Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PAT DE COPIL
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 185 pentru PAT DE COPIL.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... printre lumea veselă se strecoară Maria Sandului. E naltă și slabă, înbrobodită c-o maramă; caută neclintit în lungul căruțelor ce se perd în norul de praf. De poalele rochiii e agățat, cu amândouă mânele, un copil ca de șapte ani. Maria calcă lung și repede. Copilul plânge: - Mamă, stăi mai încet; mamă, mă dor tălpile... Câteva femei se uită după ea, dau din ... a aruncat afară din albie, Maria începu să plângă pe-nfundate, înecându-și hohotul, sugrumându-și oftatul și strângându-și copilul la sân, care, neștiutor de grijile și durerile mumii, ațipise, ostenit de drum și de căldură. Când intrară pe ștreajă, soarele apusese; luceafărul clipea ca un ochi de diamant, singur și viu în toată nemărginirea seninului albastru. Apropiindu-se de casă, Maria Sandului nu-și mai putu prididi plânsul; lăcrămile îi picurau câte trei-patru boabe dodată, scuturându-se de pe cerculețele ei pe picioarele goale ale copilului. Copilul își frecă picioarele și mormăi furat de somn: - Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina, se întoarse spre grajd și când șopti: „O fi avut zile ... apucate din părinți, apoi se pleacă la pământ și sărută pământul; se ridică în sus; face trei cruci; și altă mătanie, și alta, și nenumărat ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, Pe-un pat alb ca zăpada, copila sta măreț. O candelă de aur c-un punct de foc arată Prin umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ... nu mai crezi în visuri, căci nu mai crezi nimic. Să fii un pagi din basme și eu să fiu regină! O, cum aș fi de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin. Și cu toții, în jurul mormântului, se rugară în gând, învârtind căciulile în mâinile lor cojite de soare și de ger. Dar în aceste fețe de rășină, dorul și mila se sfărâmă ca de niște lespezi de piatră și trec fără să lase urme. Kira îngenunche; își acoperi fața cu marama udă de lacrimi și sărută mormântul, care începuse a îngheța... La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, în fața unei ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor singuratice. Din depărtare s-auzi încetinel un cântec prelung: — La crucea de iatagane
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O ... rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu ... eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade Cu care te stropesc. O, simbol de credință, acei ce am iubit Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La ... eu Locul pe cruceliță unde-au fost a ei guriță, Ca să se întorloace și suflețelul său Cu-al meu din împreună. Ah! ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O ... rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu ... eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade Cu care te stropesc. O, simbol de credință, acei ce am iubit Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La ... eu Locul pe cruceliță unde-au fost a ei guriță, Ca să se întorloace și suflețelul său Cu-al meu din împreună. Ah! ...
... vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La ... patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i ... Și, plecat spre pat, Habsburgul, Cătr-acest voinic, Blând l-a sărutat pe frunte; Spre români întors apoi: Vara, pășunând pe munte Turmele de oi, Și-adunați pe lângă masă Iarna la ospăț și nunți, Spuneți tuturor de-acasă Celor de
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și ... încotro s-apuce, Și-nfrigurat se-ntoarce în fiecare seară În odăița scundă din strada solitară... ... Voi mă-ntrebați acuma, firește: cine-i oare Acest copil sălbatic, cu fruntea visătoare, Adus de mine-n versuri cu artă-așa subtilă, Că, zugrăvindu-l, însumi i-am suspinat de milă?... "O, l-am ghicit!" va spune drăguța domnișoară, Oftând și ea la rându-i, căci nu-i întâia oară Când îi răsare-n minte ... vreun cântec sau vreo odă, Nu-s închinate totuși puternicilor zilei, Cum a făcut deunăzi poetul Mercantili, Nici nu discută artă în colț de cafenele Și are-o sfântă frică de ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm lâng-al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol, Nu
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea
... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm lâng-al tău sin Ca un biet copil străin; Adormit la pieptul gol, Nu
Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea
... Ion Luca Caragiale - Conu Leonida faţă cu reacţiunea Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale 1880 ( O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa ... eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lângă el, să mi-l fac cumătru." Și de colea până colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil. EFIMIȚA ( cu ironie ): Și-a cunoscut omul nașul! LEONIDA: Vezi bine!… Acu ia spune, cam câți oameni te bate gândul că să ... vremea cu vorba... EFIMIȚA ( dregându-și patul ): Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. LEONIDA ( la pat și intrând sub plapumă ): Mițo, ai zis matale fetii să vie mâine mai
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte ... lumânarea să văd de aproape... E grozav!... Un popor întreg, ca la un plebiscit... și umblă și aleargă pe cearșaful alb încoace și încolo uimite de lumină! Ce să fac?... Trebuie să dorm!... În pat ...