Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OM NEVOIAȘ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 31 pentru OM NEVOIAȘ.

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

Petre Ispirescu - Hoţu împărat Hoțu împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, ...

 

Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)

... pân' la ziuă, dacă poftești... - Dumneata ăi fi putând, că n-ai umblat toată ziulica, două poștii ca mine, pe jos... Da eu tare aș vrea să mă odihnesc, drept să-ți spui. Și iar a căscat. - Atuncea - zice baba - culcă-te tu, somnorosule; că eu mai stau... Ia ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... vedea-ntocmai ocară, viclenie; Și când afla că-l știe, atuncea se-ndrăcea. XIII Parcă era femeie... trăsuri amestecate Se gâlcevea pe fața-i de nevoiaș bărbat: Lungă, lungă, subțire și oase înșirate, O sprintenă momâie forma grozavu-i stat. Ochii îi erau negri ș-un foc în ei de sânge ...

 

Alecu Russo - Holera

... poporală, ca să tălmăcească că boalele sunt oarbe și seceră tot, bunul și răul, câteodată mai mult pe bunul, bătrânul și tinerețea, și pe cel nevoiaș, și cel care nu cere altă de la Dumnezeu decât viață îndelungată. De multe ori am visat chipul ciumei și pe țiganca cea naltă-naltă ... capul locului. Vâlcu intră în tocmală cu Holera... o trăsătură foarte repede, dară foarte caracteristică a neamului nostru. Vâlcu plângeși intră în tocmală... vrea să deie rușfert răului... și ce rușfert... rușfert părintesc. "Lasă copilele,:Că mi-s dragi ca soarele,:Și-mi ia zilele." Părintele și românul au ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de mine, zise el și se ... oua în toate zilele câte un ou, în colivie. Îmbogățindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaș; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toți copiii sărmani. Omul era nesățios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoț. Și fiindcă negoțul, când merge bine, de firea lui ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... bogată... din ce scapă pântre degete altora, poți culege destul; dacă ești bogat, du-te-ntr-una săracă... din orice firimitură dă s-aducă un nevoiaș la gură, îi smulgi peste jumătate". Gândind astfel, cum a picat în București, a tras în miezul târgului, la hanul lui ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... din rea pizmă, la judecată m-au tras, Ș-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe poduri am rămas!.. Copilașii plâng de foame... SBIEREA Copilașii!... Vrea să zică Tu ești un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică, Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii! Un neam ... Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are, Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea, De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea... (Numără: "unu..., cinci..., opt...") Douăzeci, și toți cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească ... seamă... Nu-mi trebuie punga-ntreagă, Mi-ajunge ș-un singur galbăn... zău așa, Răzvane dragă! Mai sunt mulți săraci, băiete, și eu n-aș vrea de prisos, Pe când se zbuciumă frații, simțind cuțitul la os! (scoțând punga) Na!... RĂZVAN Dar, moșule... TĂNASE Ascultă, nu mai face vorbă lungă! Mai ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>