Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU TOTDEAUNA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 425 pentru PENTRU TOTDEAUNA.
... să-i fie destul de dezagreabil aceasta, capacul fiind atașat la spate, iar nu în față. De asemenea, el servă la nevoie de urinar și pentru ceilalți clienți mai vechi ai magazinului și pentru intimii casei, deși, încă de la început, Cotadi, cu ocazia instalării mecanismului, nu era dispus să facă nici o concesie, probă că pusese pe un ... care se suie grațioși iedera și alte plante agățătoare și care are în partea de sus un aparat care arată cele „patru puncte cardinale". Pentru toate aceste importante servicii, precum și pentru aceea că ține contabilitatea prăvăliei, că dă în fiecare zi grăunțe la păsări și că-l reprezintă pe Cotadi ca procurator mai în toate procesele ... împreună cu întreaga sa familie petrece noaptea în jumătatea din stânga unei firide situată în zidul de la poarta locuinței lui Cotadi; cealaltă fiind rezervată pentru vardistul de zi. De multă vreme nu se mai aude vorbindu-se nimic de cei doi mari eroi. Ultima veste ce se mai știe despre ... dânșii este că, om practic, Cotadi, și conștient pe ce amic prețios și excepțional a pus mâna, spre a putea acapara pentru ...
... cu fața la pământ, rămânând astfel în nesimțire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, după procedura civilă, credea dânsul că trebuia să treacă pentru a putea fi pus în posesiunea obiectului. După această trecere de timp, reluându-și ocupațiunile cotidiane și pozițiunea verticală, Stamate se simți cu ... de iod, o luă cu sine și, cu legături de flori și dantele, o fixă alături și paralel cu tubul de comunicație, și, tot atunci, pentru prima oară, istovit de emoție, trecu printr-însa, ca fulgerul, și îi fură o sărutare. Pentru Stamate, pâlnia deveni de atunci un simbol. Era singura ființă de sex femeiesc cu un tub de comunicație ce i-ar fi permis să satisfacă ... mâini, cu o iuțeală vertiginoasă, pe o scară mobilă de lemn,la capătul căreia își rezuma rezultatul observărilor sale în afară. IV Fericirile mari sunt totdeauna de scurtă durată... într-una din nopți, Stamate, venind spre a-și face obișnuita-i datorie sentimentală, constată cu uimire și dezamăgire că ... chimice, reuși să facă cu timpul, prin puterea științei, ca Bufty să ocupe acolo un post de subșef de birou. Cât despre eroul nostru, Stamate, pentru ...
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia
... mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi ... să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale. Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta ... în noi, și a noastră în ea. Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru ...
... nici la gânduri, n-aveam lucru de ferit; Ea îmi spunea câte trage și eu câte-am pătimit!... Ne mângâiam la necazuri, fericirea o-mpărțeam, Totdeauna împreună, totdeauna ne doream... Nu simțeam deplin durerea la ale tale nevoi: Căci firește-i cu scădere o durere între doi!... Adevăr, că în simțire n-aveam ... supus-a ta, Decât tigrii, decât șerpii, mai rea la inima sa, Nebăgând nici într-o samă a mele multe jărtviri, Totdeauna cu mândrie, totdeauna cu-ndoiri, Fără mustrare de cuget, fără frică de păcat, Necontenit mă muncește cu armele ce i-am dat. La iubire nesupusă, nu simte a ... ș-a ciuzei focul cel mai arzătoriu! Lacrimi, plânsete, suspinuri, la ochii ei nu prind loc! Și scrisorile acelea de-amoriu scrise cu foc, Pentru dânsa sunt de gheață și răspuns nu mai primesc: Căci viclenii totdeauna de răspunsuri se feresc. Arătatu-i-am iubire? ochii ei posomoresc! Arătatu-i-am răceală! pe loc se sălbătăcesc De m-am tulburat vrodată pentru ... mare de a se descoperi, Pururea cu privighere de a se fățărnici! Uneori parcă s-ar teme, uneori parc-ar iubi... Totdeauna se silește la temut a mă porni! ...
George Topîrceanu - Șoaptele nopții
... George Topîrceanu - Şoaptele nopţii Șoaptele nopții de George Topîrceanu Întrebam aseară luna gânditoare: — Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, — Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi ... câte-o amintire, — Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, — pentru ce să plec?... — Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist și singur du-te, du-te! zice luna. Și-ntrebai lumina sufletului meu: — Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi ... n tăcere, tu ești vinovată Că mă cert cu mine și cu lumea toată. Când stelele nopții farmec nu mai au Fără ochii dragii, — pentru
Alexei Mateevici - Către Simeon Murafa
... Vă sărutăm pe toți împreună cu Berechet. Al vostru frate, Alexe Mateevici [5/IV 1913, Kiev] Paul Vataman, Figuri sorocene, p. 42 Dragă frate, Mulțumesc pentru răspunsul repede, ce l-am primit ieri. Suntem foarte bucuroși — eu și Berechet — gândindu-ne la starea lucrurilor noastre naționale din Basarabia, ce ... ajungă „Sfântul Soare“ al basarabenilor noștri, adevăratul soare al luminii și al dreptății. Fie ca într-acest Paște, Hristos cu adevărat să învie pentru neamul nostru cel „răstignit pe cruce“, cu adevărat și pentru totdeauna. Așa îmi dorește inima. De la dorințe, trecem la rânduiala zilei. Gazeta lui Constantinescu — m-a băgat într-o mirare bucuroasă. De ... făgăduiește să scrie ceva, de va avea vreme, iar eu n-o am. Sunt ocupat cu scrierea tezei semestriale și cu alegerea tezei de licență, pentru anul viitor. Vreau să scriu despre Elementele religioase în poezia moldovenească populară — și de aceea te-am întrebat de Ciobanu. Vreau să-i scriu ... Cum îi numele lui părintesc? Asemenea, fii bun și-mi comunică adresa exactă a lui Pelivan, ca să-i scriu și lui. Cât ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... și voința ta, și dac-al tău cuvânt Este singura poruncă cărei toate se supun; Dacă tu ești drept, puternic și nemărginit de bun, Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreaptă? Pentru ce ne surpi credința-n judecata ta-nțeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfințită Și în țăndări crăpi icoana Maicii ... se iubesc mai dulce și-și fac visuri împreună, Din senin îți vine-o toană: zvârli țărâna peste una, Iar pe cea stingheră neagra jale pentru totdeauna! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Doamne, iartă-i pe aceia cari-ncep să se-ndoiască. Sunt dureri prea grele-adesea pentr-o inim-omenească! O, de-ai ști cât am ...
Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen
... dăruiau copiilor cartea, plini de dulce împăcare în cugetul lor de oameni iubitori de progres moral și social. Citind-o, guvernantele și copiii se amuzau totdeauna cu profitabilă înduioșare. Prin haina cu pretenții de naivitate a povestei, mintea copilului descoperea cu dulce desfătare idei și simțiri înălțătoare. Copilului bogat ... Istoria pe care am citat-o e, aproape în toată cartea, singura care nu sună fals. Ideile din poveștile lui Andersen sunt astăzi deopotrivă mincinoase pentru sărac și pentru bogat. Cred că, pentru oamenii foarte lucizi, tonul general și intenția cărții au fost totdeauna de o neplăcută dulcegărie. În sentimentalismul burghezesc care o inspirase, exista în fond o radicală strâmbătură, mai puțin vizibilă și poate mai puțin respingătoare decât ... acestor adevăruri nu va însemna cumva, în practică, întoarcere la stări primitive în care se vor naște adevărate povești populare, iar nicidecum idile și parabole pentru pomul de Crăciun al burgheziilor umanitare din vremea lui Andersen. Dacă vremile sunt așa, trebuie să tragem concluziile și pentru literatura copiilor. Cred că totdeauna lecturile sentimentale au fost o literatură proastă din punct de vedere pedagogic. Proastă ca gust și ca intenție morală. E de prost-gust să inventezi ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... anume, ca să contribuie la impresia aceea de tragic, de trecut, de fapte întâmplate aievea, de „viață adevăratăâ€� intensă. Locurile și personagiile îți rămân pentru totdeauna în minte. Drumul care urcă dealul dinspre Ineu, hanul acela izolat, frecventat de drumeți pitorești la anumite epoci ale anului și la anume ceasuri ale ... cu puterea instinctului de conservare: sentimentul spăimâ ntătoarei primejdii care ar amenința neamul nostru dinspre Rusia. [...] Toate aceste însă n-au fost, după părerea mea, pentru soarta lui Slavici decât niște capcane ale destinului, niște mijloace deghizate prin care marele Necunoscut a găsit de cuviință să-l lovească mai ... blestem. Târât la bătrânețe în închisoare, cu sensibilitatea sângerată de ofense, umilit și scuipat, Slavici poate că n-a înțeles totuși niciodată, clar, pentru ce anume suferă. Dar a înțeles marea taină că trebuie să sufere, înainte de a intra în istoria literară alături de ...
... creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate ... i facă tot felul de mizerii, începînd prin a-i contesta mai întîi însuși dreptul de a sta urcat în copac… Pentru a se arăta însă binecrescuți și a nu uza direct de rigorile ce legea le punea lor la îndemână, încercară atunci ... îi conferea dreptul de a sta pe vine deasupra crengii unui copac, în mod absolut gratuit și oricît timp ar fi voit… Totuși, pentru a arăta că nu le poartă ranchiună și ca să le dea în același timp o lecție fină, de tact și urbanitate, se ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... al familiei tale, viteazule Șerban, prinț demn a te odihni în sfântul lăcaș zidit de Matei Basarab; timpul și oamenii ți-au lipsit pentru libertatea noastră! dar românii îți vor fi totdeauna recunoscători pentru bunele tale cugetări; tu știai că luminile și învățătura, vrăjmași ai tiraniei, sînt prieteni și reazem al prinților celor buni. Ocolit de învățați străini, onorând ... să le viziteze, de voiește a-și mântui sufletul. Multe din ele sînt june, multe încă copile, care nu știu nici cum, nici pentru ce se află acolo. Ar fi de trebuință să ridice cineva glasul împotriva nedreptului obicei de a închina la slujba lui Dumnezeu niște ... îndatoririlor, nici poate avea libertatea alegerii; cu cît mai ales de vom zice că multe sînt silite de părinții lor sa îmbrățișeze această viață! Oare pentru greșelile ce pot face și păcatele în care pot cădea, cine trebuie să răspunză, ele sau părinții? Când în ochii acoperiți de vălul fecioriei arde ... primite acolo femeile care dezgustate de lume și de nenorociri își aleg azilul acesta ca liman de scăpare, sau acelea ce au o aplecare hotărâtă pentru viața din mănăstiri, nimic mai bun ; ...