Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRESCHIMBA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 45 pentru PRESCHIMBA.
Alexandru Macedonski - Templul bogăției
Alexandru Macedonski - Templul bogăţiei Templul bogăției de Alexandru Macedonski Colos enorm de piatră, maiestuos, splendid, Cu zece porți înalte, ce-n fața-i se deschid, Ai crede că încape printr-însele oricine, Și-n grabă ca să intre o-ntreagă lume vine, Dar când ajungi la scara palatului de morți, În găuri se preschimbă înaltele lui porți, Și intră numai omul ce-ndoaie-a sa spinare, Având să se târască mai multă-
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului
Cincinat Pavelescu - Apologia dracului Apologia dracului de Cincinat Pavelescu (Jean Richepin) FRAGMENT Tatălui meu O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată, Dar dulce era mărul oprit, și l-a gustat, Gând raiul i se smulse în ora blestemată, Tot eu l-am ajutat. I-am spus: ți se închide grădina nemuririi; Supremul te gonește din sântul paradis, Dar vino, căci în lume, locaș al fericirii Un altul ți-am deschis. Voind apoi să vadă pe oameni în durere Le zise: pâinea-n lacrimi muiați-o s-o mâncați; Atunci le-am dat speranță, răbdare și putere, Și ei au fost scăpați. Pe om dorind să-l vadă urât de-a lui soție, Să nască hotărât-a femeia în suspin, Iar eu le-am dat plăcerea, izvor de poezie, Să-și uite orice chin. Când dânsa îl va strânge la pieptul ce palpită, Când buzele pe buze șopti-vor amoros, Eternul din a ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
... zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă ...
Dimitrie Anghel - Alesul Alesul de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , februarie 1908. S-a deșteptat prisaca din poiană Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur, De-ai spune că o harfă-eoliană E aninată undeva de-un ram... De-ar fi să stai nesigur la răscruce, Căci pretutindeni murmurul l-auzi, Asemeni unui tainic călăuz, Te cheamă, te îmbie și te duce, Fără să vrei, al florilor parfum... Poiana pare-o uriașă floare, Ce schimbă curcubeie de culori, Dar nu-i o floare, ci sunt mii de flori, Din care ies scîntei rătăcitoare Ce se aprind în aer și dispar. Ca niște temple în miniatură Ce ar serba un cult misterios, În raiu-acesta-atîta de frumos Lăsat anume parcă de natură, Stau albii stupi subt streșinele lor. Neobosite-aleargă în lumină Albinele zburînd din loc în loc, Acum se-nclină-un fir de siminoc, Acum se-nalță galben-o sulcină, Și mursa-n aur se preschimbă-ncet. Dar iată că pe-un urdiniș apare Aleasa între-atîtea mii de vieți, Și trîntorii amanți de soare beți Simțind imperioasa ei chemare, Tresar prelung din somnolența lor. Din urdiniș zburînd ea scrie-o dungă, ...
Dimitrie Anghel - Crizanteme Crizanteme de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă ) Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină. Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă... Cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
Gelu Vlaşin - 9:20 â†�â†� 9:09 9:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 9:49 →→ n-am nume să-ți dau cuvinte pe strada cu florile care-și preschimbă zâmbetul poate albastru paharul din sticlă mată pe care nu-l mai vrei de la mine n-am nume culori așternute peste chipul tău degetul aleargă printre musafirii pitici un felinar uitat sau pantofii decupându-mi vârful unei priviri căzute la picioarele tale termură mâna stângă peste pian cu motive abstinente poate amintindu-și toate nopțile prin care aștept o dimineață cu
Gheorghe Asachi - Ţigara Țigara de Gheorghe Asachi O, străină buruiană, Preste mări de la Apus, Nu un om, ci o satană În Moldova te-au adus, Ca la luxul cel nebun Să adaogi încă un! Nu-i de-agiuns că luxul sapă, Despoaie din an în an, De sudoare se adapă A bietului moldovan; Prin țigări și prin ciubuci Tu și măduva-i usuci. Idole, cărui se-nchină Cel ce-odată te-au gustat, Cărui aburi învenină Aerul cel mai curat, În grădină și-n salon Tu dai lege și bun ton. De prisos a ști vro limbă, La vizite și la bal, Astăzi vorba se preschimbă Prin a fumului canal; Cel ce suflă mai vârtos Are spirt și-i grațios. Vezi junele-n Iași, la țară, Cum din gură deseori Negru fum scot din țigară Ca din hoarna lui vapor, Ș-a lor buză delicată Ca jambonu-i afumată. A țigarei aspra lege Au supus la greu tribut, Fără vârsta a alege, Pe sărac, pe cel avut, Încât oriunde acum Alta nu vezi decât ...
Heinrich Heine - Socoata vremii...
Heinrich Heine - Socoata vremii... Socoata vremii... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Socoata vremii-n ore, minute și secunde, — Întîiul ornic, — cine l-a născocit? Răspunde ! A fost un singuratec, un suflet trist, pustiu... În nopțile de iarnă sta și-asculta, tîrziu, Cum șoarecii se mișcă prin umbră de unghere, Și cariul ritmic toacă în tainica tăcere... Dar sărutarea, cine mi-a născocit-o-n lume? O gură fericită și dornică de glume... Ea săruta cu sete; era în luna mai. Natura-ntreagă parcă se preschimbase-n rai, În rai cu flori frumoase și ciripire vie, Și soarele-n văzduhuri rîdea de
Ion Luca Caragiale - Termitele...
Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...
Vasile Alecsandri - Oaspeții primăverii
Vasile Alecsandri - Oaspeţii primăverii Oaspeții primăverii de Vasile Alecsandri În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată! E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverii dulce iubit prevestitor. El vine, se înalță, în cercuri line zboară Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară; Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit, Aleargă, sar în cale-i și-i zic: „Bine-ai sosit!â€� În aer ciocârlia, pe casă rândunele, Pe crengile pădurii un roi de păsărele Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc Și pe deasupra bălții nagâții se-nvârtesc. Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pământul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele