Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRESĂRA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 64 pentru PRESĂRA.
Mihai Eminescu - Călin nebunul
Mihai Eminescu - Călin nebunul Călin Nebunul de Mihai Eminescu Fost-a împărat odată și trei fete el avea Cât puteai privi la soare, da la ele ca mai ba. Una decât alta este mai frumoasă de poveste, Dar din ele - acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin ...
Mihai Eminescu - Miradoniz Miradoniz de Mihai Eminescu Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când deasupra, streșina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt. O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat  O vale-adâncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el  O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi  Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău  în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc ...
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
Mihai Eminescu - Muşat şi ursitorile Mușat și ursitorile de Mihai Eminescu Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii, ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordei ce sta lângă cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec ea răspunde. Și-au adormit încet, încet feciorul, Â Sub a lui leagăn a împins o piatră Â Gândirea ei spre viitor ia zborul. Mai licuresc cărbuni colo pe vatră, Ea cade-ncet pe-a scaunului spate, Din codri lupii urlă, cânii latră. Ea doarme-adânc cu brațe-n jos lăsate, Dară prin somn stă țintă să privească: Un mândru vis în sufletu-i străbate. Da, când a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de ...
Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele Pe toate movilele. Azi e luni și mâini e marți, Pleacă Costea la Galați. Să ia sare La mioare, Și bolovani La cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu: Mergi la stâna mea cu bine Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna În codru la Pandina. Iar Costea când se-ntorcea Mare pagubă-și vedea Că lui, mări, nu-i venea Nici laptele la mulsoare, Nici cașul la-nchegătoare, Nici urda la-nvelitoare! Costea mult nu se-ngăima, El ...
Vasile Alecsandri - Fratele răzneț
Vasile Alecsandri - Fratele răzneţ Aoleo, frate răzneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? Ori ne știi morți între vii Pe la noi de nu mai vii? Ori ceva te am amărât Într-atât de ne-ai urât? Ce ți-am făcut să ne uiți, La noi să nu te mai uiți, Ce te-a tras să te răznești Și să nu ne mai iubești? Vină, vin' încai acum, Te mai abate din drum, Că de când mi te-ai răznit Și la noi n-ai mai venit, Potecile îți privesc, Urmele ți le jelesc, Că pe unde tu călcai Când veneai și când plecai Eu mereu le măturam Și cu flori le presăram, Iar acum, de când nu vii, Au crescut tot bălării, Că de când ne-ai părăsit, Cărările au înverzit, Sufletu-mi s-a amărât, Fața mi s-a veștejit, Soarele s-a
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: Â Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii ...
Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
Mihai Eminescu - Muşatin şi codrul Mușatin și codrul de Mihai Eminescu Saracă Țară-de-Sus, Toată faima ți s-a dus! Acu cinci sute de ai Numai codru îmi erai... Împrejur nășteau pustii, Se surpau împărății, Neamurile-mbătrâneau, Crăiile se treceau Și cetăți se risipeau Numai codrii tăi creșteau. Verde-i umbra nepătrunsă Unde-o lume e ascunsă Și în umbra cea de veci Curgu-mi râurile reci Limpegioare, rotitoare, Având glasuri de izvoare. Bistrița în stânci se zbate Prin păduri întunecate Și mereu se adâncește Unde apa-abia clipește, Și deodată vede că Apa i se-mpiedică Și de stânci i se iezește; Ea s-adună și tot crește, Se iezește-n mândru lac Ale cărui ape tac, Iar copacii umbră-i fac, Pe deasupra frunza deasă În adânc apa veghează Iar stejari din mal în mal Pe deasupră-i se prăval, Vârfuri sprijin deolaltă Și îmi fac o boltă naltă, De vârfuri ei se-mpletesc Și în umbră stăpânesc Și în vecinică răcoare Undele-s scânteietoare. Dintr-un mal la celălalt A căzut un trunchi înalt, Mi-a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de- ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... găsesc cuvinte Spre-a îndulci ochii tăi mari albaștri, Sufletul tău cel blând, nevinovat, Aș sfărma soarele în țăndări de-aur, L-aș presăra-n cărarea ca de neauă: O închinare l-a tale picioare Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână ...