Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PANĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 256 pentru PANĂ.

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

... Bulos) și ceeâaltâ a lui suită se întâînirâ cu el la Antiohia (Antakia) și își urmară călătoria prin Iskenderun (Alexandreta), Baias și Adana pană la Konia. De acolo, prin Brusa la Mudania. Aici se îmbarcară și la teșrin (întăi octomvrie) după trei luni de la purcederea lor din Allep ... Paisie, patriarhul Alexandriei, trebui să lipsească de biserică pre patriarhul rus. Macarie se îmbarcă la Constantinopoli în socotință de a merge pe apă pană la gura Dunării, dar vânturile protivnice îl siliră a ieși la Kiustenge și a-și urma călătoria pe uscat. La 12 ...

 

Ion Creangă - Soacra cu trei nurori

Ion Creangă - Soacra cu trei nurori Soacra cu trei nurori de Ion Creangă Publicată în Convorbiri literare , 1875 Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stânga celei bătrânești. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — și a nu orândui nimic pentru împărțeală până aproape de moartea sa. Așa făcu; și-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici ...

 

Antioh Cantemir - Uliul, păunul și cioful

Antioh Cantemir - Uliul, păunul şi cioful Ne povestesc c-odată al păsărilor prinț A fost pierit. În locu-i trei păsări zburătoare La împăratul vultur cerea locul deschis, Păunul, uliul, cioful. Tustrei lămuritoare Cuvinte de dreptate au fost înfățoșat. Cu vitezia uliul fălindu-se, dă multe Dovezi despre războaie în care s-a luptat, Se laudă păunul cu penele-i plăcute, Iar cioful juruiește că noaptea fără somn În veci o va petrece, făcând și jurământ. Deci vulturul aleasă, pre care gândiți, domn? Pe ciof! — Și la aceasta așa își dă cuvânt; Că uliul deși este viteaz ș-a fost oștean, Nu are îndurare, e aprig și avan. El nu a dat dovadă de vreo faptă bună. Nici pe viitorie la dânsul nu e har, Căci dacă tinerețea cu slavă nu răsună, Apoi a vrâstei iarnă se trece în zadar. Păunul este mândru cu lungile lui pene, Dar cioful este pacinic, nu caută pricini, Se apără cum poate, și noaptea fără lene Nu doarme, priveghează. Stăpânitorii lini Și trezi pe când supușii în pace dormitează Mai multă fericire la ei

 

Emil Gârleanu - Cocoșul

Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...

 

Ion Luca Caragiale - Scandal (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Scandal (Caragiale) Scandal de Ion Luca Caragiale Ni se spune — dăm însă știrea sub toată rezerva — că în curând va apărea un ziar umoristic intitulat Scandalul. Un confrate din capitala, anunțând aparițiunea Scandalului, zice că la viitorul organ va colabora penele cele mai bine reputate. Din parte-ne putem adăoga că, în cazul când aceste pene va fi în adevăr bine reputate și când redactorii va avea stăruință, este multe probabilități ca Scandalul să fie mai bun decât toate ziarile umoristice câte a fostără pân-acum. În tot cazul, va fi niște scandaluri gramaticale cum nu mai este

 

Mihai Eminescu - Satira II

Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

Urmuz - Cotadi și Dragomir

Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...

 

Ioan Slavici - Ileana cea șireată

Ioan Slavici - Ileana cea şireată Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Ileana cea șireată de Ioan Slavici A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei. Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său împărat mare și puternic, cum că iaca, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-și apuce armele și să se pregătească de bataia cea grozavă ce-avea să se facă și să fie. Mai înainte de a încăleca și el însuși, împăratul chemă pe fiicele sale la sine, le grăi vorbe ...

 

Ion Luca Caragiale - Inițiativa...

... dv. de publiciști imparțiali, dacă sunteți adevărat la înălțimea misiunii dv. atât de frumoase; căci, să nu uitați, v-a dat Dumnezeu o pană care este o armă; prin urmare, trebuie să aveți un ideal pentru țara asta care aminteri se prăpădește... Și, dacă m-asculți pe mine, aici ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>