Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERDE UN DREPT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 488 pentru PIERDE UN DREPT.
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... baltă de sânge, iară lângă mine sta un om ce mă ținea cu o mână de puls, pipăindu-mi cu cealaltă pieptul. Lângă ușă observai un polițian și un amploiat, care era, precum putui înțeÂlege după uniforma lui, comisarul poliției. Sărind în picioare și respingând pe acela ce-și pusese mâna pe al ... zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea încă din tâmpla lui dreaptă dintr-o rană considerabilă cauzată prin un revolver, ce-l ținea încă în mână. Sinucigașul era tânăr: el putea să aibă cam 25 de ani, era slab la trup și cu o ... peste înfundăturile ochilor și ale obrajilor se întindeau ale morții umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun prieten ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să iasă fumul, și cu ajutorul apei din lighean stinseră focul în puține minute ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Vasile Alecsandri - Un salon din Iaşi Un salon din Iași de Vasile Alecsandri Fragment Scenele următoare se petrec într-un salon elegant, mare, împodobit cu tot luxul parizian. Lumina aurită a policandrelor de bronz se revarsă pe deosebite grupe de dame și cavaleri ... dintr-aceste trei grații este înconjuÂrată detineri eleganți ce flutură cu uimire împrejurul lor. DAMA DE PE CANAPEA: Frumoasă melodie!... Ce arie-i asta? UN CAVALER SPÂN: Un solo din Trovatore . DAMA DE LA CLAVIR: Te înșeli, domnul meu, că-i o romanță nouă ce mi-a dedicat mie domnul X ... cunoscut ca un mare amator de cai, și nu-mi închipuiesc ce relație poate fi între călărie și arta muzicală. DAMA DE LA CLAVIR (zâmbind) : Un om cu gust iubește tot ce e frumos, încântător și armonios; prin urmare, domnul X poate fi și bun călăreț, și muzic de talent, precum ... la vânat și adormind sub un copac, a avut un vis foarte poetic... I s-a părut că se găsește într-un câmp acoperit cu flori de margărite și că a văzut deodată pe una din acele flori crescând și prefăcându-se într-o ființă ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... împrumutat ideea din oratoriul lui Haydn4, sau Haydn de la mine, dar imnul a fost grandios și minunat. După o pauză, am cântat un marș militar al coloanelor noastre de atac ce merg cu asalt la orgiile noastre de sânge. Și în urmă am sfârșit repertoriul meu vocal cu ... cap, mi-a zis: „Ascultându-te, fiul meu, sunt pătrunsă până-n suflet de bâzâitura ta melodioasă și-ți prevestesc, dragul meu, un viitor mare ca cântăreț, dar totodată sunt mâhnită, înțelegând că în tine se dezvoltă un suflet poetic. Trebuie să știi, fătul meu, că astfel de creaturi petrec o viață ticăloasă, din cauză că devin lăsători, nebăgând în seamă să-și ... sângele într-atâta, încât toată armata lui Rama a fost silită să se retragă rușinată. În acel război memorabil am dovedit și eu un curaj de eroină, sfredelind cu paloșul meu nasul lui Rama și slobozindu-i în rană un așa veÂnin, de mai că era să-i putrezească nasul; norocul lui însă că ajunse la timp în haremul său, unde cadânele cu leacuri ... ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... Ion Luca Caragiale - Un pedagog de şcoală nouă Un pedagog de școală nouă de Ion Luca Caragiale 1893 D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, și-a început cariera printr-o ... chiară și agkecvată! Elevul: Muzica este... Profesorul: Ce? Elevul: Este când... Profesorul (foarte nemulțumit și repetând definiția): Muzica iaște aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut... (pântre dinți, aparte, școlarului:) Ia sama doară să nu ți le gâghil eu ție într-un mod neplăcut! (Se aude clopotul de ieșire.) Inspectorul (se ridică; copiii fac și ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulțumit. Metoda dumitale e admirabilă ... ca să vorbească la Cameră. Profesorul (cu ton de mângâiere): Că-z astea nu le-am spus pentru kine. Pe kine doară ke cunosc ca un școler emininke... Le-am spus numai păntru porcii eilanți!... No! acuma să probăluim câke o târă ghin makerie... Popăscule! (O plesnitoare și-apoi alta și ... aflăm cine nu a știut reșpectul? (Fierbe de ciudă.) Mai mulți școlari: Popescu, dom'le! Profesorul: Popăscu? Nu se poake... Popăscu doară-i un ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... Aș! publicul râde înainte cu un hohot colosal și se pornește s-aplaude cu mâinile, cu picioarele, cu bastoanele — se zguduia policandrul. Regina își pierde cumpătul. Întîi nu știe ce să crează, ea, atât de obijnuită să captiveze și să stăpânească publicul cu glasul ei frumos, cu ținuta și gesturile ... masă, zâmbea și saluta cu respect în dreapta și-n stânga. „Divaâ€�, care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant; pornește să cânte, s-aprinde, face gesturi prea-prea și la refren, Eh! allez-y, mon petit chien… etc., îi trage un chiot apilpisit și niște tifle... cu piciorul. Toată lumea scandalizată; grecul se reazimă de un felinar să nu cază. Refrenul se repetă cu mai mult brio: lumea începe să murmure și să se ridice. Grecul, îngrozit, dă să se repează ... ieșise și trei sferturi fusese dat afară, pentru că nu-nvăța nimica și se ținea de farse toată vremea. La școala de muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, se zicea, din țara lui, unde fusese osândit la pierderea darului. Era un ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... și mai cu seamă din mahalalele: Cuibul cu barza, Popa Chițul și Biserica lui Tîrcă… Caracteristica slujnicarului nu este anevoie de făcut. El este totdauna un june de la douăzeci și doi pînă la douăzeci și cinci de anișori, bine făcut, bine îmbrăcat, frizat și înmănușat întocmai ca un lion de Paris. Acest lux ar face pe oamenii fără experiență să-l ia drept fiul unui proprietar bogat sau de moștenitor al vreunui unchi din repertoriul teatrului comic francez; lucrurile însă merg cu totul altfel și vă încredințez cu ... fiindcă nu are parale. Unicul viciu ce s-ar putea imputa acestor doctrinari este afecțiunea ce au asupra slujnicilor; dar tocmai acest amor, ce pare un defect în ochii profanilor, pentru slujnicari este un act de devoțiune, o practică religioasă, este chiar paladiul sau deviza societății lor. Iată ce este societatea slujnicarilor în simț colectiv și ce este slujnicarul ... ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa de trei ori cu o maniereă particolară, ce avea în sine un ce misterios și semnificativ. Puțin după aceea se auzi pe dinlăuntru un ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... Din casă iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim se plânge-acum degeaba: Savinca-i dusă! Gata-i treaba! Ea face noduri la năfrămi Și pleacă-n țară fără teamă ... Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și când d-un deal te vei bufni, Oprește-te, căci ești în țară! Și-aici de nu vei isprăvi Nimic, ia un fuior, fă ață Și caut-un pom și—te acață!“ Achim pornește. Ars de foc Se duce, duce; d-apoi unde? Nu știe singur, ci-și răspunde, Că-n ... el se ușurează. Deci merge-ncet la sfânta Luni Și intră-n casă și s-așează Pe-o vatră plină de cărbuni. Bătrâna sta-ntr-un colț de masă Și-avea niște pantofoi mari, Puteai în ei din pod să sari. Avea trei scaune prin casă Și- ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie ... să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n ... strălucita, adică a mea soție, Iar pentru mine-n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce surpriză îmi ... timpul de demult... Dar ietacul pentru mine? Boierul Eu acesta l-am avut. Cucoana Dar, mă rog, a dumitale? Boierul Cu dumneata la un ...
Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaş avut, însoţit cu o cucoană de înalt neam Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam de Ignacy Krasicki Traducere-adaptare de Constantin Stamati Holteiul Ca să te urez dă-mi voie ... să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă de purces, Dieu! nu știu ce să fac... Bărbatul Și iată un răscol mare în casa mea s-au scornit, După cum odinioară în Sodoma ce-au pierit, De părea că biata casă Îi cu fundu-n ... strălucita, adică a mea soție, Iar pentru mine-n caretă loc n-au rămas să mai fie, Și așa eu cu lacheii într-un furgon m-am suit, Și m-am luat după dânsa, ca un bărbat mangosit. Deci ajungând la moșie, chelarul ne-ntâmpinează: „Bine-ai venit, cuconiță!â€� pe ea o felicitează... Cucoana Fi donc! ce surpriză îmi ... timpul de demult... Dar ietacul pentru mine? Boierul Eu acesta l-am avut. Cucoana Dar, mă rog, a dumitale? Boierul Cu dumneata la un ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... ambițios nevrednic n-a da laudă necăzută. Sub aceste mici movile țărna lor s-a mormântat; Pe o piatră, fără lustru, un vers simplu însemnat De la duios trecătoriul un suspin, lacrimă cere; Muza n-a avut prin versuri să deștepte-a sa durere. A lor nume, anii vieței ... să trăim. Dar când prin a mele versuri voi să trag din tunecime Pre morți ce zac făr de laudă în această țânterime, Un nepot al meu vrodată, întru duiosul său rost, Văzând un mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina, la munte, Cum pe iarba-nrourată mergea-n pas înaripat, Ca Ființei ... de lacrimi în plăcutul râurel, Și trezit apoi din visuri murmura niște cuvinte. Uneori fugea la codru, sămănând smintit de minte; Plecând capul câteodată, ca un om făr-agiutori, Se părea cuprins de patimi sau de un fatal amor. Într-o zi, pe culmea ceea, und-era a lui venire, Așteptatu-l-am, căutându-l, dar nu-l găsii nicăire ...
George Coșbuc - Crăiasa zânelor
... nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. P-un nor de aur lunecând A zânelor crăiasă Venea cu părul râurând, Râu galben de mătasă. Crăiasa-n purpur și-n smarald S-ascunde ... dată! Crăiasa-n veselia ei Cu grabă se-nvoiește: Mă strângi la piept, și-atâta ce-i? Și pieptul Anei crește, Și cum întinde brațul drept Mai viu îi bate pieptul Și tremură, strângând la piept Pe doamnă-sa cu dreptul. Atâta ce-i? Dar m-a durut! Să ... Că i-a pierit norocul. A treia zi, privind în lac Copila, ca-n oglindă, Cerca și nu putea pe plac Un brâu pe trup să-și prindă. Crăiasa vine iar. Grăbit S-a-ncins atunci crăiasa, Și cât de strâns i s-a ...