Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PACHET
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 36 pentru PACHET.
Ion Luca Caragiale - Autoritate
Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul meu îmi spune cu oarecare ton de compătimire că aceia, ca niște mediocri ce sunt, vor să termine cursul și să caute a intra unul în seminar și altul în liceu ca bursieri ai statului; el nu s-ar fi înjosit niciodată să se facă bursier; e prea independent pentru asta, și apoi nu ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... să fac?... Trebuie să dorm!... În pat imposibil... Trag cearșaful, îl scutur bine pe fereastră și-l întind pe covor în mijlocul odăii; desfac un pachet de tutun, presăr pe cearceaf și mă culc pe jos... Îmi arde toată pielea; nu pot adormi; sunt amețit, nervii iritați - simt enorm și văz ...
Ion Luca Caragiale - O lacună O lacună de Ion Luca Caragiale Lache Diaconescu și Mache Preotescu sunt impiegați în aceeași mare administrație și totodată sunt foarte buni prieteni. Pe lângă acestea, Mache s-a logodit zilele trecute cu sora d-nei Diaconescu, d-ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie; trebuie să târguiască niște mezeluri pentru masă — Mache va prânzi la Diaconescu împreună cu d-ra Cecilia. În treacăt, Mache ia, de la o cofetărie, bomboane și prăjituri, și dintr-o florărie două buchete. Pentru cine?... Ghiciți... Se-nțelege că dintre cei doi camarazi cel mai grăbit nu este Lache. De aceea Mache îi zice, de câte ori Lache vrea să se oprească la vreo vitrină: — Lasă, monșer; ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele! La care, Lache răspunde: — Lasă, monșer; știu eu; nu o să ne punem la masă de acum. Dar Mache replică: — Da, ...
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical Repausul duminical de Ion Luca Caragiale 1909 Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse așa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos... De ce oare? - De ce, de nece - nu trebuie să ne batem mereu capul să filozofăm, să tot căutăm cauza la orșice... Destul să constatăm cum se petrec lucrurile, și din constatarea asta să tragem învățătura că: nici la petreceri de mult puse la cale să nu mergem cu prea mari închipuiri de veselie, și nici să stăm la îndoială când, pe negândite, ni se ivește prilej de petrecere; să mergem cu voie bună, daca n-avem altă treabă mai serioasă de făcut - zic mai serioasă, fiindcă, în viața noastră scurtă și trudită, nici petrecerea nu e ceva atât de neserios cum spun câțiva înțelepți, unii ursuji și alții fățarnici. Așa cel puțin gândesc eu, și de aceea am petrecut așa de frumos alaltăieri noaptea. Joia trecută, 21 mai, neavând treabă, mă plimbam încet pe Calea Victoriei, pe la șapte seara, privind la forfoteala aceea de calești, birji, automobile - ce mulțime! ce eleganță! ce belșug!... cum rar se vede chiar în orașele cele ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... au putut încăpea; dar n-a fost locșor într-însa și pentru groaznicul parazit verde!... Și totuși, simt nespusă mâhnire la vederea unui pachet de atâtea file format ministerial, curat și mărunt scrise... A! de ce nu poate și pana mea, alergând făr-a se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Paraziţii Paraziții de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina "Costandin". Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici "băieții" care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică. În grădină se aud, din toate părțile, strigătele obișnuite: "Băiete, o baterie!", "O idee!", "La moment!", "Un patrician!", "Gaata!", "Pârjoala, Mitică!", "A sosit!", "Un taifas, la a cincea!", "Soseș-teee... pe telegraf!" Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia , o scăpărare uimitoare de sunete. Pentru Cosmin lumea, așa de vie și de apropiată, se proiectează într-o depărtare tăcută și fumurie. La lumina felinarelor oamenii îi par ca niște umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... drumul lor, răspunse comisarul poliției. Și el începu a căuta pe masa de scris, pe care găsi o epistolă sigilată, pusă pe un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... Vaier Mamunciu, când deodată se întrerupse, apucându-mă de braț. -"Vezi", îmi zise, cu oarecare taină, "femeia care a intrat acum, cu un pachet, și vine spre noi ?". Femeia se oprise la a doua masă dela a noastră, și se așezase, după ce răspunsese la ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski) Amintiri literare: Alexandru Macedonski de Cincinat Pavelescu Încă de când eram magistrat la Chișinău (1925 1928), mă gândeam să public un volum de poezii cu titlul: Cântecele unui greier. N-au apărut până acum decât prefața acestor cântece și o mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă. În freamătul luptei pentru existență, cântecul lui monoton rămâne aproape fără ecou. Învingătorii vieții, ajunși pe culmi, îl ignorează sau îl disprețuiesc. El cântă înainte pentru lună, pentru florile tăcute și îmbălsămate ale primăverii, pentru marea frământată de vânturi, pentru pădurile șoptitoare și tainice, pentru cerul albastru, tivit în amurg cu beteala de aur a soarelui ce scapătă, pentru holdele galbene îmbujorate de pata sângerie a macilor, pentru sufletele naive și smintite ale copiilor și ale nebunilor, ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl socot un curier însărcinat de a se purta pe sineși ca pe un pachet dintr-un loc într-altul. Pentru ca să nu intru dar în categoria plicurilor de poștă, dă-mi voie să urmez după placul meu și ...
Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 SCENA VIII 9 SCENA IX 10 SCENA X 11 SCENA XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele ...