasă o pecete Pe tristele-i victime! O, nu! E viu ciocoiul, cu bube și cu pete, Întocmai ca-n vechime!... XVII Nu s-a schimbat nimica! Aceeași fudulie De nașteri venetice Din oameni fără nume, goniți de prin Grecie Și pripășiți aice. Aceeași goliciune la ... la minte, La cugete române; De jafuri lăcomie, dispreț de cele sfinte Și lipsă de rușine! XVIII O, nu! E viu ciocoiul! Nu-i mumie, nu-s moaște: Priviți-i crunta gheară! Și pentru ca de-ndată să-l poată recunoaște Nefericita țară, El trage după sine, ca-n zile denainte ... unguri să danțe pe morminte În patria română!... XIX La luptă dar! La luptă! Să ne vedem d-aproape!... Lăcustele-ngropate, De n-ați strivit

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a ... purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că păgânul acela, ce ... însă târziu, și-n zadar: Pe patul lui de odihnă Sion zăcea sângerat, Ca un cașcaval de Parma pe jumătate mâncat: Urechile lui și nasul, chiar dacă le-o fi avut, Atuncea să le găsească deloc nu s-a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă ... s-au găsit împrejuru-i, de mâna lui sugrumați, Un mare număr de șoareci tot din cei mai însemnați. Ba încă spun (dar aceasta eu nu

 

Ion Luca Caragiale - Bene-merenti

... Caragiale - Bene-merenti Bene-merenti de Ion Luca Caragiale Între noi literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai ... Iată aci o deosebită opinie: Să procedăm metodic. Oamenii toți se-mpart în două mari categorii: I. Cei cari au Bene-Merenti; II. Cei cari nu-l au. Sperăm că nimeni nu va fi deocamdată de altă părere - aminteri n-am putea continua. Acum întrebăm: 1. Dintre toti câți îl au, nu-l merită nici unul? 2. Toți câți nu-l au, l-ar merita toți? Noi credem că nu se poate răspunde, după bunul-simț elementar, la aceste două întrebări decât așa: La întâia: da, dintre toți câți au Bene-Merenti, unii îl merită ... nici nu s-ar putea altfel! Indiferent de meritul ce-l avem fiecare, noi, oamenii, iubim distincția în genere, și, tocmai pentru aceasta, unele distincții nu le dorim, ba, uneori, chiar ...

 

Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna

... Mâine este lupta, lupta cea de moarte, De la care-atârn-a României soarte! Glorie sau moarte vom întâmpina; Însă jur pe ceruri nu vom dezarma! Căci ce este moartea dacă nu e viață? Dacă n-o privește un român în față? Nu mă tem de moarte, sunt ostaș de seamă; Chiar de veșnicia-i nu vreau să am teamă! Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid; Va vedea că Mircea nu-i un invalid! Ce e drept, mă cheamă Mircea-cel-Bătrân, Dar am suflet tânăr, că mă știu român. Vrea ca să ne-ncalce cruntul ... barbarul C-are să ne-nsufle frică cu șalvarul... Ei bine! atuncea, noi să-l încălțăm! Și al României nume să-nălțăm! El insultă crucea; nu-nsult semiluna; Sincera credință respect totdeauna; Însă vai d-acela ce p-a mea lovește! Chiar ca d-un perete capul își isbește! Mâine-n două ceasuri voi ca să sfârșim, Să zdrobim odată pe-acest Ilderim! Da! să știe bine ... toți se pregătesc. După ce se face sfânta rugăciune, De Mitropolitul, pentru națiune, Se închin vitejii; caii lor nechez; Cu arme sfințite toți se întrarmez. ...

 

Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"

... socoteala avocatului ce are să dea lui Mușat, - atunci când din acea socoteală iese că partidul conservator este un grup nenorocit, de tot neînsemnat, uneori chiar că nu există de loc, noi nu ne sburlim, nu ne buzumflăm; ba tocmai dimpotrivă, cu cât dumnealor ne asupresc mai mult la socoteală, cu atât noi facem mai mult haz, - aceasta ne inspiră chiar ... noastre chiar supărarea marelui om de stat împotrivă-ne, ...dar gluma aceasta este prea veche, s'o lăsăm deci deoparte. Partidul nostru conservator, concedem că nu are de șef o anume persoană; acesta este un lucru firesc; acest partid are în fruntea lui, ca șef, nu o persoană, ci mai multe, toate independente personal, dar al căror conducător este un principiu statornic cu privire la politica țării în lăuntru și 'n ... a revizuirii ? În Cameră, d. C. Boerescu, fratele mai mic al marelui om de stat; în Senat, marele om de stat însuși și dd... (?) Și nu mai întrebăm dacă acești domni temperatori au căpătat mandatul lor ca fiind membrii ai marelui partid Centrul. Așadar, nu prea sunt mulți, cum vedem, și astfel căta să fie. În fața lumii, fie dânsa chiar demoralizată, ...

 

Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...

... tale forme ca un sculptor când le pipăi Toată viața mea trecută, toată ființa mea o clipă-i, Am uitat de toate, toate, și nimic nu-mi vine-n minte; Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte; Gura ta ca focul arde, arde roșia ta față, Răsuflarea ta e ... pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor, Cu-acea mândră, agățată și sălbatecă strânsoare Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară... Tu nu vezi? Nu-ți aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă Să-ți pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi ești de dragă, Cât de dragă-mi ... a mea minte-adânc săpate, ca-n tipar Și să împle cu icoane cartea vieții-mi de amar. Mult am mai gândit odată și nimic nu mai gândesc, Nu gândesc decât la tine, decât că eu te iubesc Și nici asta chiar, nici asta nu pot zice că e gând, Este însăși a mea viață azvârlită pe pământ. Căci iubirea mea și viața-mi nu sunt lucruri osebite, Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrățite: Fără sânge nu-i viață, făr- de-amorul tău nu-s eu ­ Și o clipă fără tine ...

 

Nicolae Filimon - Influența cometului asupra artiștilor de la opera italiană

... cerului, fără a pricinui cuiva vreun rău. Părerea acestor învățați poate să fie prea adevărată, mai cu seamă că, pînă a nu se arăta pe la noi cometul Donati, mi-au mai repetat-o chiar descoperitorul lui, pe cînd mă aflam la Florența. Cu toate acestea, am rămas și voi rămînea totdauna statornic în convicțiunea mea că toate relele ce ... călări, dedeau petiții să ia antrepriza teatrelor publice tot călări, ba încă, daca va fi adevărată cronica din care am tras aceste note, ei zidiră chiar amfiteatrul lui Flavie tot călări; aveau însă, zice cronica, un obicei bun că, daca descălicau o dată, apoi nu mai încălecau să-i fi picat cu ceară. Așadară, dupe cum ziserăm, de la descălicătoarea romanilor pe acest frumos pămînt și pînă în ziua de ... a se aduce o companie bună, și numaidecît se amestecă în treaba aceasta, făcînd o atît de mare revoluțiune în talentele virtuoșilor artiști, încît chiar impresa nu poate să-i mai cunoască; închipuiți-vă dar că d-la Marguerita Zenoni, înaintea deschiderii teatrului, avea o voce angelică, cînta dupe cel mai fin ...

 

Anton Pann - Șoarecile

... depărtat ? Gherlanul îi zise : -0, slăvite nuor ! Am venit la tine că voi să mă-nsor, Și caut copilă de neam mai de sus, Să nu fie-n luime nimunui supus. Tu dar mal putenic decît alții ești, Că și chiar pe soare poți să-l biruiești. Cum te pui în dreptu-i, îl întunecezi, Pe loc îl acoperi ș-îl nimicnicezi. -0, mare Gherlane ! norul ... eu aburii-mi deși, Dar cum să ivește un cît de mic vînt, Eu trebuie-ndată să fug d-unde sînt. Suflă, mă gonește să nu-i stau în drum, Și mă răsipește tocma ca p-un fum. Auzind Gherlanul si că nuorul chiar Altuia mai mare este supus iar, Să pogorî-ndată la marele vînt, Care atunci groaznic sufla pe pămînt. Primindu-l vîntul într-al său palat ... că ea, c-un cuvînt, Este care n-are habar nici de vînt. Căruia cetate răspunzînd a zis : Într-adevăr, vîntul de loc nu m-a-nvins, Și d-acu nainte nu-mi pasă de el, Că pe lîngă mine e mult mititel, Dar să încuibară pe supt temelii 0 groază de șoareci, vro cîteva mii, Ș ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>