Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POMPOS

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 47 pentru POMPOS.

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... cu negru chenar au fost trimise pretutindeni ca să anunțe ireparabila pierdere. Crepul de doliu a îmbrăcat toată fațada casei. Afară, un dric pompos cu șease cai, complicate colive cu nuci aurite și o întreagă armată de popi și de ciocli aștepta. Cupele îmbrăcate în doliu se înșirau și ...

 

Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...

... și grotesc, tocmai nu le are. Închipuiți-vă într-o comedie modernă la noi un tip de bețivan bătăuș de alegeri, care s-ar numi pompos Mihai Viteazul! Despre acest Falstaff al lui Shakespeare, un mare critic francez, Philarète Charles, zice: “În privința spiritului, Falstaff este un om inimitabil ...

 

Mihai Eminescu - Ec%C3%B2

... ivește ­ Ah! cum mi-ar putea fi de drag. Un murmur feeric dezmiardă voios A salei tăcere senină. Din bolta ferestei arcată pompos S-aude vibrând mandolină        Și-un eco ușor        Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune,        Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a ...

 

Mihai Eminescu - Eco

... ivește ­ Ah! cum mi-ar putea fi de drag. Un murmur feeric dezmiardă voios A salei tăcere senină. Din bolta ferestei arcată pompos S-aude vibrând mandolină        Și-un eco ușor        Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune,        Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV Către muza sa O, muză, este vreme să-ți schimbi ghimposul stil, Să nu mai scrii tot satiri, căci mulți nu te iubesc, Cârtind că mă amestec tot unde nu am treabă Și mă arăt în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi, Și pentru-a tale fapte osânda eu o trag. Nu vezi cum se gătește Condrat și cu ai săi, Cum furioși adună șireata diecime, Cum slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal, Căci ocărând pre Clites am vrut să-mpuținez Bețivii, și prin asta să scad venitul vămii? Iar Nicon ce iubește tot lucrul cu dovadă O biblie întreagă aud că a citit, Din care trei tetrade-a scos ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... Iași, părintele Duhu intră în biserică, se închină rar pe la icoane, și cum era lume multă adunată, și episcopul sta în strana arhierească, îmbrăcat pompos și cu mitra pe cap, părintele Duhu se oprește în față-i și zice în gură mare, clătinând din cap: — Dragul mamei Cînilic, bine ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor Prietenii românilor de Vasile Alecsandri Când mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi, că mult greșiți au fost romanii în ochii dumnezeirii, dacă, după atâtea veacuri, strănepoții lor sunt încă astfel pedepsiți; cel al doilea, că dumnezeirea pregătește un mare viitor acestui neam strecurat prin atâtea chinuri, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul Luxul de Constantin Stamati-Ciurea Dedicat Eminenței Sale Înalt Preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației etc. etc., dr. Silvestru Morariu-Andrievici Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viața, pentru că starea normală a omului este indiferentismul... Ce exprimă cuvântul lux ? Expunerea sau deslușirea deșertăciunilor omenești, în care par­tizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului. Orișicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamitățile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă și stinge națiuni întregi. Odată ce omul este molipsit de acest demon al ispitei, el contenește de a fi mulțumit cu aceea ce munca sa îi dă. Nu exis­tă o chestie mai grandioasă și mai însemnată de discutat decât chestia luxului; lupta și contrazicerile ideilor nu s-au sfârșit între filozofii antici precum și moderni. Unii sunt de opinia că luxul este podoaba națiunii și alții că el este pieirea ei. Răsfoind paginile istoriei, găsim că unde luxul se mărește, năravurile se desfrânează și națiunea slăbind cade și se stinge. La egipteni, la perși, ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

 

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

... strofa finală, ce pare rătăcit acolo din vreun marș patriotic cum se obișnuiau pe atunci, și unde ne și întâmpină, neapărat, epitetul falnic, acel trocheu pompos, de genul pe care francezii îl numesc pompier, epitet ajuns apoi inevitabil la Alecsandri și la alții; un adevărat recvizit nenorocit din acele care fac ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>