Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POPAS

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 65 pentru POPAS.

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...

 

Dimitrie Anghel - Fantome, 2

... dulci printre zaharicale. Singuri vizitii și lacheii de pe capre stau gravi, făcînd zîmbre, neexistînd parcă, neauzind, neștiind nimic. Și cînd au isprăvit acest ultim popas, un ultim gest de mînă, o înclinare grațioasă din cap, și alaiul de fantome pleacă din nou în lumea lui de fantome. Da, alaiul e ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

... ta a bătut mai tare cîteodată, cînd ai putut să aduci puțină fericire deschizîndu-ți darnică dreapta, dar avînturile toate trebuie să fie fără popas, și cel ce merge spre soare nu trebuie să cate înapoi... Ai șovăit o clipă, boala te-a doborît, flacăra marelui incendiu, după ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă Vasul-fantomă de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Ultimul naufragiu" în Minerva , III, 1030, 29 oct. 1911, p. 3. Mergeam cu un prieten într-un scăpătat de soare. Zurgălăii sunau încet și, cum o melancolie fără de voie ne cuprinsese pe amîndoi, nu mai spuneam un cuvînt. Vezeteul singur, îndemnîndu-și caii, scotea din cînd în cînd sunete guturale, fluierături semnificative, cuvinte alături de graiul nostru, pe care le sublinia cînd cu o lovitură de bici, cînd cu o plesnitură de hăț, cînd cu o invectivă plină de virilitate. Caii fluturau din cap, ciuleau urechile, schimbau trapul în galop ori își încetineau mersul pe nesimțite, revenind la pasul uniform, după cum erau și îndemnurile celui ce le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de corbi luau toate aceeași direcție, zorind din aripi către un hambar ciudat ce sta răznit în mijlocul cîmpului. — Acolo mi-am strîns grîul, fiind mai aproape de ...

 

George Topîrceanu - Balada chiriașului grăbit

... Ce demon mă pune-n mișcare, Ce taină mă-ndeamnă la drum. Dar simt că m-apasă pereții, — Eu sunt chiriaș trecător: În scurtul popas al vieții Vreau multe schimbări de decor. Am stat la mansardă o lună. De-acolo, de sus, de la geam, Și ziua și noaptea pe ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

... George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte

George Topîrceanu - C. Hogaş: Pe drumuri de munte C. Hogaș: Pe drumuri de munte de George Topîrceanu Hotărât lucru că dl Calistrat Hogaș este un scriitor fără noroc. Volumul de față, afară de câteva bucăți, a fost scris acum vreo 25 de ani, și trebuia să apară atunci. Impresia pe care ar fi lăsat-o cititorilor ar fi fost mai puternică, firește — pentru că volumul, deși e scris de atâta vreme, pare că e scris astăzi... Viața românească i-a republicat bucățile vechi și unele noi. Acum doi ani volumul era tipărit, dar când să se pună în vânzare s-a văzut că avea atâtea greșeli de tipar, încât era imposibil să apară astfel în lume. Dl Hogaș n-avea noroc. Astă-toamnă, în sfârșit, volumul apare... în timpul războiului european și chiar în momentul culminant al preocupărilor noastre atât de puțin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască ...

 

George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu) Noapte de iarnă de George Topîrceanu Cad din cer mărgăritare Pe orașul adormit... Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare — Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, — O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi... Și din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeț ciudat răsare... Vine cu popasuri multe, Face-n calea lui mătănii. Câte-odată stă s-asculte Clopoțeii de la sănii. Alteori uimit tresare, Dă din mâini șoptind grăbit — Parcă spune-o taină mare Unui soț închipuit... Ca o umbră din poveste Se strecoară-ncet, și iar Stă deodată fără veste Rezemat de-un felinar. Fața lui se lămurește, ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și ...

 

Gheorghe Asachi - Iepurile și broasca țăstoască

... De-oi purcede la asalt Sunt la țântă într-un salt. Văzând țânta apropietă Și țăstoasa-ngreoietă, Iepurele, după un pas, Stă și rumigă-n popas, Înainte face doi Și atâția pași napoi. Mai zburda, Adulmeca, Tot la umbra lui visa, [1] Își bătea de broască gioc Că încet pășea din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>