Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE MAL

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 371 pentru PE MAL.

Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime

... Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie să meargă omul la vale tot pe cursul Dâmbului Sec, să ajungă, la o distanță de șaizeci de kilometri. Cum am zice, în loc de o poștă, să faci șase; în loc ... capitala județului și cu capitala, țării, trebuiesc să meargă cu căruța cale de două ceasuri și jumătate. Asta este un adevărat scandal, mai cu seamă pe vreme rea! De câte ori nu sunt și ei jinduiți de o plimbare pe un bulevard, de o plimbare la Șosea, de operă, de concert! Dacă ar fi o linie ferată care să-i lege cu capitala județului! ce ... nu se putea face nimic, în lipsă de fonduri disponibile. Planul era minunat; nu costa decât vreo trei milioane, dacă s-ar fi așezat gara pe malul drept al Dâmbului Sec, cum hotărâseră inginerii; dacă însă, precum pretindeau cetățenii, s-ar fi așezat gara pe malul stâng, atunci, adăogându-se costul podului, ar fi costat toată lucrarea vreo trei milioane și un sfert. Dar, fatalitate! Camerele s-au deschis și ... ...

 

George Coșbuc - Prutul

... i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci Tot erau mai mulți cazaci. Barba lor bătea-le brâul Și țineau cu dinții frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Și când i-am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu ... ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă-ntorsei spre deal, Maică, ce văzui pe mal! Cât ai face cruce-o dată, Măre iacă mi s-arată Moldoveni, știuții mei, Prăfuiți și puțintei Nici să nu te uiți la ei Și ... cel vodă bogdănesc Da năvală-n căzăcime, Și dă proșca-n tătărime, Iama prin ianicerime, Și prin deset năvălea Desetul de mi-l rărea Și, pe turci cum îi izbea, Zarea nu-i mai încăpea! Și-mi părea de-atâta bine Că vedeam că vremea vine Și-au să-ncapă ei ... l vedeam cum umblă roată. Și-alerga câmpia toată, Luând gloată după gloată Și-mpingându-le mereu Tot încoa spre-adâncul meu! S-au încăierat pe mal ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

... după sosirea noastră acolo ne fu să vizităm peștera de salactiți, ce este într-una din stâncile de care am vorbit. Ieșind din curtea bisericii pe o portiță spre miazănoapte, apucarăm pe malul Oltețului pe sub stânca din dreapta: acum trebui, după o expresie țărănească, să ne luăm inima în dinți, căci poteca era râpoasă și așternută cu pietriș, care ... mișcare, se pornea în prăpastie. Aci un pas greșit sfârșește o viață. Ne țineam dar cu multă greutate de colțurile pietrelor și chemam în ajutor pe sfinții călătorilor. În sfârșit sosirăm la intrarea peșterii; acolo aprinserăm făcliile și intrarăm. La cele dintâi pasuri noi ne oprirăm; ni se păru că ne ... aer misterios, îți fac semn de tăcere. Într-un colț la întuneric se văd 2 chipuri sălbatice ca 2 tâlhari, care, cu armele gata, așteaptă pe trecător. Împotrivă, contrastând cu această scenă, o despărțire formează un alcov; o femeie se arată în fund și privește prin dantelele unei perdele ce se ... simțirile, și omul cel mai fără iluzii se crede transportat într-o altă lume. Ca să lăsăm un suvenir de vizita noastră, ne scriserăm numele pe o coloană care lucea de mii de steluțe, ca acelea ce licăresc dimineața ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia

... 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 Note I Frunză verde de ovăs Floricică de pe șes! Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-e mersul legănat, La inimă m-a secat! Floricică, floare-albastră Răsărită-n calea noastră, Năltișoară, subțirea, Tocmai pe potriva mea, Cărăușii te-or călca. Te-or călca și te-or strica, La inimă m-or seca. Floricică, floricea, Vină pe inima mea, Lângă mine să-nflorești, De pas rău să te ferești, Sufletul să-mi răcorești! II Frunză verde baraboi, Ne-a făcut ... a fost drumu-ntracoace, Și n-am pentru cine-l face! Puiculița ce-am iubit Zice că m-am moscălit Și-mi vorbește dușmănește, De pe mal când mă privește, Și-mi tot zice: Fugi departe Că de mine tu n-ai parte! Când erai român curat, Sufletul meu ți l-am ... află sub stăpânirea rusească, căci și-au păstrat foarte bine pân-acum datinile, limba și tipul strămoșesc. ↑ 2 Bălțile sunt un sat mare de pe malul Prutului în Basarabia. ↑ Ținutul Orheiului era unul din cele mai tari pe

 

Emil Gârleanu - Înecatul

... între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi coborâră povârnișul. După ce se uitară într-acolo, unul se scărpină în cap și spuse: — Păi... Cum să-l scoatem, măi Gheorghieș ... s-aducă o frânghie, l-om lega și l-om trage pe mal. Călărașul se uită înspre sat: Uite-l, vine. Peste puțin, sărea de pe cal un țăran cărunt, dar voinic. — Uite-l colea, tată, între rădăcini. Țăranul își scoase opincile și intră în apă până la brău, de ... După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu ... ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

... comori, Ce-s jumătate fete și jumătate flori, Pe zânele născute în atmosfera caldă, Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă, Și chiar pe luna plină de o lumină moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descântată de zâna ei cea bună Creștea-ntr-o ... din cuibul în care înflorise Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise, Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin, Putea să se măsoare pe umbra unui crin, Mult îi plăcea copilei s-alunge rândunele Ce lunecau prin aer și o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini, Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini, Să fugă rătăcită de-a lung, de-a ... noată cu-o mișcare alene, voluptoasă, Lăsând ca să albească prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal. Și iarba de pe maluri se pleacă s-o privească, Și trestia se-ndoaie voind ca s-o oprească, Și apa-n vălurele de aur se-ncrețește, Și nuferii ... bâtlanul se trezește, Pădurea cântă imnuri, și luna amoroasă Revarsă pe copilă o mantie-argintoasă. Acum

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea

... italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu! Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit ... era vătaf. Amândoi erau tipul cel mai adevărat de servitori credincioși ce cu vremea fac parte din familie. Mama Gafița m-a crescut pe brațe-i și moș Gheorghe m-a învățat a vorbi grecește. Mi-am făcut cele întâi studii la călugărul Gherman, amic ... sunau orele de recreare, o găseam în privirea dealurilor înverzite ale Socolei. Vederea orizontului îmi insufla dorințe de zburare. Sosirea rândunelelor, trecerea cârdurilor de cocori pe albastrul cerului îmi produceau un neastâmpăr sufletesc ce intriga foarte mult pe bravul soldat al lui Napoleon. În vara anului 1834, dl CuĂ©nim dusese școlarii săi ca să petreacă vacanțele pe malul Prutului; satul în care ne găseam era despărțit de acest râu prin o mică pădure de copaci groși și rari. Îmi plăcea a ... eram, într-o insulă sălbatică, Robinson Cruzoe. Mă furișam pe

 

Duiliu Zamfirescu - La Orșova

... în maluri, urli de mânie Până ce Carpații piscurile-și pleacă, Apa ta să treacă, Gâlgâind în mersul ei de vijelie? Din adânca umbră de pe malul verde Gândul meu se pierde Peste nesfârșirea căreia-i plutești, Peste timp de astăzi și de altădată, Când bătea curată Inima în pieptul lumii ... Bourul de munte, Străjuindu-și singur codrul la pripoare, Decebal voinicul, fiu de fiu localnic, Ridicându-și falnic Fruntea către oastea lor năvălitoare. Tu, ce pe sub malul negru de ruine Te frămânți în tine Năbușind avântul apei furioase, Și prefaci în trâmbă lucie de brumă Șipote de spumă, Ca să ... mai vin. Dar vremea, care schimbă toate, Multe vrea și poate, Multe le preface și le-ntinerește: Pune vis în codri, umbră în poiene, Doruri pe sub gene, Viers și bucurie pune-n tot ce crește. Salve, ție, apă binefăcătoare, Ce te-nalți spre soare Și te lași pe holde, rod și avuție! Crească-ți flori pe

 

Vasile Alecsandri - Maghiara

... Cu ochi plânși, cu jale-amară! De trei zile plânge-acum! De trei zile cată-n drum, Dar nimică nu zărește, Căci iubitul ce jelește Pe drum nici că se ivește! Unde-i mândrul tău iubit? În ce cale-i rătăcit? Unde-i, Doamne! de nu vine De trei zile lângă ... loc nebiruit Unde-s paloșele crunte, Unde cresc stejari la munte, Unde nasc voinici de frunte!... Iată-n zori c-a și plecat Pe-un cal alb ne-ncălecat Maghiarina, mândra fată, În bărbat mândru schimbată Și cu paloș înarmată. De-ai fi pasăre sau vânt N-ai ajunge ... lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codri merei pustii Unde urlă fiare mii, A intrat fata voinică Și se duce fără frică Pe-o strâmtoare de potică. Umbra nopții s-a lățit, Groaza-n lume s-a pornit, Vântul suflă, vâjâiește, Codrul urlă, clocotește ... mult drum în urmă-i lasă; Că cine doru-l apasă, De furtuni cerești nu-i pasă! Iată-a sosit în ceas rău Pe malul unui pârău, Pârău mic și fără nume Ce curgea tainic în lume, Printre flori revărsând spume. Hai, voinice, la cel mal ...

 

Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht

... ce-l aștepta de atâta vreme. Când Heinrich văzu de departe fumul orașului său, s-a oprit cuprins de bucurie și, puindu-se pe iarba verde, a cântat un cântec curat și melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe la apusul soarelui, clopotele răsunară ca să vestească însoțirea lui Heinrich și a Măriei la răsărirea luceafărului. Este un mormânt la Maiensa, dar ... să de pământ — sau să reverși în preajma-i parfumuri mai puțin mirositoare decât răsuflul ei. Slava e de dorit când poetul poate pune pe o frunte blondă și parfumată cununele ce cad pe fruntea lui, când laudele ce îi dau lui ajung, ca o dulce armonie, până la auzul femeii ce iubește. în momentul acesta, amândoi să primbla ... mușchi, privin dusă în tăcere, hrăpiți de fericire. Aceea ce să petrecea în sufletul lor nu să poate tălmăci cu vorbe de om.Văpseaua puternică pe care soarele o lasă la orizon să făcuse mai albă și umbra înainta pe cer de la răsărit la apus. Amândoi au înțăles că trebuie să să ducă. Măria vru să învecinicească pomenirea astei frumoase seri, și arătă cu ...

 

Gheorghe Asachi - Credința

... rea durere pe mal cură-n gios, în sus, Îns verunde ochi-ntoarnă, a lui voce oriunde sună, Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus, Că la vad nu-i nici o luntre ca să-l treacă împreună, Nici munteanul nu conduce de la codru a ... Pentru mine fără culpă bun amicul va să piară! Înfiorarea a naturei elementele-a sporit. Fără paos, tot mai tare, val pe val mână nainte, Dar mai iute se strecoară clipele necontenit. Atunci el s-îmbarbatează, pe amic având aminte, Se aruncă-n sânul apei și luptând peste măsură Cu braț foarte o dispică și un zeu de el se-ndură. Agiungând ... soarele-ntre arbori lunecând al său lucor, Preste iarba înverzită tindea umbre colosale, Ce prin forme îngăimate zugrăveau icoana lor; Călători doi din cetate revineau pe acea cale, Lângă ii cu repegiune pășind, auzi: Se duce, Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruce. În a inimei adâncul răsunat-au vorba lor, Conștiința, grija îl mână și-a lui pas înaripează. Turnurile Siracuzei soarele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>