Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PIATRA UNUI INEL

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 52 pentru PIATRA UNUI INEL.

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

... și omul rămase prin întuneric până ce stea după stea s-a stins și s-a arătat soarele printre copaci ca un obraz îndărătul unor ostrețe. Cu zgomot atunci porțile grele s-au deschis și din palatul acela minunat, spre mirarea omului, o babă chinuită și adusă ... a ieșit cu o sapă în spinare. Pășea de zor bătrâna, grăbită parcă să-și înceapă lucrul, și trențele de pe ea fluturau ca un frunzar rebegit, arătându-i trupul numai piele și ciolane. — Încotro, mătușă, așa de mânecate, a întrebat-o omul, și cine ești tu ... mesei, încununat de flori și cu haine strălucitoare pe el. Și ca într-o oglindă, cel ce venea și-a recunoscut atunci chipul; un el dezbrăcat de haina săracă ce-l îmbrăca, rumăn și frumos la față, cu ochii sclipitori ca pietrele ce le purta în inelele de pe ... chinuită și tristă care muncea pentru dânsul, în timp ce el petrecea în ospețe, pe cel ce nu se putuse să se aciuieze sub nici un acoperământ, nici să-și odihnească capul trudit nicăirea, fără să-l înfioare grija zilei de mâne... Și pe aceste două fețe aceleași, dar deosebite, umbra ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... rîd de noi. Pentru că Nu este răsur să n-aibă cusur. 1 vătrai de lemn. Povestea vorbei Primăvară,-ntîia oară roazele cînd înfloresc, C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc, Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat, Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat Și întîia sa plăcere ce asupra-i o avea I s-a-ntors în supărare, cu acel ... să n-aibă n-ai putea s-o altuiești? — Ba să poate, împărate, — grădinarul a răspuns — Și grădinăria are cîte un secret ascuns. — Nu știu, — împăratul zise — asta este treaba ta, Fă-l ca să-i lipsească ghimpii și un dar vei căpăta. Grădinarul dar să duse, puse-ndată, altui, Să se prinză și să crească îndestul se nevoi; În sfîrșit el cu secretu-i ... și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost odată un crai oarecare) Spun c-a fost odată un crai oarecare Ce avea din fire ...

 

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș

... Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiş De vorbă cu un afiș de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , II, 577, 26 iulie 1910 p. 1. Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la ... trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb de pudră, și umerii și sînul deveneau mai albi, colțul urechei se rumenea și el cu un pic de roz, smaraldele aruncau sticlirea lor verde, rubinul lăsa un picur de sînge pe un deget, egreta de diamant tremura în păr, mătasa foșnea, și cînd mănușele erau puse, binoclul și evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe ... balustrade de pliușă roșă, unde atîtea guri frumoase au surîs, atîtea capete grațioase s-au înclinat și atîtea binocluri au cercetat, căutînd o față cunoscută, un profil iubit. Apoi ploile și zăpada au căzut peste ziduri, ruinele au stat o bucată de vreme în fața soarelui și a lunei ... ...

 

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

... aripele fine, abia bănuite, ca de gază, amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu picioarele strînse pentru salt spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor ... mai netulburată hodina. Dar într-o zi rîsetele clare ale copiilor nu mai răsunară în grădină, și bătrînul cu barba lui albă, tăiată ca dintr-un giulgiu, nu mai apăru ca de obicei în capul scărilor. Vîntul singur, ca un uriaș nebun, trecea răscolind cu mînele lui nevăzute creștetele copacilor bătrîni. Foi moarte se împrăștiau și un murmur adînc, ca un oftat de orgă, cînta din scorbură în scorbură. Și cînd vîntul contenea, ramuri și foi, ierburi și flori rămîneau rigide, oprindu-și parcă viața. Era ... pentru totdeauna, copiii, cu capetele alăturate, răsfoiau o carte privind din cînd în cînd cu grijă spre patul bolnavului. O undă de vînt trecînd ca un suflu misterios umflă o perdea. Și cum ochii bătrînului se ridicară, deodată o umbră năluci ca o cruce pe zid și se stinse. Un foșnet de aripi bătu apoi și un flutur uriaș, dînd

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... mare ca o pată roșie, e pată de sânge, uriașă boabă de mărgean, o hârcă de mort pe o pernă de catifea aurie, luna e un solz de pește, luna e pe smaraldul cerului ca un arc fără săgeată, de culoarea cuprului odată argintat..., luna nouă: braț de liră sfărâmată, un parantez deschis în infinit. Lipsa lunii: prin vrană se uită cineva. Atitudinile principale ale artistului Maniu: pitoresc pur interpretare (parantez deschis în infinit) analogie umoristică ... le-a-făcut de ce nu i-a lăsat și lui darul cel mare: însemnarea frumuseții. Dar ni se spune și de un mut care voia să tălmăcească prin semne zugrăveala unui altar, și de un dascăl care adăuga înțeles semnelor prin care cel mut din naștere arăta necontenit spre icoană și spre gura lui. Poate însă că pentru ceea ce ... nouă. Schemă spirituală a unui poem care s-ar putea să fie extrem de geistreich, și de loc să nu supere pe nici un om de bine. Se mai poate bănui și așa: că acea iritare, căreia mai ales trebuie să-i fie simțitor un ...

 

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri

... Zimbrul și vulpea Odă cătră Bahlui Adio Moldovei La mormîntul lui Gr. Romalo Întoarcerea în țară Dor de călătorie Bosforul Strofe lui C. Negri Pe un album Mărgăritărele Deșteptarea României Cînticul Margaritei Păsărica mărei Floarea oceanului Iahtul Sentinela română Moțul și secoiul Vis de poet Muntele de foc Ce gândești, o ... Rodica Lunca din Mircești Malul Siretului Flori de nufăr Concertul în luncă Vânătorul Puntea Balta Fântâna Secerișul Cositul Pastel chinez Bărăganul Varia Strofe scrise pe un părete Imn religios Imn lui Ștefan cel Mare Ștefan Vodă și codrul Ștefan și Dunărea Soarele, vântul și gerul Legende Dumbrava roșie Pohod la Sybir ... Lelea vitează Hore Ileana Tița Moș bătrân Frunză verde de alună Frunză verde de piperi Frunză verde de căpșune Ungureanul Puișorul Rândunica Ilenuța de la Piatră Hora țigănească Barbu Baba și fata Lelițele Baba și moșneagul Fugi încolo Floarea din pârleaz Busuiocul Ian sui, leleo... Femeia temută Sultana Lelița de la ... Bălcescu în Moldova Constantin Negruzzi Prosper MĂ©rimĂ©e Călătorii și studii Istoria unui galben Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența Iașii în 1844 Un salon din Iași Românii și poezia lor O primblare la munți Borsec Balta-albă Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar Tovarășul meu de ...

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... floarea de câmp, alta floarea de grădină. Acum, fie că trebuiseră veacuri ca, la asfințitul ei, o înaltă rasă să înflorească așa de strălucit, într-un semeț avânt al sângelui albastru spre tipul ideal, fie că fusese numai o nemereală fericită, în toate chipurile mai mult nu se putea da. Mai ... timpii din urmă, pretutindeni, într-o măsură întristătoare? Nu, nu-mi venea să o cred, căci dacă păpușii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs neliniștitor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor ... mi-a fost dat să o aud. Cu timbrul grav al glasului său mlădios și pur, ea era pentru dânsul ceva mai mult decât un mijloc de înțelegere, era o unealtă de seducere. Aflând ce era, l-am înțeles pe dată în totul; datina căreia Brummel i-a pus ... — încolo, ca îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori la fel. Dar toată această migăloasă găteală nu era la dânsul decât un amănunt dintr-un întreg desăvârșit, de o fericită armonie. Aubrey de Vere avea un ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se ... pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei ... mureau și cuconul, și muma cuconului. Cea din urmă mi-a zis: "Măria-ta, împărăția ce stăpânești a fost zidită de un bărbat, și ori cade, ori se însutește de o femeie, iar de cucon de parte voinicească n-ai să ai parte". — Ei, Doamne, și ... Când descuie broasca de diamant, sora împăratului împietri de spaimă... în prag se zvârcolea o namilă de balaur și-și despica fălcile cât să înghită un călăreț cu cal cu tot. Limbile lui, ca niște săgeți pârjolite, le azvârlea din beregată și le înfigea pe nările nasului, scuipând clăbuc, care se

 

Mihai Eminescu - Călin

... clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul ... Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gând. Toată ziua la fereastră, suspinând ... știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub

 

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

... clopot; Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Așezând genunchiu și mână când pe-un colț, când pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți Și pe-a degetelor vârfuri în ietacul ... Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gând. Toată ziua la fereastră, suspinând ... știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul, pieptănându-și o ureche; Sub

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... străvechi, un ghebos urît la față și îndemînatic la mișcări, un senior din alte vremuri, fastuos și autoritar, limbut și ghiduș. Palatul e înconjurat de un parc străvechi ; orașul unde e clădit palatul acela e Florența, iar seniorul ghebos și ghiduș e străbunul vostru. Vîntul cald cînd se strecura prin parc ... și dîrz, ca o dezmințire a ghebosului din Florența. Era un exemplar unic de frumusețe omenească, dar ca o statuie minunată, făcută de un artist dintr-un pămînt obosit și netrainic, s-a năruit curînd, murind pentru cea din urmă oară în tine. • Am întrerupt notele cîteva zile și ... m-a făcut să cad peste o carte de povești orientale, care mi-a adus aminte de o femeie bătrînă, de un fel de Parcă, ce mă adormea cînd eram copil. Graiul ei tărăgănat și molcom parcă a sunat în casă deșteptînd ecouri. Un pat micuț, cu un copil cu ochii mari în el, și alături pe un scăunaș, o babă bizară desfăcîndu-și tulpanele unul după altul. Aceasta a fost Șeherezada copilăriei mele. De la dînsa, desigur, mi-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>